Află ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 10 noiembrie 2024! Data la care Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfinții Apostoli Rodion, Olimp, Erast, Sosipatru și Cuart.
Rugăciunea protectoare pe care este bine să o rostești pe 10 noiembrie!
Calendar ortodox 10 noiembrie 2024
Sărbătoare 10 noiembrie. Sfinții Apostoli Rodion, Olimp, Erast, Sosipatru și Cuart sunt sărbătoriți în fiecare an pe data de 10 noiembrie în calendarul ortodox.
Cei cinci sfinți Apostoli ce sunt pomeniți la data de 10 noiembrie 2024 în calendarul creștin ortodox au trăit în vremea împăratului roman Nero. Olimp și Rodion au fost uciși pentru credința lor de acest împărat, însă pe parcursul vieții lor au primit un dar aparte, dar pe care l-au avut și ceilalți sfinți pomeniți pe 10 noiembrie 2024.
Iubirea lor pentru Iisus Hristos a fost atât de mare încât au fost binecuvântați cu darul facerii de minuni, dar prin intermediul căruia au ajutat mai mulți locuitori.
Erast a fost iconom al bisericii din Ierusalim și episcop al Paneadei, în timp ce Sosipatru a fost episcop la Iconiu. Cuart a fost episcop al cetății Beirutulu, iar acesta a ajutat la botezarea mai multor oameni. În această zi se pomenește și Sfântul Mucenic Orest, cel ce a trăit pe perioada împăratului Dioclețian.
Acesta a fost prins de guvernator și obligat să se închine zeilor, însă refuzul sfântului nu a întârziat să apară, rostind: „Te înșeli amarnic, ighemoane, necunoscând adevărul! Iată, zeii aceștia sunt făcuț din aur și argint, din aramă și din fier, pentru înșelăciunea omenească. Ei nici nu văd și nici nu aud, fiind lucruri făcute de mâini omenești, care nu pot a-și ajuta lor, nici a face bine altcuiva. Pentru ce dar să mă închin lor?”.Acesta a fost motivul pentru care Sfântul Mucenic Ores a fost supus unor chinuri groaznice, potrivit crestinortodox.ro. 7 zile a fost ținut în temniță Sfântul Mucenic Orest, fără apă și mâncare. Coastele lui au fost arse cu fier încins, iar călcâiele lui ai fost pline de cuie, însă și-a dat duhul atunci când a fost legat de un cal sălbatic.
Sărbătoare 10 noiembrie
Canon de rugăciune către Sfinții Apostoli Rodion, Olimp, Erast, Sosipatru și Cuart, sărbătoriți pe 10 noiembrie în calendarul creștin
Troparul Sfinţilor Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart, glasul al 3-lea
Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Cântarea 1
Glasul 1
Irmosul
Dreapta ta cea purtătoare de biruinţă, cu Dumnezeiască cuviinţă, întru tărie s-a preamărit. Că aceasta nemuritoare, ca o puternică a toate, pe potrivnici a zdrobit, israelitenilor prin adânc cale nouă făcându-le.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind ucenici Dumnezeieşti ai Dumnezeului nostru, Care S-a Întrupat pentru milostivire, rugaţi-L pe El să dăruiască iertare de greşeli celor ce săvârşesc pomenirea voastră, fericiţilor.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Oglinzi ale lui Dumnezeu, arătătoare de lumină, încăpătoare darurilor Lui v-aţi arătat, fericiţilor, cu bună dare împărţind tuturor credincioşilor luminile cele de mântuire, văzătorilor de Dumnezeu Apostoli.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Scoţând izvorul strălucirii, au vărsat tuturor lumină măriţii Terţiu, Erast şi Olimp, Rodion şi Sosipatru, împreună cu Cvart, pe care cu dreaptă credinţă să-i fericim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Neamul omenesc ai înnoit cu naşterea ta, Fecioară, că ai născut pe Cuvântul Tatălui, Cel Ce S-a îmbrăcat cu Trup stricăcios şi ne-a arătat nouă căile nemuririi.
Cântarea a 3-a
Irmosul
Însuţi Cel Ce ştii neputinţa firii omeneşti şi după milostivire Te-ai închipuit într-însa, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig Ţie: Sfântă este Biserica cea Însufleţită a Slavei Tale celei nepovestite, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Cuvântul Ca pe un Luminător purtând, Apostolilor, aţi trecut toată zidirea, plecându-vă lui Dumnezeu, risipind întunericul aceleia şi arătând fii luminii prin har pe cei ce dormeau în noaptea necunoştinţei.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Vestirea cea de mântuire a cuvintelor voastre a ieşit în toată lumea, precum zice proorocul şi arătarea cea luminată a lucrurilor a înconjurat tot pământul, luminând sufletele, grăitorilor de Dumnezeu şi Apostoli ai Domnului.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Sălăşluind în sufletele voastre, înţelepţilor, Preasfântul Duh le-a făcut cu totul în chip Dumnezeiesc. Pentru aceasta trecând prin toată lumea, aţi surpat capiştile idolilor cu harul şi aţi zidit lui Dumnezeu Biserici.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe Fiul Cel Singur Născut al Tatălui, Care mai înainte a fost fără de maică, cunoscându-L că S-a născut din tine fără de tată, te mărturisim pe tine Maică a lui Dumnezeu, care ai născut fără stricăciune şi ai rămas Fecioară mai presus de cuvânt, Marie, Mireasă a lui Dumnezeu.
Cântarea a 4-a
Irmosul
Munte Umbrit cu harul cel Dumnezeiesc, privindu-te Avacum, cu ochii cei de departe văzători, mai înainte a vestit pe Sfântul lui Israel, ce vrea să iasă din tine, spre mântuirea şi înnoirea noastră.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Făcându-vă întărire celor de demult, cu învăţăturile voastre cele date de Dumnezeu, aţi surpat întărâtările vrăjmaşilor cele de multe feluri şi le-aţi dat pustiirii, Apostoli ai Mântuitorului, văzătorilor de Dumnezeu.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu mărime propovăduind Măririle lui Hristos, marilor propovăduitori şi luminând îndestul pe oamenii ce se îndepărtaseră cu totul, i-aţi făcut arătaţi cu mărimea harului, Dumnezeiştilor Apostoli.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Lăudaţi să fie cu cântări Dumnezeieştii Sfinţii Olimp şi Rodion, împreună cu ei să fie măriţi cu dreaptă credinţă, că şi-au săvârşit călătoria muceniceşte, dimpreună cu Sfântul Petru, propovăduitorul lui Dumnezeu, tăindu-li-se capetele la Roma.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Minunea nouă, care s-a făcut întru tine, s-a arătat de faţă mai presus decât toate minunile, Ceea ce eşti cu totul fără de prihană; că ai născut pe Dumnezeu cu Trup, Care pentru milostivire S-a unit cu oamenii întru unime neamestecată, Mireasă a lui Dumnezeu.
Cântarea a 5-a
Irmosul
Cel ce ai luminat cu luminarea venirii Tale, Hristoase şi ai făcut să strălucească cu Crucea Ta marginile lumii, luminează cu lumina cunoştinţei Dumnezeirii Tale inimile tuturor celor ce Te laudă cu dreaptă credinţă.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Înţelepciunea Tatălui, Care a zidit toată lumea, v-a trimis pe voi învăţători în lume, întru Înţelepciunea Duhului şi întru arătarea adevărului, care aţi luminat Dumnezeieşte pe toţi.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Aruncând undiţa cuvântului, preaînţelepţilor, aţi scos din adâncul necunoştinţei, cu harul, pe cei ce erau mai fără de glas decât peştii şi pe toţi cei ce au crezut i-aţi adus Domnului.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Să lăudăm pe Sfântul Olimp şi pe Marele Rodion, pe Sfinţii Terţiu şi pe Sosipatru, dimpreună cu dânsul şi pe Sfântul Erast şi pe Dumnezeiescul Cvart, pe propovăduitorii lui Hristos şi tuturor celor drept credincioşi ajutători.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Zămislit-ai prin cuvânt pe Cuvântul, Ceea ce eşti cu totul fără prihană şi ai născut mai presus de gând şi de cuvânt, Mireasă a lui Dumnezeu, pe Dumnezeu şi Omul. Pentru aceasta, cu cuvinte de Dumnezeu insuflate, pururea pe tine te fericim.
Cântarea a 6-a
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Irmosul
Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel de dedesubt şi nu avem scăpare; socotitu-ne-am ca oile de junghiere; mântuieşte pe poporul Tău, Dumnezeul nostru, că Tu eşti celor neputincioşi Tărie şi Îndreptare.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind aruncaţi, preacinstiţilor, ca nişte pietre la pământ, aţi adunat către dreapta credinţă pe cei ce cu obicei înşelător au slujit pietrelor nesimţitoare, văzătorilor de Dumnezeu şi tăinuitorii Cuvântului, preafericiţilor.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Propovăduind o Unime în Trei Feţe Nedespărţită, Neamestecată, aţi surpat de pe pământ înşelăciunea mulţimii zeilor, adevăraţi Apostoli ai lui Hristos; şi pe cei care erau rătăciţi de tot i-aţi îndreptat către lumina cunoştinţei de Dumnezeu.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cugetele împodobite aţi surpat neînţelegerea celor nepricepuţi, preaînţelepţilor Apostoli şi i-aţi întărit a crede lui Dumnezeu, Singurului Împărat al tuturor, Cel Ce înfrumuseţează toată făptura cu vărsările Dumnezeieştii Lumini.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca alt cer mai înalt decât cel dintâi, arătându-te, Stăpână, te slăvim pe tine, din care ne-a Răsărit nouă Soarele dreptăţii, Care a alungat adâncimea întunericului necunoştinţei.
CONDAC
Glasul al 4-lea
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...
Arătatu-s-a astăzi cinstită prăznuirea Apostolilor, dând în chip vădit iertare de greşeli tuturor celor ce săvârşesc pomenirea lor.
CONDAC
Glasul al 2-lea
Podobie: Cele de sus căutând...
Cu Dumnezeiască Lumină mintea luminându-vă, împletiturile ritorilor cu înţelepciune le-aţi risipit şi toate limbile vânând, măriţilor Apostoli, Stăpânului le-aţi adus, învăţându-le să slăvească Dumnezeiasca Treime.
Cântarea a 7-a
Irmosul
Pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Cuptor Înţelegător te cunoaştem credincioşii; că precum a mântuit pe cei trei tineri Cel Preaînalt şi pe mine tot omul, în pântecele tău m-a înnoit Dumnezeul părinţilor, Cel Lăudat şi Preaslăvit.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine, Sfinte Eraste, scriind Pavel Apostolul, te-a vestit şi te-a sfinţit ierarh al Bisericii lui Hristos din Ierusalim; cu care dimpreună cinstindu-te, cântăm: Dumnezeul părinţilor noştri, Cel Lăudat şi Preaslăvit.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu răbdarea încercărilor şi a prigoanelor şi a necazurilor fiind încercat şi înfrumuseţându-te cu rănile lui Hristos, Sfinte Erast, Preafericite, cu glas mare strigai: Dumnezeul părinţilor, Cel Lăudat şi Preaslăvit.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Legii celei noi te-ai arătat vestitor Sfinte Cvart, îndepărtând de nelegiuirea cea veche pe cei cu cugetele străine şi aducând către înnoirea vieţii pe cei ce strigau: Dumnezeul părinţilor, Cel Lăudat şi Preaslăvit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe Cuvântul Tatălui Cel pururea Înfiinţat, Care S-a arătat oamenilor, L-ai Întrupat, Fecioară şi L-ai născut cu Trup făcându-Se Om, ca să mântuiască pe om: Dumnezeul părinţilor noştri, Cel Lăudat şi Preaslăvit.
Cântarea a 8-a
Irmosul
În cuptor tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, cu podoaba dreptei credinţe mai curat decât aurul au strălucit, grăind: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Arătându-vă ca nişte stâlpi neclintiţi ai Bisericii lui Hristos, aţi surpat de tot zidurile credinţei celei rele, iar pe credincioşi ca nişte pietre i-aţi întărit pe piatra credinţei, pe cei ce strigă: toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Dătători de Lege v-aţi arătat voi, scriind în inimile credincioşilor Legea Duhului, preafericiţilor, prin care luminându-se strigau: toate lucrurile lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Înfrumuseţatu-te-ai, Preafericite Olimp, în ziua în care a luat sfârşit marele Apostol Petru, săvârşindu-te cu adevărat, împreună cu Sfântul Rodion, prin sabie din porunca lui Nero, împăratul cel fărădelege şi v-aţi împreunat cu cetele cele cereşti.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Năstrapa care purta odinioară mana, pe tine te însemna, Curată, că ai purtat în pântece pe Hristos, Dulceaţa noastră şi L-ai născut cu trup; Care ne-a mântuit de toată amărăciunea greşelilor celor necuvioase, pe noi cei ce-L înălţăm pe El în veci.
Cântarea a 9-a
Irmosul
Chipul naşterii tale celei Curate, l-a arătat rugul cel ce ardea nears. Şi acum te rugăm ca să stingi cuptorul ispitelor, cel sălbăticit asupra noastră, ca să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, fără încetare.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Întocmai săvârşind călătoria, întocmai îmbogăţindu-vă de cuvântul Stăpânului, întocmai învrednicindu-vă de darurile Duhului şi daruri aţi primit întocmai, Apostoli ai Domnului, cei ce sunteţi luminători ai inimilor noastre.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca nişte stele cereşti aţi luminat tot pământul cu semne Dumnezeieşti, alungând întunericul cel adânc al necunoştinţei şi pe cei robiţi de demult, cu uneltirile vrăjmaşului, i-aţi arătat fii ai zilei.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Voi aţi pierdut adunarea celor cu gând rău, care de demult a aruncat în adânc popoarele şi limbile, iar mulţimea celor mântuiţi aţi adus-o către Dumnezeu, fiind împreunaţi cu cetele puterilor celor fără de trup, preaaleşi Înţelepţi Apostoli.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Au ajuns către cele mai presus de lume Marii Apostoli Olimp şi Sosipatru, dimpreună şi cu Prealăudaţii Rodion, Terţiu şi Cvart şi Erast Preasfinţitul. Şi acum se roagă Mântuitorului pentru lume.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Îndură-Te de poporul Tău, Doamne, izbăvindu-ne pe noi de năvălirea vrăjmaşilor şi de păcate, de năpaste şi de chinul cel veşnic, prin rugăciunile Preacuratei Fecioare, cea care Te-a născut pe Tine şi ale măriţilor Tăi Apostoli.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...
Cu un glas să cinstim pomenirea Apostolilor Erast, a lui Olimp, a lui Terţiu şi Sosipatru, împreună şi a lui Rodion şi a lui Cvart, strigând către dânşii: Dumnezeieştilor propovăduitori şi slugi ale Cuvântului, izbăviţi sufletele noastre din chinul cel veşnic, cu rugăciunile voastre.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce...
Mulţimea cugetelor mele celor necurate şi întunericul gândurilor celor fără de cale, cine le va putea spune, Preacurată? Şi pornirile vrăjmaşilor mei celor fără de trup şi răutatea lor, cine le va putea povesti? Ci, cu a ta rugăciune, Ceea ce eşti bună, dăruieşte-mi scăpare de acestea toate.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce...
Văzându-Te, Hristoase, Ceea ce Te-a născut cu Trup, spânzurat pe Cruce pe Tine, Care Te-ai născut din Tatăl fără de început, striga: vai mie, Preadorite Iisuse! Cum Tu, Cel Ce eşti Slăvit de îngeri ca un Dumnezeu, eşti Răstignit acum, Fiule, de oameni fărădelege? Te laud pe Tine, Îndelung Răbdătorule.