Sărbătoarea din data de 14 mai 2024 din calendarul ortodox, data la care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Isidor din Hios, ce îi protejează pe oamenii ce se află în necazuri.
Rugăciunea ce aduce protecție în momentele grele pe care este bine să o rostești pe 14 mai!
Cu rugăciunile tale, mucenice al lui Hristos, Isidore, dă-mi mie lumină din cer și har ca să laud pomenirea ta cea cinstită, fericite.
Cu totul ți-a fost către Dumnezeu inima și sufletul, mucenice Isidore, căci ai avut și viață preacurată, nevoindu-te ca un mucenic.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Îndreptându-ți sufletul după lege, fericite Isidore, ca o avuție nerăpită ai ținut credința cea mântuitoare nestrămutată, preafericite.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Calendar ortodox 14 mai 2024
Sărbătoare 14 mai. Sfântul Mucenic Isidor din Hios este sărbătorit în fiecare an pe data de 14 mai în calendarul ortodox.
Sfântul Mucenic Isidor din Hios și-a trăit întreaga viață în timpul în care la conducere se afla împăratul Deciu, al zonei Alexandria Egiptului. În primul an al domniei sale, Deciu a decis să înfințeze o armată, astfel încât și-a trimis oamenii pe insula Hios din Marea Egee pentru a îi înrola în armată pe toți tinerii aflați acolo, printre care se număra și Sfântul Mucenic Isidor.
După ce armata a fost realizată, împăratul Deciu a decis ca ostașii săi să aducă jertfe zeilor, iar cei ce nu doreau să se supună ordinelor acestuia, vor suporta nenumărate chinuri. Sfântul Mucenic Isidor din Hios era un soldat foarte cuminte și respectat, însă un coleg de-al său, Luciu, a început să fie gelos pe atenția acestuia și i-a descoperit credința pe care o ținea secretă.
Superiorii Sfântului Mucenic Isidor au aflat astfel că acesta era creștin și au comandat să fie arestat, și adus în fața tribunalului, acolo unde sfântul a recunoscut că este creștin. Numerian, cel de care trebuia să asculte oastea, a ordonat ca Sfântului Mucenic Isidor din Hios să i se taie limba, însă cu toate acestea sfântul tot putea să vorbească, deși comandantul nu mai putea să facă acest lucru.
Sfântul Mucenic Isidor din Hios a fost aruncat în închisoare, iar tatăl său a venit să îl convingă pe acesta să renunțe la credința sa. La această cerere, sfântul i-a spus tatălui său să își deschidă sufletul în fața lui Dumnezeu, motiv pentru care propriul lui tată a cerut ca Sfântul Mucenic Isidor din Hios să fie ucis, potrivit pravila.ro.
Sărbătoare 14 mai
Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Isidor din Hios, sărbătorit pe 14 mai în calendarul creștin
Troparul Sfântului Mucenic Isidor din Hios, glasul al 4-lea
Mucenicul Tău, Doamne, Isidor, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru.; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1
Glasul al 8-lea
Irmos: Apa trecând-o...
Stih: Sfinte Mucenice Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu rugăciunile tale, mucenice al lui Hristos, Isidore, dă-mi mie lumină din cer şi har ca să laud pomenirea ta cea cinstită, fericite.
Stih: Sfinte Mucenice Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu totul ţi-a fost către Dumnezeu inima şi sufletul, mucenice Isidore, căci ai avut şi viaţă preacurată, nevoindu-te ca un mucenic.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Îndreptându-ţi sufletul după lege, fericite Isidore, ca o avuţie nerăpită ai ţinut credinţa cea mântuitoare nestrămutată, preafericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu adevărat născând pe Dumnezeu cel din fire, chiar te numeşti Născătoare de Dumnezeu, purtând cu adevărat şi numire de potriva dumnezeieştii naşteri, Preacurată.
Cântarea a 3-a
Irmos: Tu eşti întărirea...
Stih: Sfinte Mucenice Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ocârmuindu-te cu socoteală, mărite mucenice al lui Hristos, ai întunecat pornirile patimilor cu nevoinţa virtuţilor, purtătorule de chinuri.
Stih: Sfinte Mucenice Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având pornirea sufletului neînfricoşată, mărite, foarte cu dreaptă credinţă ai păzit mărturisirea nevătămată.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe Judecătorul a toată lumea, fă-L prin rugăciunile tale milostiv către cel ce laudă cu cucerire prăznuirea ta, purtătorule de chinuri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Omoară cugetul trupului nostru, stăpână, şi înviază sufletul celor ce te laudă cu credinţă, pe tine, Fecioară.
Irmosul
Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi, şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Cântarea a 4-a
Irmos: Tu eşti tăria mea, Doamne...
Stih: Sfinte Mucenice Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcând pe Cuvântul locuitor întru tine, fericite, ca un ostaş nebiruit ai ruşinat trufia cea tiranică, şi din aceasta făcându-te purtător de biruinţă, pururea pomenite, ai primit cununi neveştejite de la Dumnezeu, mucenice Isidor.
Stih: Sfinte Mucenice Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un viteaz alungând pe vrăjmaşii tăi, Isidore, i-ai sfărâmat pe dânşii, fiind îngrădit cu arma cea înfricoşătoare a Crucii, şi încins cu putere, şi pe cei ce te-au urât i-ai pierdut, strigând: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Urmând patimilor Stăpânului, cu bună voie I-ai urmat Lui, suferind moarte de bunăvoie pentru El. Pentru aceea te-a învrednicit vieţii celei nemuritoare Domnul slavei, întru ale Cărui mâini ai pus sufletul tău, preafericite mucenice Isidor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel ce nu a părăsit sânurile cele părinteşti şi a primit a Se sălăşlui în pântecele tău, Preacurată, Întrupându-Se, înnoieşte pe om, Cel ce pentru bogăţia milostivirii de bunăvoie s-a sărăcit, şi a îmbogăţit lumea cu Dumnezeirea.
Cântarea a 5-a
Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...
Stih: Sfinte Mucenice Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Jertfă curată şi desăvârşită te-ai adus Stăpânului tău Hristos, şi jertfindu-te cu osârdie, şi vărsându-ţi sângele Isidore după vrednicie, te-ai făcut acum părtaş patimii şi împreună moştenitor împărăţiei Lui.
Stih: Sfinte Mucenice Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Bunul biruitor mucenic Isidor, întărindu-se cu puterea Ta cea atotputernică, Mântuitorule, a stins negura înşelăciunii, şi tăindu-i-se capul, Ţie, Dătătorului de viată, ţi-a închinat sufletul cu bună laudă, Stăpâne.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Se înfrumuseţează Biserica lui Hristos, fericite, prin faptele tale cele alese, şi se luminează cu împotrivirile luptelor tale mărite. Căci tu te-ai arătat stând împotriva păcatului tare până la sânge, Isidore.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Fiind plină de întinăciune firea omenească din călcarea poruncii mai înainte, şi cumplit stricată, şi fâcându-se muritoare o ai ridicat, ceea ce ai născut izvorul nemuririi celei mai presus de cuget, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână Preacurată.
Cântarea a 6-a
Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...
Stih: Sfinte Mucenice Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având dragoste deplină către Dumnezeu, Cel ce este cu adevărat bunătate nemuritoare, ţi-ai întunecat dragostea de către cele pământeşti, purtătorule de chinuri, preafericite, şi ai alergat strigând: lipitu-m-am pe urma Ta, Stăpâne.
Stih: Sfinte Mucenice Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu frumuseţile cele muceniceşti fiind împodobit ca un mire frumos, Isidor, te-ai suit către cer bucurându-te, ca să stai înaintea lumii celei făcătoare de frumuseţe, rugându-te totdeauna pentru cei ce săvârşesc pomenirea ta.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Răbdat-ai a te junghia, pătimitorule, văzând mai înainte slava cea veşnică, şi ca un mucenic nebiruit ai dobândit desfătarea cea cu adevărat vecuitoare împreună cu mucenicii, purtătorule de cunună, preafericite Isidor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Marie, ceea ce eşti locaş Stăpânului, care ai strălucit cu razele cele luminoase ale fecioriei, ca un crin cu chip luminos, în mijlocul tulburării celei spinoase, ţie mă rog celei bune, dă-mi mie iertare greşelilor.
Irmosul
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi, şi viaţa mea s-a apropiat de iad; şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
CONDAC
Glasul al 4-lea
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...
Îndreptător prea mare lumii tu te-ai arătat, sfinte, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu. Pentru aceasta te lăudăm pe tine astăzi, mucenice de Dumnezeu înţelepţite, mărite Isidor.
Cântarea a 7-a
Irmos: Tinerii evreieşti au călcat...
Stih: Sfinte Mucenice Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-te acum, de trei ori fericite, cu lumina Duhului, binevoieşte să ne luminăm dimpreună cu tine, şi noi cei ce te lăudăm, strigând: Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
O, cât sunt de bune nevoinţele tale, prin care ai stricat înşelăciunea idolilor şi pe tiranii cei cumpliţi ai ruşinat strigând: Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Preacurată stăpână Fecioară, tămăduieşte rănile greşelilor mele, cu untdelemnul milostivirii tale, ca să strig: Bine este cuvântat Rodul pântecelui tău, Stăpână.
Cântarea a 8-a
Irmos: De şapte ori cuptorul...
Stih: Sfinte Mucenice Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu vicleşuguri socotea tiranul, ca să răpească pe furiş către cugetul lui cel rău, tăria şi bună întrarmarea vitejiei tale, preafericite Isidor, iar tu, cugetătorule de Dumnezeu, strigai către Dumnezeu: Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudati-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Mucenice Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întru bucuria muceniciei se arăta faţa ta lină ca un soare cu chip luminos, căci junghiindu-te ca un miel fără prihană, te-ai adus lui Dumnezeu, Căruia ca unui ziditor cu cântare strigai: Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L, întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sântul Duh, Domnul.
Trupul tău înconjurându-se de ceata îngerească, cu chip luminos se arăta celor ce-l pofteau, strălucind cu razele harului, fiind şi împodobit cu multe feluri de faceri de minuni, care dăruieşte fiecăruia vindecări din destul, şi arătat răpeşte din valuri şi din primejdii, Isidore.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Nu pot să te laude limbile ritorilor, o, de Dumnezeu Născătoare Marie, mireasă a lui Dumnezeu, căci din pântecele fecioresc neispitită de nuntă, ai născut pe Dumnezeu cel peste toate, Doamnă preacurată. Pe Care tinerii bine-L cuvintează, preoţii îl laudă, popoarele îl preaînalţă întru toţi vecii.
Irmosul
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
De şapte ori cuptorul, tiranul Haldeilor l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului au strigat: Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...
Stih: Sfinte Mucenice Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel ce S-a smerit, şi S-a sărăcit pentru bogăţia milostivirii, şi a răbdat de bunăvoie Crucea şi moartea, ca un bun pentru noi, văzându-te pe tine Isidore, de trei ori fericite, că ai răbdat vitejeşte moarte pentru Dânsul, te-a făcut împreună moştenitor împărăţiei Lui.
Stih: Sfinte Mucenice Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Izvoarele sângiurilor tale după lege vărsându-se pe pământ, Isidore, au roşit ţie haină în ceruri, ţesută frumos cu harul; cu care acum fiind îmbrăcat stai înaintea lui Hristos preafericite, în cămările de Mire cele cereşti, purtătorule de cunună mucenice mărite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca unul ce ai îndrăzneală către Hristos, nu înceta a te ruga Isidore, să mântuiască de supărări, de valuri şi de nevoi şi de patimi pe cei ce săvârşesc după vrednicie, sfinţită pomenirea ta; şi cerând mântuire sufletelor, învredniceşte-i moştenirii, de trei ori fericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca una ce ai născut pe Domnul şi Mântuitorul, învredniceşte-mă, Doamnă, să câştig izbăvire, dezlegând lanţul greşelilor mele prin rugăciunile tale Preacurată; căci toate precum voieşti le şi isprăveşti, ca una ce porţi în sânurile tale pe Împăratul tuturor, pe Cel neasemănat întru bunătate.
Irmosul
Spăimântatu-s-a de aceasta cerul, şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, căpeteniile cetelor îngereşti şi omeneşti le mărim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea fecioriei tale...
Luptându-te împotriva şarpelui ai ridicat semn de biruinţă, mucenice Isidor, căci din Egipt ai răsărit luminător, strălucind tuturor dreapta credinţă, făcându-ţi mişcările către Cel ce a răsărit din Fecioară fiica lui Dumnezeu. Pentru care junghiindu-te, purtătorule de chinuri, te-ai făcut jertfă bine mirositoare.