Sărbătoarea din data de 3 iunie 2024 din calendarul ortodox, data la care Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Mucenici Luchilian, Ipatie, Paul, Dionisie și Claudie.
Rugăciunea vindecătoare pe care este bine să o rostești pe 3 iunie!
Calendar ortodox 3 iunie 2024
Sărbătoare 3 iunie. Sfinții Mucenici Luchilian, Ipatie, Paul, Dionisie și Claudie sunt sărbătoriți în fiecare an pe data de 3 iunie în calendarul ortodox.
În primele trei secole în care creștinismul a luat amploare au avut loc nenumărate persecuții asupra acestora, ajungându-se la un moment în care acestora le era interzis să existe. Sfântul Mucenic Luchilian a trăit în zilele împăratului Aurelian, iar acesta a slujit, ca preot păgân, la templul din Nicomidia.
Deși acesta a fost preot păgân, pe parcursul timpului a ajuns să își dea seama că învățătura păgână era greșită și a decis să primească sfântul botez în numele lui Hristos.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Această întâmplare a făcut ca creștinismul să fie mai vizibil pentru ceilalți oameni, ceea ce nu a fost apreciat, motiv pentru care s-a ordonat prinderea lui Luchilian. Sfântul Mucenic Luchilian a aflat de ceea ce se plănuia, astfel că s-a ascuns împreună cu alți șaptezeci de creștini la ceva distanță față de cetate.
Cu toate acestea, Simeon le-a spus unde se ascund și au fost prinși de către soldați.Luchilian a fost sfătuit să renunțe la creștinism, însă acesta nu și-a dorit să facă acest lucru, motiv pentru care a fost chinuit și aruncat în temniță, acolo unde i-a întâlnit pe Ipatie, Pavel, Dionisie și Claudie. După mai multe momente în care au arătat minunile Domnului, trecând de chinurile împăratului, sfinții au fost mutați în altă temniță, la Bizanț, viitorul Constantinopol, unde finților Claudie, Ipatie, Pavel și Dionisie li s-au tăiat capetele, iar Sfântul Mucenic Luchilian a fost răstignit, potrivit pravila.ro.
Sărbătoare 3 iunie
Canon de rugăciune către Sfinții Mucenici Luchilian, Ipatie, Paul, Dionisie și Claudie, sărbătoriți pe 3 iunie în calendarul creștin
Apa trecând-o ca pe uscat și din răutatea Egiptului scăpând Israeliteanul, striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Te laud pe tine, Sfinte Mucenice Luchilian, ca pe o slugă a dumnezeiescului Cuvânt și laudă a mucenicilor. Pentru aceasta dăruiește-mi mie curățire și tămăduire de cele rele, prin rugăciunile tale.
Cu tot cugetul și sufletul te-ai ținut de tot întru dragostea lui Hristos și ai disprețuit înșelăciunea și slăbiciunea idolilor, înțelepte.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Mai mult decât toată mărirea cea de pe pământ, dorind dumnezeiasca slavă cea prin chinuri, te desfătezi întru cele cerești veselitoare ale slavei celei neîmbătrânite, de Dumnezeu fericite.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Tu ești scara pe care a văzut Iacov, Născătoarede Dumnezeu; căci prin tine s-a unit Cuvântul cu cei de pe pământ și a tras către înălțime ființa pământenilor.