Calendar ortodox ianuarie 2025: Data la care sunt pomeniți Sfinții Trei Ierarhi. Sunt 4 sărbători cu cruce roșie în prima lună a anului 2025

Autor: Bianca Vidoi

Calendar ortodox ianuarie 2025

Sursa: Colaj

Luna ianuarie se apropie, iar credincioșii își doresc să afle care sunt cele mai importante sărbători a primei luni a anului 2025.

În popor, luna ianuarie este cunoscută sub numele de „Gerar” sau „Ghenarie”. Prima lună a anului 2025 are 31 de zile, dintre care patru sunt trecute cu o cruce roșie în calendarul creștin ortodox. Iată care sunt sărbătorile mari pomenite pe parcursul lunii ianuarie a anului 2025.

Calendar ortodox ianuarie 2025

Luna ianuarie a anului 2025 este prima din calendar, iar pe parcursul celor 31 de zile sunt sărbătorite patru sărbători cu cruce roșie.

Crucea roșie indică importanța sărbătorii pentru credincioși, dar și amintește de slujbele și rugăciunile speciale rostite pe parcursul acestei zile. În zilele de sărbătoare notate cu o cruce roșie nu lucrăm, ci suntem încurajați să mergem la biserică pentru rugăciune. Prima sărbătoare importantă pe parcursul lunii ianuarie 2025 este chiar în prima zi a lunii, pe 1 ianuarie 2025, atunci când este sărbătorit Sfântul Vasile cel Mare. 

Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit anul acesta într-o zi de miercuri, zi în care toți românii care îi poartă numele își sărbătoresc onomastica.

La data de 6 ianuarie 2025 este pomenită a doua mare sărbătoare din această lună, Boboteaza. Botezul Domnului este sărbătorit anul acesta într-o zi de luni.

Citește și: Ce nume se sărbătoresc de Sf. Ioan Botezătorul. Spune-le „La mulți ani”

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Horoscop 2025: Descoperă zodia care va fi favorizată în dragoste și bani!

A treia mare sărbătoare a lunii ianuarie este sărbătorită la data de 7 ianuarie 2025, într-o zi de marți, atunci când este cinstit Sfântul Ioan Botezătorul. Ultima sărbătoare cu cruce roșie a lunii ianuarie 2025 este sărbătorită la data de 30 ianuarie 2025, într-o zi de joi, atunci când sunt amintiți Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, potrivit noutati-ortodoxe.ro

Sărbători cu cruce neagră în calendarul ortodox al lunii ianuarie 2025

Pe parcursul lunii ianuarie 2025 sunt amintite și șase sărbători notate alături de o cruce neagră în calendarul creștin ortodox. Atunci când celebrăm sărbătorile cu cruce neagră putem să muncim, dar este indicat să ne rugăm la sfinții cinstiți. Prima sărbătoare cu cruce neagră din luna ianuarie a anului 2025 este celebrată la data de 11 ianuarie, atunci când îl cinstim pe Sfântul Cuvios Teodosie.

La data de 17 ianuarie 2025 sunt trecuți cu o cruce neagră doi mari sfinți, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare și Sfântul Cuvios Antonie cel Nou de la Veria. O altă sărbătoare cu cruce neagră în calendarul creștin ortodox este la data de 18 ianuarie 2025, când sunt pomeniți Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril.

Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare este trecut alături de o cruce neagră în calendarul ortodox, la data de 20 ianuarie 2025.

În aceeași săptămână, pe 25 ianuarie 2025, este pomenit și Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, trecut cu cruce neagră. La finalul lunii, pe 27 ianuarie 2025, este cinstită Aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur, ultima sărbătoare cu cruce neagră din luna ianuarie 2025.