Calendar Ortodox 9 iunie 2023: Ce sărbătoare este azi? Rugăciunea care alină suferința și-i vindecă pe bolnavi

Author: Sara Andreescu
Actualizat: 08 mar 2024, 04:10

Ce sărbătoare este vineri, 9 iunie în calendarul ortodox

Sursa: freepik.com

Calendar ortodox 9 iunie 2023. Sărbătoare pe 9 iunie, atunci când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei.

Calendar ortodox 9 iunie 2023, data la care Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei, cunoscut și sub numele de "Apărătorul Maicii Domnului". Sfântul Chiril este unul din Părinții Bisericii și faima sa în lumea ortodoxă i-a adus numele de „Pecete a tuturor Părinților”.

Rugăciunea care alină suferința și-i vindecă pe bolnavi pe care este bine să o rostești pe 9 iunie!

Calendar ortodox 9 iunie 2023. Sărbătoare

Sărbătoare 9 iunie 2023. Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei și protagonistul principal al controverselor hristologice din secolele al IV-lea și al V-lea este sărbătorit pe 9 iunie în calendarul ortodox. 

Sf. Chiril s-a născut în jurul anului 378 într-o localitate mică din Egipt, Theodosios, aproape de Malalla el Kobra din zilele noastre. Fratele mamei sale, preotul Teofil, s-a ridicat până la importanta poziție de Patriarh al Alexandriei.

Rămânând în preajma fratelui ei, acesta a supravegheat buna educație a lui Chiril.

Educația pe care a primit-o era specifică epocii sale: între 390-392, când avea 12-14 ani, a făcut studii de gramatică, între 393-397, de la 15 la 20 ani, a făcut retorică (științele umaniste de astăzi), și între 398-402 a făcut studii biblice și de teologie creștină.

Citește și: Ce trebuie să spui când dai sau primești de pomană?

A fost tuns citeț de către unchiul său Teofil în Biserica Alexandriei și, sub îndrumarea lui, și-a sporit cunoașterea și a urcat treptele ierarhice.

Sf. Chiril a fost un ierarh învățat și un scriitor prolific. În perioada timpurie a activității sale în Biserică a scris câteva exegeze, printre care:  Comentarii la Vechiul Testament Tratat împotriva arianismului Comentarii la Evanghelia după Ioan  și  Dialoguri despre Sfânta Treime. În 429, în timpul când controversele hristologice au luat amploare, prin mulțimea scrierilor sale a ținut piept adversarilor săi.

Atât scrierile sale cât și teologia sa ocupă un loc important în tradiția Părinților și a Bisericii Ortodoxe până astăzi, scrie orthodoxwiki.ro

Sărbătoare 9 iunie

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei, sărbătorit pe 9 iunie în calendarul ortodox 

Troparul Sfântului Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curaţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Ierarhe Chiril, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat.

Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea l, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-1 Israel cel de demult cu mâinile lui Moise în chipul crucii puterea lui Amalic în pustie a biruit.

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce te-ai arătat luminător luminat prin raze cuvântătoare, ne străluceşti nouă de la Dumnezeu harul Duhului cel dătător de lumină, ca după vrednicie să lăudăm pomenirea ta, Sfinte Părinte Chirile.

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Umplutu-te-ai de luminarea dumnezeiescului Duh, Sfinte Chirile, ca un păzitor al poruncilor lui Hristos şi fiind curăţit de patimi, te-ai făcut cu adevărat locaş Treimii Celei preaîndumnezeite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un plin de râvnă şi de îndrăzneală, mărite Chirile, fără de minciună ai stricat toate bârfelile cele împotriva lui Dumnezeu, ale eresurilor celor cu credinţă rea, fiind părtinitor Ortodoxiei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Ceea ce ai născut pe Făcătorul a toate, pe Mântuitorul şi Domnul, ai tămăduit zdrobirea omenirii, care era sfărâmată de căderea strămoşilor, Preacurată Mireasă a lui Dumnezeu.

Citește și: Moșii de vară 2023: De ce este bine să dai vase de pomană în această zi?

Cântarea a 3-a: Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica...

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-te întru Hristos, Sfinte Ierarhe Chirile, cu cuget întărit ai rupt măiestriile vicleanului balaur ca pe o ţesătură de păianjen.

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scuturat-ai de la sufletul tău, Sfinte Chirile, noroiul patimilor, surpând toată înălţimea cugetelor care s-a ridicat împotriva lui Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un nevoitor cu bună socoteală, tare te-ai abătut de către toată buna pătimire a trupului, ca de o stricăcioasă şi vicleană, Sfinte Părinte Chirile.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Ceea ce între Femei singură este binecuvântată, ca pe un Locaş al lui Dumnezeu, cu toţii să o slăvim întru veselie cu tot felul de bunăcuviinţă.

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Biserica Ta Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Ridicat pe cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine strigând: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzându-te Hristos pe tine, Sfinte Părinte Chiril că ai biruit patimile cele stricăcioase ale sufletului şi cu bună socotinţă ai supus trupul, purtătorule de Dumnezeu părinte, te-a pus pe tine mai-marele scaunului Bisericii celei dumnezeieşti.

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un fiu iubit moştenind bunătatea lui Marcu cea părintească, te-a făcut primitor şi scaunului, urmând după urmele dumnezeiescului evanghelist.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca o oaie ai fost păstorit de Hristos, iar ca un păstor ai păstorit turma cu cuvinte înţelepte hrănitoare de suflet, hrănind-o din destul, ca în nişte verdeaţă în florile harului, Sfinte Părinte Chirile.

Citește și: Ghid complet valori glicemie. Valorile normale ale glicemiei

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu cuviinţă dumnezeiască ai născut, Fecioară, pe Dumnezeu Cuvântul Întrupat din tine şi ai rămas Fecioară. Pentru aceasta cu glasuri neîncetate prin credinţă neîndoită, strigăm către tine: Bucură-te, Stăpână.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul tău, Sfinte Chirile, se aseamănă în adevăr cu o curgere iute de pârâu încântător, care surpă măiestriile celor cu credinţă rea.

Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din temelie ai surpat întocmai necurata despărţire a lui Arie şi spurcata amestecare a lui Savelie, Sfinte Chirile.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lăsat-ai, Părinte Chirile, la Biserica lui Hristos, cuvintele tale cele îmbogăţitoare ca nişte aur şi ca nişte comori mai scumpe decât pietrele cele de mult preţ.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

Calendar ortodox iunie 2023

1 J Sf. Iustin Martirul și Filosoful și cei impreună cu ei

2 V Odovania praznicului Înălțării Domnului;  †) Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Nichifor, patr. Constantinopolului  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

3 S Sf. Mc. Luchilian, Ipatie și Paula fecioara  (Pomenirea morților- Moșii de vară) (Nu se fac nunți)

4 D (†) Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile); Ap. Fapte II, 1-11; Ev. Ioan VII, 37-53; VIII, 12 

Duminica a VIII-a după Paști  (Nu se fac nunți) 

5 L (†) Sf. Treime  (Nu se fac nunți)

6 M Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, eg. M. Dalmaților; Sf. Cuv. Visarion

7 M Sf. Sfințit Mc. Teodot, ep. Ancirei; Sf. Mc. Zenaida  (Harți)

8 J  † Sf. Mc. Nicandru și Marcian; Aducerea moaștelor Sf. M. Mc. Teodor Stratilat

9 V Sf. Ier. Chiril, arhiep. Alexandriei  (Harți)

10 S Odovania praznicului Pogorârii Sf. Duh; Sf. Mc. Alexandru și Antonina; Sf. Sfințit Mc. Timotei, ep. Prusiei

11 D Sf. Ap. Bartolomeu și Barnaba; Sf. Ier. Luca, arhiep. Crimeei  (Lăsatul secului pentru Postul Sf. Ap. Petru și Pavel)

Duminica I după Rusalii  (a Tuturor Sfinților); Ap. Evrei XI, 33-40; XII, 1-2; Ev. Matei X, 32-35; 37-38; XIX, 27-30; glas 8, voscr. 1

12 L Sf. Cuv. Onufrie cel Mare și Petru Atonitul  (Începutul Postului Sf. Ap. Petru și Pavel) (Post. Nu se fac nunți)

13 M Sf. Mc. Achilina; Sf. Ier. Trifilie, ep. Lefcosiei din Cipru  (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)

14 M Sf. Prooroc Elisei; Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului  (Post. Nu se fac nunți)

15 J Sf. Prooroc Amos;  † Sf. Mc. Isihie; Fer. Augustin și Ieronim  (Dezlegare la ulei, vin și peste. Nu se fac nunți)

16 V Sf. Ier. Tihon, ep. Amatundei; Sf. Sfințit Mc. Marcu, ep. Apoloniadei  (Post. Nu se fac nunți)

17 S Sf. Mc. Manuil, Savel, Ismail, Inochentie și Felix  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

18 D Sf. Mc. Leontie, Ipatie și Teodul; Sf. Cuv. Erasm  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

Duminica a II-a după Rusalii  (a Sf. Români; Chemarea primilor Apostoli); Ap. Romani II, 10-16; Ev. Matei IV, 18-23; glas 1, voscr. 2

19 L Sf. Ap. Iuda, ruda Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

20 M Sf. Sfințit Mc. Metodie, ep. Patarelor; Sf. Ier. Calist, patr. Constantinopolului  (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)

21 M Sf. Mc. Iulian din Tars și Afrodisie  (Post. Nu se fac nunți)

22 J  †) Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitr. Țării Românești; Sf. Sfințit Mc. Eusebiu, ep. Samosatei  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

23 V Sf. Mc. Agripina; Sf. Sfințit Mc. Aristocleu, pr.  (Post. Nu se fac nunți)

24 S (†) Nașterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele); † Aducerea moaștelor Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava;  † Sf. Ier. Niceta de Remesiana;  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

25 D Sf. M. Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie și frații săi; Sf. Mc. Livia  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

Duminica a III-a după Rusalii  (Despre grijile vieții); Ap. Romani V, 1-10; Ev. Matei VI, 22-23; glas 2, voscr. 3

26 L Sf. Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ier. Ioan, ep. Goției  (Post. Nu se fac nunți)

27 M Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mironosiță Ioana  (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)

28 M Aducerea moaștelor Sf. Mc. Doctori fără de arginți Chir și Ioan; Sf. Mc. Papias  (Post. Nu se fac nunți)

29 J (†) Sf. Ap. Petru și Pavel

30 V † Soborul Sf. 12 Ap.;  †) Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeț  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

Sursă: orthdoxwiki.ro; doxologia.ro

 


În ediția de sâmbătă, 6 iulie, a emisiunii „Casa iubirii”, Sebastian a fost atât de supărat încât a ignorat-o total pe fosta lui iubită, Roberta, în ciuda gesturilor ei de apropiere.