Calendar ortodox 28 noiembrie 2023, data la care Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfântul Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou și Sfântul Mucenic Irinarh.
Iată ce rugăciune trebuie să rostim la data de 28 noiembrie 2023!
Calendar ortodox 28 noiembrie 2023
Sărbătoare 28 noiembrie . Sfântul Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou și Sfântul Mucenic Irinarh sunt sărbătoriți în fiecare an pe data de 28 noiembrie în calendarul ortodox.
Sfântul Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou s-a născut la începutul secolului al VIII-lea, în Constantinopol, iar încă de la o vârstă fragedă, acesta a fost învățat să trăiască în rugăciune și taină, fiind călugărit la vârsta de doar 16 ani. De-a lungul vieții sale, acesta a luptat foarte mult pentru a cinsti icoanele și credința în Dumnezeu în fața împăratului Constantin Copronim.
Atunci când acesta avea doar 30 de ani, a fost ales stareţul aşezământului monahal, însă această alegere nu a fost una preferată de Constantin Copronim, motiv pentru care împăratul l-a închis în temnița Pretorion, alături
Atunci când împăratul a aflat ce se întâmplă, le-a ordonat ostașilor să îl chinuie pe Sfântul Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou, iar decesul acestuia a venit în momentul în care unul dintre ostași i-a dat cu un par în cap, despicându-l.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Sfântul Mucenic Irinarh a fost călău, iar în timpul persecuției lui Diocleţian, acesta a primit poruncă de la Maxim să ucidă cu sânge rece şapte femei creştine.
În acel moment se crede că inima Sfântului Mucenic Irinarh s-a umplut de milă și apreciere pentru femeile ce se rugau neîncetat la cela sfinte, iar curajul i-a năpădit trupul.Acela a fost momentul în care Sfântul Mucenic Irinarh a mărturisit cu mândrie că a început să creadă în cuvântul Domnului, fapt pentru care a fost aruncat într-un iezer adânc, însă acesta a ieșit de acolo fără să aibă vreo zgârietură.
Sărbătoare 28 noiembrie
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou și Sfântul Mucenic Irinarh, sărbătoriți pe 28 noiembrie în calendarul creștin
Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruință să-I cântăm.
Cu bucurie trecând tu pe calea cea strâmtă a nevoinței, cu întinderea muceniciei tale ai strâmtorat pornirea vrăjmașilor și ai moștenit viață largă, fericite.
Citește și: Postul Crăciunului 2023: Cum se ține corect. Regulile de aur pe care creștinii trebuie să le respecte
Rădăcină neroditoare te-a rodit pe tine mai înainte cea cu numele Anei, ca odinioară pe Samuel și te-a dat pe tine dar lui Dumnezeu, însemnând darul vieții tale, înțelepte.
Foarte cu sfințenie mergând la Dumnezeiasca ceată a sihaștrilor, ai strălucit cu virtuțile ca o stea prealuminoasă, luminând tainic pe credincioși, Cuvioase Ștefan.
Chinuindu-ți trupul cu închisoarea locuinței celei strâmte, ți-ai ridicat gândul către cele cerești, înțelepte, lățindu-te bine cu suișuri.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Pe Ușa cea Neumblată, pe Locașul cel Curat al curăție, pe cea Frumoasă între femei, pe Preasfânta Stăpână, cu glasuri sfințite să o mărim noi poporul cel sfințit.