Află ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 29 septembrie 2024! Data la care Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul.
Rugăciunea ajutătoare pe care este bine să o rostești pe 29 septembrie!
Calendar ortodox 29 septembrie 2024
Sărbătoare 29 septembrie. Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul este sărbătorit în fiecare an pe data de 29 septembrie în calendarul ortodox.
Sfântul Cuvios Chiriac Sihastru s-a născut în anul 448 în Corint, atunci când la conducere se afla împăratul Teodosie al II-lea cel Tânăr. Acesta a avut parte de o familie credincioasă, fiind fiul preotului Ioan și al Evdochie, acesta fiind unul dintre principalele motive pentru care a fost atras de creștinism și de tainele Domnului încă de la o vârstă fragedă.
Atunci când a împlinit 18 ani a decis să meargă la Ierusalim pentru a descoperi toate tainele Domnului, loc în care ajunge să îl cunoască pe Sfântul Eftimie.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Timp de nou ani a slujit Sfântul Cuvios Chiriac Sihastru în acel loc, după care a urmat decesul Sfântului Gherasim, ceea ce l-a determinat pe Sfântul Cuvios Chiriac Sihastru să se întoarcă la Sfântul Eftimie, la mănăstirea acestuia, unde petrece următorii 10 ani. După aceasta perioadă a decis să meargă la Mănăstirea Suchiei, întemeiată de cuviosul Hariton, loc unde locuiește 30 de ani.
La vârsta de 70 de ani, Sfântul Cuvios Chiriac Sihastru s-a retras în pustiul Hutafa, acolo unde a primit darul facerii de minuni de la Bunul Dumnezeu. Oamenii au început să îl viziteze tot mai des pentru a îi ajuta, însă acesta își dorea singurătate, motiv pentru care s-a mutat în pustia Susachim. Sfântul Cuvios Chiriac Sihastru a revenit în jurul oamenilor atunci când Sfânta Cetate a Ierusalimului era tulburată, însă la 90 de ani s-a întors în pustietate, unde a trecut la cele veșnice, potrivit pravila.ro.
Sărbătoare 29 septembrie
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul, sărbătorit pe 29 septembrie în calendarul creștin
Cântare să înălțăm, popoare, Minunatului Dumnezeului nostru, Celui Ce a izbăvit din robie pe Israel, cântare de biruință cântându-I și grăind: să cântăm Ție Unuia, Stăpânului!
Ca să laud după vrednicie pe Cuviosul Chiriac, laudă de Dumnezeiască cunoștință și de daruri dă-mi mie, Hristoase, prin rugăciunile lui. Că Tu ești Comoara învățăturilor celor înțelepte și mai presus de cuvânt.
Primindu-mă cu voie bună pe mine, care aduc ție acum laudă, Fericite Chiriac, roagă-te lui Hristos să mă împărtășesc de Dumnezeiasca Rază de Lumină și să câștig mântuirea cea adevărată.
Biruit-ai pe stăpânii întunericului, părinte, întărindu-te cu puterea cea tare a Stăpânului, Preafericite Chiriac! Și mergând după urmele Lu, ai ajuns la odihna cea de sus.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Arătat-ai pe pământ râvnă asemenea cu îngerii și tot cugetul trupului l-ai supus Duhului Celui Purtător de viață. Pentru aceasta acum dănțuiești împreună cu ei în ceruri, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Chiriac.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Scară Înțelegătoare te-ai arătat, care a văzut-o Iacob, alesul lui Dumnezeu, prin care în chip de negrăit S-a pogorât Cel fără de trup, ca să Se Întrupeze Neschimbat mai presus de cuvânt din tine, Născătoare de Dumnezeu