Sărbătoarea din data de 22 mai 2024 din calendarul ortodox, data la care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Vasilisc, ce este unul dintre făcătorii de minuni amintiți în scrierile sfinte.
Rugăciunea ajutătoare pe care este bine să o rostești pe 22 mai!
Calendar ortodox 22 mai 2024
Sărbătoare 22 mai. Sfântul Mucenic Vasilisc, este sărbătorit în fiecare an pe data de 22 mai în calendarul ortodox.
Sfântul Mucenic Vasilisc s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea în satul Humialon, iar acesta a trăi în perioada în care împăratul Maximian conducea cetatea. Alături de acest lucru, Sfântul Mucenic Vasilisc era nepotul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron. Sfântul Mucenic Vasilisc, alături de Eutropiu și Cleonic, au început să propovăduiască minunile pe care le-a realizat unchiul său, astfel încât să îi ajute pe păgâni să vadă partea bună a creștinismului și să treacă la această religie.
În luna februarie a anului 304, Sfântul Mucenic Vasilisc împreună cu Eutropie și Cleonic, au fost închiși, iar în aceeași perioadă, Asclipiodot a devenit guvernator, acesta fiind unul dintre cei mai ari persecutori ai creștinilor. Asclipiodot a încercat în zadar să îi convingă pe cei trei mucenici să jertfească zeilor prin diferite moduri, însă de fiecare dat cei trei i-au refuzat ofertele.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Pentru refuzul pe care cei trei l-au adus asupra guvernatorului, cei trei au fost chinuiți.
Sărbătoare 22 mai
Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Vasilisc, sărbătorit pe 22 mai în calendarul creștin
Cântare să înălțăm, popoare, minunatului Dumnezeului nostru, Celui ce a mântuit din robie pe Israel, cântare de biruință cântându-I, că și el striga: Să cântăm Ție unuia Stăpânului.
Mucenice mult pătimitorule, roagă-te lui Hristos împăratului, să mântuiască pe cei ce cu credință cinstesc această luminată a ta prăznuire și să se facă părtași împărăției cerurilor.
Unindu-te cu toată dragostea lui Hristos, preafericite, ai defăimat trupul ca un lucru ce era să se strice, și cu preavitejesc cuget ai suferit chinuri, arătat înfruntând înșelăciunea idolilor.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Luminându-te cu luminaPreasfântului Duh, ai trecut noaptea necunoștinței, Sfinte Vasilisc și cu strălucirile chinurilor te-ai arătat soare, luminând luminat toată zidirea.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ghedeon mai înainte lână vedea pântecele tău cel preacurat care a primit roua cea cerească uscând marea nedumnezeirii și adăpând cugetele cele topite de sete, Fecioară.