Calendar Ortodox marți, 13 decembrie 2022: Zi de sărbătoare cu cruce neagră în calendar. Rugăciunea care-i vindecă pe cei bolnavi și aduce mare mângâiere celor întristați

Autor: Sara Andreescu
Actualizat: 13 dec 2022, 07:57

Sărbătoare calendar ortodox marți 13 decembrie 2022

Sursa: peexls.com

Ce sărbătoare e marți în calendar ortodox 13 decembrie  2022. Un mare sfânt român este prăznuit de Biserica Ortodoxă la aceată dată, marcată cu cruce neagră în calendarul bisericesc.

Sărbătoare calendar ortodox 13 decembrie 2022. Biserica Ortodoxă Română îl pomenește marți pe Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, fost cărturar român, poet și traducător care și-a pus viața în slujba poporului și a limbii românești.

Rugăciunea închinată Sf Dosoftei aduce vindecare celor bolnavi și mare mângâiere celor întristați! 

Sărbătoare calendar ortodox marți, 13 decembrie 2022 

Sfântul Ierarh Dosoftei, sărbătoare cu cruce neagră în calendar creștin ortodox 13 decembrie 2022. 

Sfântul Dosoftei a fost unul dintre cei mai mari cărturari români din secolul al XVII-lea, fiind cunoscut ca primul poet național, primul traducător în limba română al cărților de slujbă religioasă, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox. 

Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în familia Barilă.

Părinţii săi Leontie şi Misira, binecredincioşi creştini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania şi în ţinutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica sărbătoreşte pe  sfântul martir din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.

Citește și: Pomenirea morților în Postul Crăciunului 2022. Când se fac sărindare, pomeni și parastase în Postul Nașterii Domnului

Tânărul Dimitrie Barilă a învăţat carte de la cei mai renumiţi dascăli din Moldova şi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligenţă deosebită şi-a agonisit încă din anii copilăriei şi ai tinereţii multă ştiinţă de carte.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi şi învăţăturile dumnezeieştilor Părinţi ai Bisericii şi a deprins cu mult drag meşteşugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învăţase a vorbi şi a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă şi ucraineană, scrie doarortodox.com

Viața Sfântului Dosoftei, canonizat de Biserica Ortodoxă Română 

Iubitor şi trăitor al dreptei credinţe, purtător de grijă faţă de păstoriţii săi în vremuri „nepaşnice pentru ţară”, cu dese schimbări de domnii, sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei şi-a împlinit misiunea

pastorală prin punerea în lucrare a darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu din belşug: traducerea şi tipărirea de carte sfântă în limba română. În liniştea chiliei sale din patria natală sau aflat în pribegie, sfântul a dăruit Bisericii şi neamului românesc lucrări de mare valoare.

Primele cărţi tipărite au fost Psaltirea în versuri şi Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (Uniev, 1673). Înţelegând în Duhul Sfânt poezia psalmilor, i-a transpus în versuri româneşti, ca să apropie tot mai mult de sufletul poporului comoara de lumină şi de har a cuvântului dumnezeiesc.

Recunoscut ca autoritate teologică, a revizuit traducerea făcută de spătarul Nicolae Milescu la Vechiul Testament, text care va fi  inclus în Biblia de la Bucureşti, din 1688. 

Citește și: Zilele din anul 2023 în care nu se fac nunți și botezuri! De ce nu este bine să sărbătorești asemenea eveniment în aceste date

În toamna anului 1673 a plecat în pribegie în Polonia, din cauza schimbărilor de domn în ţară şi a convingerilor sale antiotomane. În 1674 a fost înlocuit în scaunul mitropolitan de la Iaşi cu Teodosie, episcopul de Roman. În anul următor, Mitropolitul Dosoftei este readus în demnitatea sa chiriarhală, iar Teodosie se retrage la mănăstirea Bogdana şi peste puţină vreme va cunoaşte moarte martirică. 

Canonizarea Sfântului Ierarh Dosoftei a fost aprobată de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din 5-6 iulie 2005, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Proclamarea solemna a canonizării Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, a avut loc în data de 14 octombrie 2005, la Catedrala mitropolitana din Iași, potrivit creștinortodox.ro

Calendar ortodox 13 decembrie 2022. Rugăciune Sf Dosoftei

Rugăciune către Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei 

„O, preaînțelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavăză Bisericii Moldovei. Pentru credința, blândețea, răbdarea și milostenia ta, chipul îngeresc ai primit și vrednic te-ai făcut de înălțimea chemării arhierești. Înțelept tâlcuitor al dreptei credințe, luminător și sfințitor al limbii române, mare iubitor al sfinților și al Sfintei Liturghii te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi, te lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată și multa ta osteneală, pentru credința și lucrarea Bisericii lui Hristos.

Acum, te rugăm, păstor luminat al Bisericii și împreună-liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale, rugând pe Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credințe, bucuria vieții sfinte și rodirea faptelor bune; să ocrotească pe părinți și pe copii, să vindece pe cei bolnavi și să mângâie pe cei întristați; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri și neajutorați; să ne ajute pe toți să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin”