Sărbătoarea din data de 28 martie 2024 din calendarul ortodox, data la care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii bizantine a Pelechitului, ce a primit nenumărate daruri din partea Domnului pentru credința sa.
Rugăciunea tămăduitoare pe care este bine să o rostești pe 28 martie!
Întru adânc a așternut de demult toată oastea lui Faraon, puterea cea preaîntr-armată; iar Cuvântul, Domnul Preaslăvit, Întrupându-Se, a nimicit păcatul cel prearău, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Milostiv și blând făcându-te prin pustnicie și vesel cu adevărat, întru Duhul, milostivirii mă învrednicește prin rugăciunile tale, Părinte Ilarion, ca să te laud acum întru veselia inimii mele.
Cuvios fiind din pruncie, părinte și luând crucea ta ai urmat lui Hristos, veștejind patimile trupului cu înfrânarea și cu rugăciunile cele stăruitoare și împodobindu-te cu lipsa de pătimire.
Supunându-te jugului celui preaușor al Domnului și ascultător făcându-te îndreptărilor Lui, Sfinte Preacuvioase Ilarion, ai aruncat de la tine povara cea preagrea a păcatului, preaînțelepte, câștigând sfințenia.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Lanțurile păcatelor mele rupe-le, Preacurată, rugând pe Fiul tău și Dumnezeu și patimile ce mă chinuiesc nimicește-le, pururea Fecioară, ca, izbăvit fiind, să te cinstesc pe tine totdeauna, Preanevinovată Stăpână.
Calendar ortodox 28 martie 2024
Sărbătoare 28 martie. Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou este sărbătorit în fiecare an pe data de 28 martie în calendarul ortodox.
Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii bizantine a Pelechitului, a trăit în perioada în care se afla la conducere împăratul Leon Armeanul. Încă din tinerețea sa, Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou a decis să urmeze calea Domnului, iar atunci când avea 20 de ani, acesta a decis să se abțină și să primească pedepsele pentru patimile trupești.
După ce și-a curățat trupul și sufletul, Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou a petrecut mulți ani ca pustnic, perioadă în care a locuit într-o chilie în care rugăciunea era cea mai importantă.
Pentru acest mod de viață, Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou a fost hirotonit preot și mai apoi egumen al Mănăstirii Palechitului din Helespont, Asia Mică.Citește și: Postul Paștelui 2024 începe în martie: Ce recomandări ne oferă preoții pentru această perioadă
În perioada în care acesta a trăit, împăratul Leon Armeanul a hotărât ca icoanele să fie interzise, iar alături de ele, să fie chinuiți și toți cei ce le cinstesc.
Lupta împotriva creștinismului nu s-a oprit, iar soldații i-au luat pe monahi, 42 la număr și i-au chinuit în mai multe moduri, fie cu smoală, fiară sai prin tăiere. Cei 42 de monahi, alături de Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou au fost legați și aruncați într-o închisoare, unde au ajuns să decedeze, potrivit crestinortodox.ro.
Sărbătoare 28 martie
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, sărbătorit pe 28 martie în calendarul creștin
Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Pelechitului, glasul al 8-lea
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarion, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Pelechitului, glasul 1
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ilarion. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Cântarea 1
glasul al 2-lea
Irmosul
Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon, puterea cea prea într-armată; iar Cuvântul, Domnul preaslăvit, întrupându-Se, a nimicit păcatul cel prearău, căci cu slavă S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Milostiv şi blând făcându-te prin pustnicie şi vesel cu adevărat, întru Duhul, milostivirii mă învredniceşte prin rugăciunile tale, Părinte Ilarion, ca să te laud acum întru veselia inimii mele.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cuvios fiind din pruncie, Părinte, şi luând crucea ta ai urmat lui Hristos, veştejind patimile trupului cu înfrânarea şi cu rugăciunile cele stăruitoare şi împodobindu-te cu lipsa de pătimire.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Supunându-te jugului celui prea uşor al Domnului şi ascultător făcându-te îndreptărilor Lui, Sfinte Preacuvioase Ilarion, ai aruncat de la tine povara cea prea grea a păcatului, preaînţelepte, câştigând sfinţenia.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Lanţurile păcatelor mele rupe-le, Preacurată, rugând pe Fiul tău şi Dumnezeu şi patimile ce mă chinuiesc nimiceşte-le, pururea Fecioară, ca, izbăvit fiind, să te cinstesc pe tine totdeauna, Preanevinovată Stăpână.
Cântarea a 3-a
Irmosul
Înflorit-a pustiul ca şi crinul, Doamne, Biserica cea stearpă din păgâni, prin venirea Ta; întru care s-a întărit inima mea.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Viaţa ta, ca soarele strălucind cuvioase, cu raze strălucitoare a luminat cetele călugărilor şi întunericul demonilor a alungat.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ai fost prea vesel cu inima, cuvioase şi smerit cu duhul şi de dragoste dumnezeiască plin, având întotdeauna fire bine grăitoare.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu picăturile lacrimilor ai stins cărbunii păcatului şi izvorăşti precum mai înainte, aşa şi după moarte, noianuri de tămăduiri celor ce vin la tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tămăduieşte rănile sufletului meu şi cârmuieşte, te rog, mişcările minţii mele, către voirile Celui Ce S-a întrupat din tine, Preacurată Fecioară.
Cântarea a 4-a
Irmosul
Venit-ai din Fecioară nu sol, nici înger, ci Însuţi Tu, Domnul Întrupat şi m-ai mântuit pe mine, tot omul. Pentru aceasta, strig Ţie: Slavă puterii Tale, Doamne!
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminatu-ţi-ai inima ta, cu suiri cinstite şi ţi-ai întraripat mintea ca să priveşti numai către Dumnezeu, frumuseţea cea de negrăit şi să primeşti strălucirile razelor celor de acolo.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cugetând adânc asupra cuvintelor celor dumnezeieşti, ai scos de acolo dumnezeiasca cunoştinţă, şi ai împărtăşit-o tuturor celor ce aleargă cu evlavie la tine, Părinte Ilarion.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu dulceaţa cuvintelor tale, veseleşte inimile celor ce aleargă la tine, căci tu însuţi făcând cele ce ai învăţat pe alţii şi găsindu-te în milostivă stare, ai avut cuvânt uşor de primit, Cuvioase.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Stăpânul tuturor şi Domnul te-a făcut pe tine Stăpână şi Doamnă, Preacurată. Căci din pântecele tău S-a întrupat ca să izbăvească făptura Sa de vrăjmaşul cel ce o ţinea sub stăpânire.
Cântarea a 5-a
Irmosul
Mijlocitor Te-ai făcut între Dumnezeu şi oameni, Hristoase Dumnezeule; căci prin Tine, Stăpâne, din noaptea necunoştinţei, către Părintele Tău, Începătorul luminii, ridicare am aflat.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din ostenelile tale ţesându-ţi ţie haină de mântuire, Cuvioase, te-ai îmbrăcat cu ea şi pe începătorul întunericului cu veşnică ruşine l-ai îmbrăcat.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin înfrânare ai veştejit poftele trupului, Cuvioase şi ai primit har ceresc, tămăduind cu veselie bolile de tot felul ale oamenilor, Părinte Ilarion.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mâinile tale cele dumnezeieşti ţinându-le fără de oboseală ridicate către Dumnezeu, Părinte, au doborât la pământ meşteşugirile celui viclean şi au dăruit tuturor celor bolnavi sănătate.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Putere a credincioşilor şi întărire a cuvioşilor te-ai făcut, Preacurată. Căci prin tine ai izvorât tuturor cele bune, iar cei ce locuiesc pe pământ merg către cer.
Cântarea a 6-a
Irmosul
De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mort fiind pentru lumea toată, Părinte Ilarion şi mutându-te, vieţuieşti acum către cele cereşti şi izvorăşti de-a pururi lucrarea cea purtătoare de viaţă a minunilor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Bun grăitor, blând, curat, fără prihană, cuvios, plin de bună umilinţă şi vesel cu duhul ai fost, Părinte Ilarion, Preafericite.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Împodobit fiind cu milostivire nemăsurată, te-ai arătat slujitor adevărat al lui Dumnezeu, înfrumuseţat cu podoaba iubirii de săraci, minunat fiind, Părinte Ilarion.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cât de cinstită şi fără de pată a fost viaţa ta! Cât de împodobită şi frumoasă a fost purtarea ta! Şi cât de uimitoare sunt minunile pe care le săvârşeşti în fiecare zi, minunate.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe ceea ce este cămara cea fără de plată a lui Dumnezeu şi tronul cel de foc al Atotţiitorului, pe Născătoarea de Dumnezeu, toate neamurile să o fericim.
Cântarea a 7-a
Irmosul
Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat. Iar cinstitorilor de Dumnezeu tineri le-a pogorât din cer roua Duhului Hristos, Cel Ce este binecuvântat şi preaslăvit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu sabia luptelor tale ai rănit pe balaurul cel fără de trup şi desăvârşit l-ai nimicit. Pentru aceasta, ai primit răsplătire puterea de a face minuni şi a tămădui patimile cele preacumplite ale trupurilor şi ale sufletelor, cuvioase.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cuvântul tău iese ca o rouă, alungând zăduful întristării, Cuvioase, celor ce vin la tine cu credinţă şi se luminează pururea cu purtările tale cele îmbunătăţite, fericite Părinte al nostru.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mintea făcându-ţi-o stăpână peste patimi, ai împărăţit cu adevărat ca un biruitor preaales şi neamurilor celor de altă seminţie te-ai împotrivit, nimicind patimile cele pierzătoare ale demonilor, preaînţelepte.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vânturile ispitelor nu au clătinat turnul cel nemişcat al inimii tale, Cuvioase, că te-ai întărit pe piatra dragostei Domnului, pe care sprijinindu-te, te-ai făcut multora întărire, Părinte.
Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Te laud pe Tine, Treime mai presus de fire, Ceea Ce eşti Întreită cu Feţele, Neamestecată, Neîmpărţită. Unime Neînţeleasă cu Firea, un Dumnezeu Atotţiitor: Părinte şi Cuvinte şi Duhule Sfinte.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Prin semne te-a preaînchipuit pe tine de mai înainte harul Duhului, prin daruri proroceşti, numindu-te pe tine munte gras şi sfânt, uşă de mântuire, carte cu totul nouă şi chivot, Preacurată.
Cântarea a 8-a
Irmosul
Cuptorul cel cu foc, oarecând în Babilon, lucrările şi-a despărţit din dumnezeiască poruncă, pe haldei arzând şi răcorind pe credincioşii, care cântau: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mărirea cea trecătoare a lumii şi desfătarea cea stricăcioasă părăsindu-le, Părinte, ai dobândit acum în ceruri mărirea cea nepieritoare şi desfătarea cea nestricăcioasă, strigând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Toată viaţa ta ai petrecut-o în tristeţe. Pentru aceasta, te-ai învrednicit de fericirea şi mângâierea din care se împărtăşesc cuvioşii, sălăşluindu-te acum cu bucurie în pământul celor blânzi, ca un înţelept şi plin de judecată.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cinstită s-a arătat moartea ta înaintea lui Dumnezeu, Părinte Preasfinţite. Că ai cinstit Icoana Lui şi ai suferit prigonirile tiranilor, chinuindu-te, Cuvioase, şi în aceasta te-ai arătat sfinţit mucenic.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pus-ai capăt, cu adevărat, amărăciunii pescarilor, umplându-i pe aceştia cu vânatul pe care mai înainte nu-l izbuteau, căci Dumnezeu a ascultat rugăciunile tale, Cuvioase lucrător al celor sfinte, preasfinţite.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
De întinăciunea patimilor şi de murdăria păcatului spală-mă, Ceea ce eşti de Dumnezeu cu har dăruită şi uşile pocăinţei deschide-mi mie, celui ce alunec şi ajung mereu în greşeli şi mânii pe Dumnezeu, Preacurată.
Cântarea a 9-a
Irmosul
Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domnul, întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu cea Prealăudată o mărim.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin harul Duhului, mormântul tău izvorăşte tămăduiri, uscând ploile patimilor şi alungând duhurile înşelăciunii şi luminează inimile tuturor celor ce cu credinţă te fericesc pe tine, Preacuvioase Ilarion.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un trandafir ai înflorit în livada sihăstriei, ca un crin cu plăcută mireasmă, ca un măr cu bun miros ai înmiresmat sufletele şi inimile tuturor celor binecredincioşi, Sfinte Preacuvioase Părinte Ilarion, rugătorule pentru cei ce te laudă pe tine.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Milostivire ai avut şi dragoste şi umilinţă, milostenie şi purtare curată, credinţă adevărată şi nădejde, viaţă cinstită şi cuget drept, Mărite Ilarion, podoaba călugărilor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pomenirea ta a răsărit astăzi ca un soare şi luminează inimile credincioşilor cu razele ostenelilor şi minunilor tale, cu adevărat, Părinte. Întru care adu-ţi aminte de toţi cei ce cu credinţă te laudă pe tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Glasul lui Gavriil, veselindu-ne, aducem ţie, grăind: Bucură-te, Casă a Atotţiitorului. Bucură-te, Mărirea cuvioşilor şi Mântuirea tuturor credincioşilor, prin care am fost îndumnezeiţi, Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...
Lui Dumnezeu ai închinat viaţa ta, preafericite, făcându-te cu adevărat lucrător de cele sfinte al lui Hristos, preasfinţite. Pentru aceasta, după nenumărate osteneli şi dureri, te-ai mutat în Corturile cele nematerialnice, bucurându-te. Şi acum ne izvorăşti nouă râuri de tămăduiri.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...
Chiverniseşte, Curată, ticălosul meu suflet şi te milostiveşte spre dânsul, care alunecă din pricina mulţimii greşelilor în adâncul pierzării; şi în ceasul înfricoşătoarei morţi răpeşte-mă pe mine, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, de la demonii cei ce mă clevetesc şi din tot chinul.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...
Maica cea Preacurată, văzându-Te pe Tine, Hristoase, mort pe Cruce întins, striga: Fiul meu Cel fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, ce este această orânduire nespusă a Ta, Îndurate, prin care ai mântuit zidirea cu Preacinstită mâna Ta?