Calendar ortodox 1 decembrie 2023, data la care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Filaret cel Milostiv și pe Sfântul Proroc Naum.
Rugăciunea puternică pe care este bine să o rostești pe 1 decembrie!
Calendar ortodox 1 decembrie 2023
Sărbătoare 1 decembrie. Sfântul Cuvios Filaret cel Milostiv și pe Sfântul Proroc Naum sunt sărbătoriți în fiecare an pe data de 1 decembrie în calendarul ortodox .
Sfântul Proroc Naum a trăit cu 460 de ani înainte lui Hristos, iar acestea provenea din Elcheseea. Acesta s-s stabilit în satul Elcos de dincolo de Iordan și a proorocit în cea de-a doua jumătate a domniei regelui Ezechia și este cunoscut pentru că a vestit ninivitenilor că cetatea lor cea dragă va fi distrusă de foc și apă. Acest lucru a ajuns să se și întâmple, din mânia pe care Dumnezeu o avea asupra lor din cauza necredinței pe care o aveau.
Din partea Sfântului Proroc Naum au rămas trei capitole în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, în care se povestește cum Israelul a fost luat sub conducere de către Asirieni și Sfântul Proroc Naum reușește să îi trecă de partea Domnului pe israelieni și să aducă pacea între cele două regiuni.
Sfântul Cuvios Filaret cel Milostiv s-a născut în Galatia, într-o familie credincioasă, părinții acestuia învățându-l cum să facă fapte bune încă de la o vârstă fragedă. Acesta a ajuns să se căsătorească cu Teozva, o fată ce provenea dintr-o familie bogată, ar după ce aceștia au făcut marele pas, ei doi au locuit în satul Amnia din Paflagonia.
Această căsătorie a fost binecuvântată de Dumnezeu cu un băiat și două fete. Sfântul Cuvios Filaret cel Milostiv a muncit pentru toate averile sale, însă a pierdut totul atunci când arabii au început să invadeze satul, însă cu toate acestea, el nu a uitat niciodată să fie milostiv, relatează crestinortodox.ro.
Sărbătoare 1 decembrie
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Filaret cel Milostiv și pe Sfântul Proroc Naum, sărbătoriți pe 1 decembrie în calendarul creștin
Troparul Sfântului Proroc Naum, glasul al 2-lea:
A prorocului Tău, Doamne, Naum pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
C ântarea 1, glasul al 5-lea.
Irmosul:
Pe cal şi pe călăreţ în Marea Roşie i-a surpat Hristos, Cel Ce a sfărâmat războaiele cu braţ puternic şi pe Israel l-a izbăvit, pe cel ce cânta cântarea de biruinţă.
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinte Prorocule Naum, de Dumnezeu insuflate, bucurându-ne, fericim darul cel Dumnezeiesc al minţii tale, celei primite de la Dumnezeu şi luminate de harul Lui; o, de Dumnezeu insuflate!
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De sus coborând în sufletul tău harul Duhului, prorocule, ţi-a insuflat ţie după vrednicie, lucrare prorocească şi ţi-a pregătit limbă insuflată de Dumnezeu, vrednicule de laudă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Organ atins de Pana Duhului te-ai arătat, lăudând pe Dumnezeu Cel Plin de râvnă şi spunând tuturor că judecata Lui este nepărtinitoare, vrednicule de laudă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Preabinecuvântată, Fecioară Preacurată, izbăveşte pe cei ce te laudă pe tine cu credinţă şi cu dragoste, ca pe o Cinstită Maică a lui Dumnezeu, potolind neîmblânzita sălbăticie a primejdiilor.
C ântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce cu Porunca Ta...
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu Împărtăşirea Făcătorului de viaţă şi Dumnezeiescului Duh te-ai făcut prealuminat la suflet. Pentru aceasta, din insuflare Dumnezeiască, ai fost pus a vesti de mai înainte tuturor, în chip lămurit, cele ce aveau să vină, de Dumnezeu insuflate.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca un bun văzător al celor Dumnezeieşti ai văzut de mai înainte, fericite, pedeapsa ce avea să vină împotriva vrăjmaşilor celor nelegiuiţi, care defăimau îndelungă răbdarea, îngăduinţa şi bunătatea Dumnezeiască, din pricina răutăţii lor celei nevindecate.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Iubitorul de oameni, Cel Care odinioară din nimic a făcut toate, Se naşte din Sfântul tău pântece, Preacurată, făcându-Se Om, din iubirea de oameni, ca să mântuiască pe oameni.
Irmosul:
Cel Ce cu Porunca Ta ai înfipt pământul pe nimic şi ai ridicat nereţinut pe cel îngreunat, întăreşte Biserica Ta, Hristoase, pe piatra cea neclintită a Poruncilor Tale, Unule, Bunule şi Iubitorule de oameni.
C ântarea a 4-a.
Irmosul:
Dumnezeiasca Ta iconomie Hristoase, cunoscând-o de mai înainte Prorocul Naum, cu frică a strigat către Tine: venit-ai spre mântuirea poporului Tău, ca să mântuieşti pe unşii Tăi.
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind luminat de Raza Duhului, mai înainte ai vestit ninivitenilor ameninţarea pustiirii, arătându-le, grăitorule de Dumnezeu, că nu vor scăpa de Puterea lui Dumnezeu.
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Judecata Ziditorului cea dreaptă hotărăşte cumplita nimicire a poporului celui vrăjmaş, precum prorocind ai grăit, Preafericite Naum, Prorocule al lui Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Împodobit fiind sufletul Prorocului Tău cu cuget cumpătat, s-a înălţat mai presus de fire, către privirea Dumnezeirii Tale, Bunule şi către Strălucirea Dumnezeieştii Cugetări.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Marie, Stăpâna făpturii, ca Ceea ce Singură ai născut pe Împăratul tuturor, Prealăudată, slobozeşte-mă de tirania patimilor, cu rugăciunile tale.
Citește și: Sf. Nicolae 2023: Pe ce dată are loc sărbătoarea şi ce tradiţii trebuie să respectăm
C ântarea a 5-a.
Irmosul:
Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, la Tine alerg şi către Tine strig: luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un Milostiv.
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Viaţă curată şi fără de prihană petrecând, te-ai învrednicit de lucrarea şi de luminarea Sfântului Duh, Preacinstite Prorocule Naum.
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Trupul l-ai supus cu osârdie gândului celui de sine stăpânitor, punând suişuri în inima ta; pentru aceasta ai dobândit înfăţişare vrednică de Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Darurile celor cinstiţi cu prorocia sunt mai presus de cele ce se văd; că printr-înşii grăieşte Duhul Sfânt, Cel Care este Bun şi Domn.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Nici chiar vreo putere înţelegătoare din ceruri nu va putea cu adevărat să te laude pe tine, Născătoare de Dumnezeu, după cuviinţă că ai născut pe Ziditorul Care este Lăudat de Puterile Cereşti.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
C ântarea a 6-a. Irmos: Marea patimilor...
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Să lăudăm, credincioşii, pe cel care a fost casă a Dumnezeiescului har; pe cel care s-a făcut vas curat al arătării lui Dumnezeu, celei mai presus de minte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cel ce a primit Lumina Cea Neapusă a Dumnezeiescului Duh şi a câştigat cuget îndumnezeit, îndeamnă spre laudă pe dreptcinstitorii de Dumnezeu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Puterile cele înţelegătoare şi toate neamurile oamenilor te măresc pe tine, ca pe Ceea ce ai născut pe Dumnezeu, cea pururea Binecuvântată şi cu totul fără de prihană.
Irmosul:
Marea patimilor cea sălbăticită de viforul cel de suflet stricător, alineaz-o, Stăpâne Hristoase şi mă scoate din stricăciune, ca un Milostiv.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Ar ătatu-Te-ai astăzi...
Luminându-se cu Duhul inima ta cea curată, s-a făcut locaş prealuminat de prorocie; că cele de departe le vezi ca şi cum ar fi de faţă. Pentru aceasta te cinstim, Preafericite Prorocule Naum, Prealăudate.
C ântarea a 7-a.
Irmosul:
Domnul părinţilor Cel Preaînălţat văpaia a stins-o şi pe tineri i-a rourat; pe cei ce cântau într-un glas: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca cei ce avem drept mai mare al cetei pe Prorocul cel văzător de Dumnezeu, prăznuind cu cinste, Dumnezeieşte cântăm: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cunoscându-te pe tine organ pus în mişcare de Duhul şi trâmbiţă insuflată de Dumnezeu, te chemăm ca ajutător al laudelor noastre, cântând: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Domnul te-a încununat, Dumnezeiescule Proroc şi har ţi-a dat să vesteşti cele viitoare; pentru aceasta îi cântăm: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Uşă Neumblată te-a văzut pe tine, Fecioară Preacurată, prin care Singur a trecut Cel Căruia cu toţii Îi cântăm: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!
C ântarea a 8-a. Irmos: Ţie, Făcătorului a toate...
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndumnezeit fiind de Lumina Cea Nematerialnică a Stăpânitoarei Treimi, Prorocule, cânţi veselindu-te: toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Binecuv ântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Cu sfinţită cuviinţă cinstind sfântă pomenirea ta, Dumnezeiescule Proroc, cântăm: toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Întăreşte, Preacurată, vârtutea sufletului meu cea slăbită din pricina greşelilor şi a patimilor, ca să laud, Fecioară, Naşterea ta, cea Preamărită, întru toţi vecii.
S ă lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Irmosul:
Ţie, Făcătorului a toate, tinerii cei ce dănţuiau în cuptor, închipuind toată lumea, cântau: toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
C ântarea a 9-a. Irmos: Isaie, dănţuieşte...
Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe pământ ai avut vieţuire întocmai ca a îngerilor cu adevărat şi acum te-ai sălăşluit în ceruri, Sfinte Prorocule Naum, împreună cu Cetele îngereşti, lângă Lumina Cea Întreit Strălucitoare; de care umplându-te, îndrumi pe cei ce te laudă pe tine.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe tine, fericite, te aducem rugător către Dumnezeu pentru lume; roagă-te cu stăruinţă, folosindu-te de îndrăzneala prorocească, să se dea credincioşilor cu bună cuviinţă izbăvire şi iertare de greşeli.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca Ceea ce ai născut pe Dumnezeu în chip firesc şi după cuviinţă, cu cuvinte Dumnezeieşti, credincioşii te numim Născătoare de Dumnezeu, Preacurată şi cu numirea propovaduim preaadevărata Cinstită naşterea ta, Preasfântă Fecioară.
Irmosul:
Isaie dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emmanuel, pe Dumnezeu şi Omul. Răsăritul este Numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim.
SEDELNA, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuv ântul Cel împreună...
Păstrându-ţi mintea neprihănită de întipăririle celor de jos, Mărite Prorocule Naum, te-ai făcut vas preacurat al Dumnezeiescului Duh, primind în chip luminat Strălucirile Lui şi împărtăşindu-le tuturor. Pentru aceasta te rugăm: roagă-te, pentru pacea lumii.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuv ântul Cel împreună...
Minunea cea covârşitoare a zămislirii şi chipul cel negrăit al naşterii, întru tine s-au făcut cunoscute, Preacurată, pururea Fecioară. Gândul mi se înspăimântă şi cugetul se uimeşte de mărirea ta, care se întinde peste toţi, Născătoare de Dumnezeu, spre mântuirea sufletelor noastre.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuv ântul Cel împreună...
Prin Crucea Fiului tău, Ceea ce eşti de Dumnezeu cu har Dăruită, s-a nimicit toată rătăcirea idolilor şi s-a călcat în picioare puterea demonilor. Pentru aceasta, credincioşii, după datorie, pururea te lăudăm şi te binecuvântăm; şi mărturisindu-te cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, pe tine te mărim.