Sărbătoarea din data de 29 mai 2024 din calendarul ortodox, data la care Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Muceniță Teodosia din Tir, ce este una dintre cele mai cunoscute fecioare martire.
Rugăciunea ajutătoare pe care este bine să o rostești pe 29 mai!
Cu curgerea sângiurilor tale toată puterea diavolului celui viclean, cu adevărat înecând mărită, adâncul cel prea mare al muncilor fără vătămare ai trecut, și te-ai sălășluit în pământul cel sfânt după vrednicie primind plata ostenelilor, te-ai învrednicit intrării în cămara cea cerească, prea lăudată Teodosia;
STIH:
Îneacă pe Teodosia apa mării,
O hrănește însă Hristos la apa odihnei.
Întru a douăzeci și noua zi,
Marea pe Teodosia înecă.
Calendar ortodox 29 mai 2024
Sărbătoare 29 mai. Sfânta Muceniță Teodosia din Tir este sărbătorită în fiecare an pe data de 29 mai în calendarul ortodox.
Sfânta Muceniță Teodosia din Tir s-a născut în Tir, cetatea Feniciei, iar deși familia acesteia se închina idolilor, aceasta a decis să nu facă același lucru, ci să își urmeze liniștea și pacea în brațele Domnului. Atunci când Sfânta Muceniță Teodosia din Tir avea doar 17 ani, împăratul Maximian a decis ca cei ce cred în Dumnezeu să fie persecutați.
Aceasta a mers să îi viziteze pe creștinii ce au fost prinși, astfel încât să le demonstreze acestora că este alături de ei în aceste momente teribile.
Sfânta Muceniță Teodosia din Tir a fost adusă în fața guvernatorului Urban, iar atunci când acesta i-a cerut să se închine idolilor, fata a refuzat, motiv pentru care aceasta a fost chinuită până în anul 308, atunci când aceasta a decedat, potrivit pravila.ro.
Sărbătoare 29 mai
Canon de rugăciune către Sfânta Muceniță Teodosia din Tir, sărbătorită pe 29 mai în calendarul creștin
Troparul Sfintei Muceniţe Teodosia, fecioara, glasul al 4-lea
La fapta bună muceniţă, cu osârdie deprinzându-te, te-ai făcut vas iubit al lui Hristos şi locaş iubit al Preasfântului Duh. Pentru aceasta ai ruşinat pe vrăjmaşul, cel ce se luptă cu neamul omenesc, bine pătimind şi arătat cu sabia credinţei ai ucis pe cel cu nume de fiară, Teodosia; şi bucurându-te te-ai mutat la cer, cerând pururea mare milă, celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine.
Cântarea 1
Glasul al 4-lea
Irmosul
Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu o a biruit.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeu, Cel Ce de bună voie S-a suit pe Cruce şi S-a făcut ţie Teodosia cale de pătimire, căci surpând pe tiranul, l-a făcut să se batjocorească de mucenici, ca o vrabie.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu bună tărie ai surpat la pământ pe înşelătorul, preacinstită Teodosia şi ca o purtătoare de biruinţă, ai primit cununa biruinţei, muceniţă prealăudată.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cel ce odinioară avea semeţie mare, acum s-a surpat, lovindu-se de răbdarea ta, sfântă muceniţă, căci luând asupra ta puterea Crucii, ai ruşinat pe cel ce fără de măsură se trufea.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu vicleşug înşelându-mă şarpele, m-a luat rob, punând întru mine poftă a mă face dumnezeu; iar prin tine, Preacurată, chemându-mă din nou, chiar cu adevărat m-am îndumnezeit.
Cântarea a 3-a
Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica...
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pofta cea dumnezeiască pe tine Teodosia te-a arătat mireasă lui Hristos, căci ai iubit Crucea Lui, muceniţă credincioasă.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Părăsind purtarea de grijă a trupului cea făcătoare de stricăciune, cinstită Teodosia, vieţuieşti întru Duh făcător de viaţă, prealăudată.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Vindecă-mi cugetul cu cinstit darul tău cel de Dumnezeu dăruit şi sufletul meu care este slăbănogit de patimi tămăduieşte-l.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ridicat-ai, o, Stăpână Preacurată, chipul meu cel căzut, născând pe Începătorul sculării noastre a tuturor.
Irmosul
Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti puterea mea, Doamne şi scăparea şi întărirea.
Cântarea a 4-a
Irmosul
Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine strigând: Slavă puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mândrindu-se tiranul cel viclean, socotea ca să înspăimânteze cu muncile bună întărirea răbdării tale, iar tu prealăudată strigai: Slavă lui Dumnezeu.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cunoştinţă de mai înainte te-ai îmbogăţit de dumnezeiasca numire cea de Dumnezeu dată, muceniţă purtătoare de chinuri, căci te-ai făcut dare lui Dumnezeu, veselindu-ne pe noi care cu credinţă şi cu dragoste te cinstim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiind înfrumuseţată şi îmbrăcată cu podoabă mucenicească, înroşită cu sângele tău, cugetătoare de Dumnezeu Teodosia, strigai Mirelui tău: Cu dragoste voi alerga după Tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fecioară Preacurată, cu cuviinţă dumnezeiască ai născut pe Cuvântul Întrupat şi ai rămas Fecioară; drept aceea cu glasuri netăcute şi cu credinţă neîndoită, strigăm ţie: Stăpână, bucură-te.
Cântarea a 5-a
Irmosul
Tu, Doamne, lumina mea, în lume ai venit, lumina cea sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuget dumnezeiesc iubind fecioarele pe Hristos, au mers după Dânsul, slăvindu-L cu cântări.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Schimbând viaţa cea vremelnică, pe viaţa cea veşnică, prin puţin sânge, a moştenit muceniţa împărăţia cerurilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Moaştele mucenicilor ca nişte izvoare curg tămăduiri celor bolnavi şi prin credinţă vindecă bolile sufletelor.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cine poate să tâlcuiască taina ta, Preacurată? Căci pe Ziditorul, pe Care nu-L încap toate, L-ai încăput în pântecele tău.
Cântarea a 6-a
Irmos: Jertfi-voi Ţie...
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru Tine Hristoase cu sârguinţă a primit moarte muceniţa Teodosia, înspăimântându-se de îngrozirile tiranilor, urmând patimii Tale celei de bună voie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Întărindu-se femeile cu Crucea Ta, fiind rănite de dorire şi de dragostea Ta cea dumnezeiască, prea lesne au călcat capetele balaurilor, precum ai zis, Mântuitorule.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mirele cel înţelegător, aflându-te pe tine Porumbiţă cu totul desăvârşită şi Preacurată şi Crin foarte luminos şi Floare din văi, S-a sălăşluit întru tine, o, Maică a lui Dumnezeu.
Irmosul
Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
CONDAC
Glasul al 2-lea
Podobie: Căutând cele de sus...
Cu ostenelile ai câştigat viaţa cea fără osteneală şi în sângiurile tale ai înecat pe vrăjmaşul cel spurcat al Bisericii lui Hristos, prealăudată şi te bucuri cu oştile cele de sus, acoperind pe cei ce săvârşesc pomenirea ta.
Cântarea a 7-a
Irmosul
În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta dreptei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica slavei Tale, Doamne.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Văzându-te noi pe tine, muceniţă, împodobită cu frumuseţi de Dumnezeu date, cu credinţă şi cu cântări, curat strigăm Mirelui tău: Binecuvântat eşti în Biserica slavei Tale, Doamne.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Împreună cu fecioarele purtând făclie, ai intrat acum, muceniţă, bucurându-te, în cămara cea cerească a Mirelui strigând: Binecuvântat eşti în Biserica slavei Tale, Doamne.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce șade pe tronul cel înălţat, aflându-te pe tine pe pământ Tron de cuviinţă dumnezeiască, Fecioară, S-a odihnit întru tine. Binecuvântată eşti tu între femei, Preacurată Stăpână.
Cântarea a 8-a
Irmos: Mâinile întinzându-şi...
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dezlegându-te de legăturile trupului, cinstită Teodosia, cu bucurie ai zburat către cămara Mirelui cea luminoasă, dănţuind ca o mireasă şi strălucind cu sânge roşu mucenicesc şi strigând: Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Învrednicitu-te-ai luminat a locui în cămara Mirelui cea cerească, cinstită Teodosia, aflând mărire veşnică pururea pomenită şi cu adevărat te-ai îmbogăţit cu roada vitejiei tale, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Arătatu-te-ai cu adevărat purtătoare de nume, cinstită Teodosia, căci dare de Dumnezeu preaaleasă te-ai dat nouă, preaînţeleaptă, izvorând râuri de daruri, mai presus de cuget, celor ce cu credinţă cântă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu adevărat născând pe Dumnezeu, cu adevărat te-ai arătat Maică a lui Dumnezeu, Preacurată, purtând adevărată numire a Dumnezeirii, asemenea cu naşterea. Pentru aceea noi credincioşii cu cuget dumnezeiesc te mărim, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată Stăpână.
Irmosul
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de dreapta credinţă, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Cântarea a 9-a
Irmos: Hristos, piatra cea netăiată...
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu rugăciunile tale, de Dumnezeu cugetătoare, muceniţă Teodosia, prealăudată, dezleagă lanţurile greşelilor celor ce cu dreaptă credinţă te laudă pe tine, ca una ce stai înaintea lui Dumnezeu Atotţiitorului, preacinstită.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndumnezeindu-te cu plecarea către Dumnezeu, cu iscusire ai câştigat pofta strămoaşei Eva, făcându-te Dumnezeu prin împărtăşire dumnezeiască; pentru aceasta, preafericită Teodosia, pe tine te fericim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu totul este dulceaţă Mirele tău, purtătoare de chinuri, muceniţă Teodosia; cu totul este veselie sufletească Hristos, de Care acum îndestulându-te, adu-ţi aminte de noi cu rugăciunile tale.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul, Cel ce a împodobit toate, vrând să Se întrupeze, S-a sălăşluit întru tine, pe tine singură aflându-te mai sfântă decât toate şi te-a arătat cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, Maică Fecioară.
Irmosul
Hristos, piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...
Dare lui Dumnezeu eşti după cuviinţă, muceniţă înţeleaptă, strălucind întru pătimire şi întru luminată feciorie, cu razele luminând cugetele tuturor, celor ce pururea te cinstesc pe tine cu credinţă, Teodosia şi săvârşesc pe pământ praznicul tău cel prealuminat, de Dumnezeu fericită.
SEDELNA, glasul al 8-lea: Podobie: Pe înţelepciunea...
Cu curgerea sângiurilor tale toată puterea diavolului celui viclean, cu adevărat înecând mărită, adâncul cel mare al chinurilor fără vătămare ai trecut şi intrând în cămara cea cerească, te-ai sălăşluit în pământul cel sfânt, după vrednicie primind plata ostenelilor, prealăudată Teodosia; roagă pe Hristos Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greşeli, celor ce cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.