Calendar ortodox 26 ianuarie 2024, data la care Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Cuvioși Xenofont, Maria, Arcadie și Ioan, ce au o viață impresionantă de familie, fiind un exemplu pentru credincioși.
Rugăciunea puternică pe care este bine să o rostești pe 26 ianuarie!
Calendar ortodox 26 ianuarie 2024
Sărbătoare 26 ianuarie. Sfinții Cuvioși Xenofont, Maria, Arcadie și Ioan sunt sărbătoriți în fiecare an pe data de 26 ianuarie în calendarul ortodox, fiind trecut alături de o cruce neagră.
Sfinții Cuvioși Xenofont, Maria, Arcadie și Ioan au fost o familie credinciosă, ce a trăit în secolul al VI-lea, în vremea împăratului Iustinian, la Constantinopol. Cuviosul Xenofont era unul dintre cei mai avuți oameni din acea vreme, însă credința sa pentru Dumnezeu nu s-a dus niciodată, iar această familie exemplu pentru credincioși era formată și din Maria, soția sa și cei doi fii, pe numele lor Arcadie și Ioan.
Cuviosul Xenofont și soția sa au încercat să își învețe fii să creadă în Domnul și în învățăturile Sale, însă să se și concentreze pe o educație aleasă, motiv pentru care aceștia au fost trimiși la Beirut, în cetatea Feniciei, pentru a studia dreptul. După plecarea lui Arcadie și Ioan, Cuviosul Xenofont s-a îmbolnăvit, iar deoarece a simțit că sfârșitul îi este aproape, i-a chemat acasă pe cei doi fii, pentru a le oferi ultimele sfaturi pe care trebuie să le știe despre viață.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Citește și: Pe ce dată are loc Întâmpinarea Domnului în 2024? Calendar ortodox
Cuviosul Xenofont le-a spus celor doi fii să își asemene viața cu a lui, plină de credință în Dumnezeu în orice situație, însă situația avea să se schimbe când un vis îl anunță că numărul zilelor sale nu se termină acum, urmând ca acesta să se însănătoșească. Xenofont decide că este momentul ca fii săi să se întoarcă la studii, însă în drum spre Beirut corabia s-a scufundat din cauza valurilor puternice, însă toate persoanele aflate pe corabie au trăit, în mod miraculos.
Ioan a fost marcat de acest eveniment, iar atunci când a ajuns la mal a început să îi mulțumească Domnului prin rugăciune pentru apărarea Sa, urmând ca din acest moment să își închine viața Domnului, dorind să devină monah. Arcadie a fost și el salvat de unul dintre naufragiați, iar după ce Ioan i s-a arătat în vis, asigurându-l că este viu, s-a hotărât să urmeze calea Domnului.
Cei doi fii au decis să se refugieze în mănăstiri, fără să îi dea de știre tatălui lor că sunt în viață, iar după o perioadă îndelungată și mult căutări, aceștia s-au regăsit. Sfântul Xenofont și-a vândut toate averile sale, urmând să trăiască în pustietate, iar pe Maria a dus-o într-o mănăstire de femei, acolo unde și-au trăit ultimele clipe, potrivit pravila.ro .
Sărbătoare 26 ianuarie
Canon de rugăciune către Sfinții Cuvioși Xenofont, Maria, Arcadie și Ioan, sărbătoriți pe 26 ianuarie în calendarul creștin
Îndulcindu-vă acum din pomul vieții și de adevărata desfătare a Raiului cu toată casa voastră, preaînțelepților, rugați pe Iubitorul de oameni să ne mântuim noi, cei care vă lăudăm pe voi.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Xenofont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe calea poruncilor Tale, umblând cu înflăcărare, robul Tău, Stăpâne, a ajuns la Locașurile cele pe măsura doririi lui, primind viața cea veșnică.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Cort nou ca al lui Avraam ai arătat casa ta tuturor; drept aceea minunatule, te-ai odihnit, după vrednicie și dreptate, în sânurile lui Avraam.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul Cel fără de început, care a Strălucit din Tatăl mai înainte de toți vecii, Sălășluindu-Se întreg întru tine, Preacurată, m-a înnoit pe mine, omul întreg.