Sărbătoare calendar ortodox 6 noiembrie 2022. Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului este prăznuit de Biserica Ortodoxă în fiecare an, la data de 6 noiembrie.
Sf Ierarh Pavel Mărturisitorul a luptat pentru apărarea Ortodoxiei în fața ereziei ariene și a păstorit Biserica lui Hristos cu multă râvnă, în pace și în bună rânduială a dreptei credințe.
Rugăciune ajutătoare la vreme de mare tulburare și necaz, pe care este bine să o rostească duminică toți credincioșii!
Sărbătoare calendar ortodox 6 noiembrie 2022
Calendar ortodox 6 noiembrie 2022. Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului este prăznuit de Biserica Ortodoxă în fiecare an, la data de 6 noiembrie.
Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul, s-a născut la Tesalonic și a fost notar și scriitor al Sfântului Alexandru, patriarhul Constantinopolului și diacon al marii biserici, trăind pe vremea domniei împăratului Constanțiu (337-361), fiul Sfântului Constantin cel Mare.
După Sinodul I Ecumenic, erezia ariană, condamnată de adunarea episcopilor în orașul Niceea (325), a continuat să macine și să dezbine, în diferite forme, credincioșii ortodocși. Împăratul Constanțiu, fiul împăratului Constantin cel Mare și succesorul acestuia ca Augustus în partea orientală a imperiului, a fost un adept al ereziei ariene sau cel puțin al episcopilor care susțineau aceasta, dintre
Când patriarhul Alexandru a fost întrebat pe patul morții pe cine dorește să lase păstor în urma sa, a răspuns: "De veți voi bărbat dumnezeiesc și înțelept, puternic să vă învețe pe voi adevărul și luminând cu virtuțile ca sfeșnicul scos de sub obroc, să îl alegeți pe Pavel!".
Împăratul apusean Constantin al II-lea i-a scris fratelui său, Constanțiu, că dacă cei doi episcopi nu vor fi repuși în scaun, va veni cu armată împotriva lui. Pavel și-a recăpătat scaunul, însă a mai păstorit puțin timp pentru că, după moartea lui Constantin al II-lea, a fost exilat la Cucuzon, în Armenia, unde a fost ucis în anul 351.
Calendar ortodox 6 noiembrie 2022. Rugăciune
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maice şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.
Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întăritor credinţei, învăţător Bisericii şi stâlp nemişcat al mărturisirii, luminător cu multe lumini ale harului şi gură de foc suflătoare te propovăduim pe tine, Sfinte Pavel.
Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfântul Pavel, soarele cel preamare al lumii, te arată pe tine, de trei ori fericite, ca al doilea Sfânt Pavel, ca pe un foc ce arde toate eresurile şi ca pe o secure ce taie necredinţa.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
După Lege te-ai luptat, grăitorule de Dumnezeu, primejdii răbdând pentru Dumnezeiasca cuvântare ca un ierarh credincios. Şi cu vinele dogmelor tale ai sugrumat pe Arie cel cu mintea deşartă, ca pe o fiară.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Veniţi să lăudăm toţi pe Preacurata Maria, care Singură a împodobit omenirea, pe cea care a născut pe Dumnezeu Întrupat şi a rămas Fecioară Curată.
Cântarea a 3-a. Irmos: Pe ai tăi cântăreţi...
Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcându-te fiu prin Dumnezeiescul har, pe Fiul Cel din fire Singur, pe Cel dimpreună fără de început cu Tatăl nu L-ai pogorât întru zidire, Sfinte Pavele, urmând dogmele Sfântului Pavel purtătorul de Dumnezeu.
Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu gura, cu limba şi cu inima ai propovăduit tu pe Hristos: Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu şi Cuvânt Ipostatic, Sfinte Părinte Pavel, gânditorule de Dumnezeu cuvioase, defăimând pe Arie cel de rea credinţă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe Duhul lui Dumnezeu Cel Sfânt, al Puterii Celei mai presus de fiinţă, prin Care noi ne îndumnezeim, cu dreaptă cugetare, preaînţelepte, L-ai mărturisit Dumnezeu din fire, a toate Lucrător şi Atotputernic.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul Tatălui Celui fără de început şi mai presus decât toată începătoria acum a luat început Întrupându-Se din tine, Curată şi S-a făcut sub vreme Cel mai presus de toţi anii.
Irmosul:
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească întăreşte-i şi întru Dumnezeiască mărirea ta, învredniceşte-i pe ei de cununile măririi.
Citeste si: Pe ce dată este sărbătorit Sfântul Andrei 2022. Ce se pune sub perna pe care dormi în noaptea Sf Andrei
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Dumnezeiescul Sfat cel neurmat al Celui Preaînalt, al Întrupării Tale celei din Fecioară, proorocul Avacum înţelegându-l, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne!
Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cinstea cea nepreţuită, a pus Ziditorul, cu dreapta Sa cea purtătoare de viaţă, pe creştetul tău cununa mărturisirii, ca unui purtător de biruinţă, Sfinte Pavel, arătătorule de Dumnezeu fericite.
Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Precum te-ai nevoit pentru dogmele cele de dreaptă credinţă, preaînţelepte, ai luat răsplătirile acum, dobândind lemnul vieţii, Fericite Pavel, arătătorule de Dumnezeu, minunate.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Învrednicitu-te-ai a dănţui în pământul cel ceresc, unde dănţuiesc picioarele celor blânzi, fiind nevoitor luminat şi apărător al adevărului, Preacinstite Pavel.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
De o Fiinţă cu Tatăl ca un Fiu văzându-Te, Mântuitorule, Întrupându-Te Te-ai născut din Fecioară, de o fiinţă cu noi, vrând să mântuieşti neamul omenesc.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta. Că tu, Fecioară Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut pe Fiul Cel fără de ani; Cel Ce dă viaţă tuturor celor ce te laudă pe tine.
Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Semnătura şi putreziciunea eresului ai încetat, punând doctorie prealucrătoare, de Dumnezeu înţelepţite părinte, mărturisirea ta, lumina dogmelor tale, curăţirea gândului şi râvna cea Dumnezeiască.
Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu îndestulare s-a vărsat harul Sfântului Duh pe buzele tale, preafericite, aflându-te cu adevărat apărător tare al Ortodoxiei; de aceea ai luminat adunările cele Dumnezeieşti ale dreptmăritorilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Necredinţa lui Arie şi hula lui Macedonie azvârlindu-le, Sfinte Pavel, cu ţesătura dogmelor şi învăţăturilor tale cele de Dumnezeu insuflate, precum David de demult pe cei de alt neam, i-ai sugrumat pe aceştia şi cu tărie i-ai osândit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Calendar ortodox noiembrie 2022
1 M Sf. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia;
2 M Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpifidor și Anempodist; (Post. Nu se fac nunți)
3 J Sf. Mc. Achepsima ep., Iosif pr. și Aitala diac.;Așezarea moaștelor Sf. M. Mc. Gheorghe în Lida;
4 V Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare;Sf. Cuv.Gheorghe Mărt. din Drama; ( Post. Nu se fac nunți)
5 S Sf. Mc. Galaction și Epistimia; (Pomenirea morților- Moşii de toamnă)
6 D Sf. Pavel Mărt., patr. Constantinopolului;Sf. Cuv. Luca din Sicilia;
7 L Sf. 33 de Mc. din Melitina;Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei;
8 M †) Soborul Sf. Arh. Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri;
9 M †) Sf. Ier. Nectarie Taumaturgul de la Eghina;Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat;Sf. Mc. Onisifor și Porfirie;Sf. Cuv. Matrona; (Post. Nu se fac nunți)
10 J Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart;Sf. Mc. Orest;
11 V † Sf. M. Mc. Mina;Sf. Mc. Victor, Vichentie și Ștefanida;Sf. Cuv. Teodor Studitul; ( Post. Nu se fac nunți)
12 S Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, patr. Alexandriei;†) Sf. Martiri și Mărt. Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu;Sf. Cuv. Nil Pustnicul;
13 D †) Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiep. Constantinopolului și mama sa, Sf. Antuza;
14 L Sf. Ap. Filip unul dintre cei 12 Apostoli;Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiep. Tesalonicului; (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului)
15 M †) Sf. Cuv. Paisie de la Neamț;Sf. Mc. și Mărt. Gurie, Samona și Aviv, diac.; (Începutul Postului Nașterii Domnului) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
16 M Sf. Ap. și Ev. Matei; (Post. Nu se fac nunți)
17 J Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, ep. Neocezareei Pontului și Ghenadiei, patr. Constantinopolului;Sf. Cuv. Lazăr Zugravul; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
18 V Sf. Mc. Platon, Roman și Zaheu; ( Post. Nu se fac nunți)
19 S Sf. Prooroc Avdie;Sf. Mc. Varlaam; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
20 D Înainte-prăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului;†) Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul;† Sf. Mc. Dasie;Sf. Ier. Proclu, arhiep. Constantinopolului;; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
21 L (†) Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia); (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
22 M Sf. Ap. Filimon, Arhip, Onisim și Apfia;Sf. Mc. Cecilia; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
23 M † Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii;Sf. Ier. Amfilohie, ep. Iconiei și Grigorie, ep. Acragandelor; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
24 J Sf. Sfințiți Mc. Clement, ep. Romei și Petru, ep. Alexandriei; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
25 V Odovania Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului;† Sf. M. Mc. Ecaterina;Sf. M. Mc. Mercurie; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
26 S Sf. Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon și Stelian Paflagonul; (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
27 D Sf. M. Mc. Iacob Persul;Sf. Cuv. Natanail și Pinufrie; (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
28 L Sf. Cuv. Mc. Ștefan cel Nou;Sf. Mc. Irinarh; ( Post. Nu se fac nunți)
29 M Sf. Mc. Paramon și Filumen;Sf. Cuv. Pitirun; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
30 M †) Sf. Ap. Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României;† Sf. Ier. Andrei Șaguna, mitr. Transilvaniei;Sf. Ier. Frumentie, ep. Etiopiei; (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)