Calendar ortodox pentru ziua de 21 august 2024: Este pomenit sfântul ce le oferă ajutorul celor descurajați și deznădăjduiți

Author: Bianca Vidoi
Actualizat: 20 aug 2024, 14:36
Sfântul Apostol Tadeu
Sursa: doxologia.ro

Sărbătoare importantă în calendarul ortodox pe 21 august 2024, atunci când creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Tadeu.

Află ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 21 august 2024! Data la care Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Apostol Tadeu.

Rugăciunea ajutătoare pe care este bine să o rostești pe 21 august!

Calendar ortodox 21 august 2024

Sărbătoare 21 august. Sfântul Apostol Tadeu este sărbătorit în fiecare an pe data de 21 august în calendarul ortodox.

Sfântul Apostol Tadeu a fost din cetatea Edesa, iar pe parcursul vieții sale, acesta a reușit să înțeleagă și să împărtășească dumnezeiasca Scriptură a Legii Vechi. În timpul uneia dintre propovăduirile Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântul Apostol Tadeu a decis să primească Sfântul Botez din partea acestuia, după ce a ascultat toate învățăturile rostite.

Sfântul Apostol Tadeu a făcut parte din norocoșii ce l-au văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos în trup, petrecând alături de oamenii din jurul său, dar și observând minunile Lui.

Acesta a fost motivul pentru care Sfântul Apostol Tadeu S-a dus după acesta și a fost numărat în ceata celor șaptezeci de apostoli mai mici.

Sfântul Apostol Tadeu
[Sursa: doxologia.ro]

Citește și: Zile de post în 2024. Când nu se fac nunți

După răstignirea pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos și după Învierea acestuia, Apostolii s-au împărțit pentru a propovădui cuvântul Domnului, astfel Sfântul Tadeu s-a dus la Edesa, acolo unde s-a născut. A trecut la cele veșnice în Berit, cetate din Fenicia. În anul 377, moaștele sale au fost aduse în Constantinopol, potrivit doxologia.ro.

Sărbătoare 21 august

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Tadeu, sărbătorit pe 21 august în calendarul creștin

Troparul Sfântului Apostol Tadeu, glasul al 3-lea

Apostole Sfinte Tadeu, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Cântarea 1

Glasul al 8-lea

Irmos: Să cântăm Domnului...

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înaintea Scaunului Stăpânului stând, Preaînţelepte Tadeu, dă-mi luminare, ca să laud prăznuirea ta cea de lumină purtătoare.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lumina cea fără de ani arătându-se cu noi sub ani, Cel mai presus de fiinţă te-a învrednicit pe tine, fericite, ca pe o rază să luminezi lumea.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu putere încingându-te pe tine Cel Nebiruit în tărie, te-a întărit ca să pierzi toată tăria celui amăgitor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Stăpână a toate te-ai arătat Născând în Chip de Negrăit pe Cel Ce stăpâneşte făpturile, de Dumnezeu Nascătoare, Fecioară, Prealăudată.

Cântarea a 3-a

Irmos: Tu eşti Întărirea...

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Raza Dumnezeiescului Dar luminând popoare, mărite, lumină curată te-ai arătat celor ce erau în întunericul celor cumplite.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vindecare şi mântuire, cu voirile cele Dumnezeieşti lucrătoare, înţelepte, ai adus împăratului Avgar, la dânsul venind.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Case Duhului Celui Atotlucrător ai făcut pe pământeni, înţelepte, surpând capiştile piericiunii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Însemnările Legii celei mai dinainte şi glasurile proorocilor, Stăpână, au arătat prealuminat înfricoşătoare Naşterea ta, Maica lui Dumnezeu.

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale...

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Minte înaltă având, ai luat Dumnezeieştile cunoştinţe şi Darurile Duhului, ucenice Tadeu, al Împăratului tuturor.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În învăţătura Dumnezeieştilor Taine fiind, preafericite, pe cei neînvăţaţi ai luminat, să cinstească Treimea Cea de o Fiinţă.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Legea Dumnezeiască ai scris în inimă, fericite, ştergând mai întâi scrisorile necunoştinţei şi idolii păgânătăţii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca Una care ai născut pe Făcătorul, te-ai arătat Împărăteasă a toate făpturile. Pentru aceasta te slăvim, de Dumnezeu Născătoare, Ceea ce numai tu eşti pururea Fecioară.

Sfântul Apostol Tadeu
[Sursa: doxologia.ro]

Cântarea a 5-a

Irmos: Din noaptea necunoştinţei...

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtând Dumnezeiască asemănarea Stăpânului, fericite, la Avgar stăpânitorul, Dumnezeiesc doctor ai venit.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinţitul Toma după Dumnezeiasca Înălţare a Cuvântului, propovăduitor te-a trimis la cei ce aveau trebuinţă, Preaînţelepte Tadeu.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând Avgar bolile gonite şi inimile vindecate, s-a umplut de Dumnezeiască luminare, prin mijlocirile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Cuvântul Întrupat, Cel Ce poartă îndoită lucrare, L-ai născut, Fecioară, Ceea ce nu ştii de nuntă, rămânând Fecioară Neîntinată.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu am trecut prin greutăți cu ea și suntem atât de apropiați, pentru că am sprijinit-o!"

Cântarea a 6-a

Irmos: Iona din chit a strigat...

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminarea Sfântului Duh ce s-a sălăşluit în inima ta, adevărat luminător lumii te-a făcut pe tine, Apostole Tadeu, cel ce ai stricat întunericul înşelăciunii.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtând pe trup rănile lui Hristos cele mântuitoare, Apostole Tadeu, ca o frumuseţe ai izbăvit, înţelepte, popoare de toată grozăvia şi la Bucuria Cea Frumoasă te-ai înălţat.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o dimineaţă te-ai arătat, pe Soarele dreptăţii arătându-l nouă, mărite, cu Care, luminându-ne, fii luminii celei înţelegătoare printr-Însul noi pământenii ne-am făcut, Apostole Tadeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prunc Nou ne-ai născut nouă pe Cel de o Fiinţă cu Tatăl, Care iarăşi a adus firea omenească cea stricată la frumuseţea cea dintâi, Curată.

CONDAC

Glasul al 3-lea

Podobie: Fecioara astăzi...

Prăznuirea Apostolului cea de bucurie a sosit, să o săvârşim astăzi cu veselie. Că el dă, celor ce-l cinstesc pe dânsul cu credinţă, izbăvire de păcate şi Dumnezeiască Tărie, căci are îndrăzneală ca un Dumnezeiesc tăinuitor al darului lui Hristos.

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii cei binecredincioşi...

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Minuni săvârşind cu chemarea Domnului, Celui ce a îmbrăcat materia trupului, ai tras popoare şi cetăţi la credinţa cea adevărată, preamărite, care cântă: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai oprit putreziciunea necredinţei, cu Dumnezeiască sarea cuvintelor tale celor dulci şi ai vindecat inimile cele rănite cu săgeata şarpelui, Fericite Apostole, cântând: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicându-te la înălţimea privirii spre cele de sus, te-ai umplut, Sfinte Apostole Tadeu, de Dumnezeiescul Duh; şi cu cuvântul de mântuire Dumnezeieşte te-ai înbogăţit şi popoare ai învăţat să cânte: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu obiceiul meu alunecând şi cu fapte netrebnice îmbrăcat fiind, la tine scap: ajută-mi, Stăpână, obiceiuri de pocăinţă dând smeritului meu suflet, ca să te măresc pe tine.

Cântarea a 8-a

Irmos: Biruitori chinuitorului...

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cer te-ai arătat, spunând Slava lui Dumnezeu, Apostole Tadeu şi păgânilor ai fost luminare, la Dumnezeiasca credinţă aducând pe cei ce cântă cu căldură: Lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi în veci.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tărie celor neputincioşi, orbilor şi slăbănogilor bună umblare, fericite, dând cu puterea Duhului, cetăţii Edesei luminător te-ai făcut. Pentru aceea, te laudă pururea cu credinţă pe tine, Sfinte Apostole Tadeu.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce cu bogăţia minunilor a întors la credinţă cu Dumnezeiasca voie neamul cel necredincios şi din înşelăciunea idolească a scăpat pe cei ce alergau la dânsul, cu credinţă după datorie să fie mărit Apostolul Tadeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Umbra Legii a încetat, Stăpână, născând tu pe Dătătorul Legii, Cel Ce luminează cu darul lumea. Pe Acela pururea roagă-L să se milostivească degrab spre mine cel biruit de legea păcatului.

Cântarea a 9-a

Irmos: Cu adevărat Născătoare...

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce vezi Dumnezeieştile răsplătiri cele veşnice şi lângă doririle cele mai desăvârşite mai luminat te apropii, Fericite Apostole Tadeu, veseleşte-te şi dănţuieşte.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un cedru, ca un mare chiparos, Mărite Tadeu, cu bunătăţile te-ai înălţat, umplând de bună mireasmă inimile celor ce te laudă pe tine.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împreunatu-te-ai cu Apostolii, fericite şi cu mucenicii şi cu cetele celor fără de trup, bucurându-te; cu aceia roagă-te să se mântuiască cei ce te cinstesc pe tine.

Stih: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta cu strălucirea darurilor, din destul luminând gândurile credincioşilor, pe toţi îi îndemna să te laude pe tine, Sfinte Apostole Tadeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iubitoare de bine, Fecioară, fă bun sufletul meu cel înrăutăţit cu păcatele, Ceea ce ai născut pe Cuvântul cel Preabun.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Apropiindu-te de Soarele Cel Înţelegător, de la Care ai luat Razele cele de Taină, te-ai făcut ca o stea prealuminoasă, strălucind toată plinirea pământului şi împărtăşind negura înşelăciunii, preafericite. Pentru aceasta, pomenirea ta cea de lumină purtătoare şi sfântă, cu credinţă o prăznuim şi cu un glas grăim către tine: Sfinte Apostole Tadeu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cinstesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Praznicului Adormirii Maicii Domnului, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Ceata cea preacinstită a înţelepţilor Apostoli s-a adunat în chip minunat să îngroape cu Preamărire trupul cel Preacurat, Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată. Cu aceia au cântat mulţimile îngerilor, lăudând Cinstită adormirea ta, pe care cu credinţă o prăznuim.