Află ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 17 martie 2025! Data la care Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Cuvios Alexie.
Rugăciunea pe care este bine să o rostești pe 17 martie!
Calendar ortodox 17 martie 2025
Sărbătoare 17 martie. Sfântul Cuvios Alexie este sărbătorit în fiecare an pe data de 17 martie în calendarul ortodox.
Eufimian era un credincios care trăia în perioada împăratului Honoriu, în Roma cea veche. Acesta era căsătorit cu Aglaida, care era și ea credincioasă, dar nu putea să rămână însărcinată. Aceștia erau doi oameni buni la suflet, astfel de fiecare dată îi luau în casa lor pe sărmani, văduve, străini și bolnavi, pentru a le da de mâncare.
Cei doi se rugau neîncetat la Dumnezeu pentru a deveni părinți, iar după o perioadă, Acesta le-a îndeplinit dorința, devenind astfel părinții Sfântului Cuvios Alexie.
După mai mult timp, Sfântul Cuvios Alexie a decis să se lepede de toate lucrurile pe care le avea pentru a trăi o viață aspră, în post, rugăciune și înfrânare. Cu toate acestea, Sfântul Cuvios Alexie nu a vrut să-și supere părinții, motiv pentru care a decis să se căsătorească.
În noaptea nunții a decis să plece, având pe el doar haine sărăcăcioase și avuțiile sale.Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Sfântul Cuvios Alexie a plecat cu o corabie în cetatea Edesa din Mesopotamia, unde a locuit timp de 17 ani, lângă biserica Născătoarei de Dumnezeu. Acesta a vândut tot aurul pe care l-a luat de acasă, împărțind banii persoanelor nevoiașe.
Sfântul Cuvios Alexie a locuit ca un necunoscut la porțile palatului, tatăl acestuia punându-și slugile să îi ofere de mâncare. 17 ani a stat în acest loc, fiind batjocorit și umilit de slugile tatălui său.
Sfântul Cuvios Alexie a trecut la cele veșnice pe 17 martie 411, mărturisindu-i tatălui săi adevărata sa identitate, potrivit pravila.ro.Sărbătoare 17 martie
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Alexie, sărbătorit pe 17 martie în calendarul creștin
O, mare bineplăcute al lui Hristos, sfinte omule al lui Dumnezeu Alexie, care cu sufletul stai în cer înaintea Tronului Domnului, iar pe pământ săvârșești minuni felurite cu harul cel dat ție de Sus! Caută cu milostivire spre cei ce stau înaintea sfintei tale icoane și se roagă cu umilință, cerând de la tine ajutor și acoperire. Tinde spre Domnul Dumnezeu, rugându-te, cinstitele tale mâini și cere pentru noi de la Dânsul lăsarea greșalelor noastre celor de voie și celor fără de voie, pentru cei bolnavi vindecare, pentru cei năpăstuiți ocrotire, pentru cei necăjiți mângâiere, pentru cei aflați în restriști grabnic ajutor, iar pentru toți cei ce te cinstesc sfârșit pașnic și creștinesc al vieții și răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos.
Așa, bineplăcutule al lui Dumnezeu, nu fă de rușine nădejdea noastră, pe care după Dumnezeu și după Născătoarea de Dumnezeu la tine o punem, ci fii nouă ajutător și acoperitor spre mântuire, ca primind, cu rugăciunile tale, har și milostivire de la Domnul, să preaslăvim iubirea de oameni a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Unuia Dumnezeu în Treime slăvit și închinat, precum și sfânta ta mijlocire, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin