Calendar ortodox 25 noiembrie 2023, data la care Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Muceniță Ecaterina.
Rugăciunea puternică pe care este bine să o rostească femeile pe 25 noiembrie!
Citește și: Calendar ortodox pentru luna noiembrie 2023: Cele mai importante sărbători cu cruce neagră și roșie
Calendar ortodox 25 noiembrie 2023
Sărbătoare 25 noiembrie. Sfânta Muceniță Ecaterina este sărbătorit în fiecare an pe data de 25 noiembrie în calendarul ortodox .
Sfânta Muceniță Ecaterina este cunoscută de credincioși pentru modul în care și-a riscat viața pentru credința ei în Dumnezeu, iar aceasta s-a născut în orașul Alexandria din Egipt, în timpul împăratului Maximian, la începutul secolului al IV-lea. Aceasta cunoștea foarte bine limba greacă și latina, iar pe lângă acestea, Sfânta Muceniță Ecaterina avea și cunoștințe în astronomie și oratorie.
Aceasta este cunoscută pentru cele două viziuni pe care le-a avut, prima, în care a văzut-o pe Fecioara Maria cu un prunc în brațe și a doua, în care îl vede pe Mântuitorul Iisus Hristos, care îi oferă un inel. Pentru că Sfânta Muceniță Ecaterina nu era creștină atunci când a avut prima viziune, aceasta nu a putut să vadă chipul pruncului, însă așa a realizat că trebuie să urmeze cuvântul Domnului.
Atunci când a avut a doua viziune, Sfânta Muceniță Ecaterina a rămas uimită să vadă că pe degetul ei se afla chiar inelul pe care i-l oferise Mântuitorul Iisus Hristos. În acest moment viața ei se schimbă și începe să îi condamne pe cei ce sunt păgâni și să îi învețe despre credința Domnului.
Citește și: Când se sărbătorește Sfânta Ecaterina în 2023: Calendar ortodox pentru noiembrie
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Împăratul Maximian o face pe aceasta să participe la o întâlnire dintre toți filosofii păgâni, însă credința acesteia și puterea ei o ajută pe Sfânta Muceniță Ecaterina să îi facă pe toți cei prezenți să creadă în Dumnezeu, motiv pentru care sunt aruncați în foc, iar Sfintei Ecaterina i s-a tăiat capul. Sfânta Tradiție spune că atunci când i-a fost tăiat capul din acesta nu a curs sânge, ci lapte, potrivit crestinortodox.ro.
Sărbătoare 25 noiembrie
Canon de rugăciune către Sfânta Muceniță Ecaterina, sărbătorit pe 25 noiembrie în calendarul creștin
“ O, Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, bucuria negrăită a îngerilor şi oglinda frumuseţii fecioarelor, ceea ce ai strălucit prin curăţia minţii în chip minunat, tuturor izvorând razele înţelepciunii Soarelui dreptăţii,
luminează şi întunericul sufletului meu şi cerul inimii îl încununează cu stele de gânduri îngereşti. Ca o lună te-ai înălţat în întunericul păgânătăţii şi ai atras în jurul tău noi stele ale mărturisirii Cuvântului, pe filosofi şi pe mulţi din palatul împărătesc, făcând bucurie îngerilor pentru pocăinţa acestora. Vistieria cea săracă a inimilor noastre o umple cu talanţii rugăciunilor tale, ca să cumpărăm noi de la Hristos ,,aur lămurit în foc', ,,veşminte albe' spre a acoperi goliciunea sufletului şi ,,alifie' pentru a unge ochii inimii cei înceţoşaţi de somnul păcatelor.
Pe Maica Domnului avându-O mijlocitoare osârdnică înaintea Împăratului vieţii, te-ai învrednicit a intra în cămara Mântuitorului împreună cu fecioarele cele înţelepte şi acum te veseleşti împreună cu îngerii de moştenirea Tatălui Celui Ce cu dreapta Sa te-a împodobit cu strălucita cunună a darurilor Duhului. Fii şi nouă caldă rugătoare către Maica Luminii, ca să umple candelele stinse ale sufletului nostru cu untdelemnul rugăciunii şi să ne arate şi pe noi făclii ale mărturisirii Cuvântului.
Cu legătura smereniei te-ai încins Sfântă Ecaterina, preafericită, şi toate legăturile ispitelor vrăjmaşului ai călcat. Din adâncul răutăţilor scoate-ne pe noi, cei ce pururea alunecăm în mândrie şi ne facem cămările deschise pentru tot viforul patimilor.
Pe împăratul cel învechit în răutate foarte ai mustrat şi cu săgeţile cuvintelor tale ai doborât toată înşelăciunea idolilor, cu săgeata iubirii lui Hristos rănind inimile filosofilor şi a celor ce dormeau în întunericul necredinţei.
Şi acum fericită, înstrăinează mintea noastră de toată cugetarea lumească şi ne arată prin milostivirea ta vase cinstite Izvorului tuturor darurilor. Pe prunci îi păzeşte sub acoperământul rugăciunii tale, paşii tinerilor întăreşte-i pe calea credinţei şi mărturisirii Cuvântului, fii toiag celor bătrâni, pe preoţi îi luminează cu razele înţelepciunii Cuvântului, monahilor fii cetate nebiruită împotriva săgeţilor ispititorului, fecioarelor arată-te în toată vremea osârdnică rugătoare şi înzestrătoare cu darurile Cuvântului, Biserica lui Hristos o păzeşte de loviturile ereziilor şi toată lumea o îngrădeşte cu legătura puternicei tale rugăciuni.
Luând în ajutor cetele îngereşti şi stând înaintea Împăratului luminii, roagă-te să aflăm noi milă în ceasul ieşirii sufletului din trup, păzindu-ne de înfricoşatele ameninţări ale vrăjmaşilor nevăzuţi, cărora din neputinţă am slujit în această viaţă, fiind noi iubitori de patimile cele stricătoare de suflet mai mult decât de răbdarea necazurilor spre mântuire. La înfricoşătoarea judecată a Mântuitorului împreună cu Maica Domnului, cu Sfântul Arhanghel Mihail, cu Înaintemergătorul, cu Apostolii şi cu toţi Sfinţii roagă-te să aflăm noi izbăvire de partea cea de-a stânga şi să moştenim frumuseţile Raiului.
Ca una ce străluceşti cu frumuseţea mai presus de minte, îmbrăcându-te în lumina iubirii Treimii, înfrumuseţează şi sufletele noastre cu podoabele rugăciunilor tale, ca cinstindu-te neîncetat după vrednicie să aflăm calea Împărăţiei celei de sus, spre slava lui Dumnezeu şi dobândirea cununei mântuirii. Amin.”