Află ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 9 august 2024! Data la care Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Apostol Matia, ce a fost ales al ca cel de-al doisprezecelea Apostol după trădarea lui Iuda.
Rugăciunea pentru iertarea păcatelor pe care este bine să o rostești pe 9 august!
O, mărite Sfinte Apostol Matia, în planul lui Dumnezeu tu ai fost ales să iei locul nefericitului Iuda care și-a vândut Stăpânul.
Cere pentru noi harul de a duce o viață curată, precum ai dus tu, și să fim chemați de același Duh spre a sluji Biserica din toată inima. Apoi după o această viața petrecută în dăruire și fapte bune fă să fim primiți alături de tine în rai, unde să cântăm în neîncetat Slavă Tatălui, Fiului și Sfântului Duh.
Calendar ortodox 9 august 2024
Sărbătoare 9 august. Sfântul Apostol Matia este sărbătorit în fiecare an pe data de 9 august în calendarul ortodox.
Sfântul Apostol Matia s-a născut în Betleem, iar încă din copilărie acesta a avut o conexiune specială față de Dumnezeu, studiind Legea lui Dumnezeu sub supravegherea dreptului Simeon. În această perioadă a vieții sale, Domnul nostru Iisus Hristos s-a arătat lumii, iar Sfântul Apostol Matia a crezut că El este Mesia, astfel că de atunci l-a urmat cu multă credință.
Pentru credința de care a dat dovadă în fața Domnului, acesta a fost ales printre cei Șaptezeci de Apostoli, pe care Domnul „i-a trimis doi câte doi înaintea feței Sale" (Luca 10,1). După Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Matia a propovăduit Evanghelia în Ierusalim și în Iudeea alături de ceilalți Apostoli.
Citește și: Zile de post în 2024. Când nu se fac nunți
Sfântul Apostol Matia a început să călătorească tot mai mult pentru a împărtăși miracolele Domnului și a ajuns în Macedonia, perioadă în care Dumnezeu l-a apărat pe acesta de toate pericolele de moarte ce îi apăreau în cale. Păgânii au încercat să îl ucidă pe Sfântul Apostol Matia, oferindu-i să bea otravă, iar deși acesta a consumat licoarea, sfântul nu a pățit nimic.
Apostolul Matia s-a reîntors în Iudeea, loc în care acesta a început să vorbească tot mai mult despre Dumnezeu și a făcut ca numeroși locuitori să se convertească la creștinism, ceea ce i-a adus
Sărbătoare 9 august
Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Matia, sărbătorit pe 9 august în calendarul creștin
Troparul Sfântului Apostol Matia, glasul al 3-lea
Sfinte Apostole Matia, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.
Cântarea 1
Glasul al 8-lea
Irmos: Să cântăm Domnului...
Stih: Sfinte Apostole Matia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mie, celui ce cu laude cânt prăznuirea ta cea purtătoare de lumină, Sfinte Apostole Matia, roagă-te ca să mi se dea din cer Raza mântuirii.
Stih: Sfinte Apostole Matia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fără mijlocire vorbind cu Lumina Cea Mare, Care s-a făcut Una cu noi, te-ai arătat, mare soare, Apostole, vrednicule de minune.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Supunându-te Legilor Stăpânului, fericite, cu mreaja limbii tale ai vânat marginile din adâncul necunoştinţei.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul Cel Dumnezeiesc, pentru bunătate voind a Se Întrupa din pântecele tău, Maică Fecioară, mă mântuieşte pe mine, tot omul, Preacurată.
Catavasie
Cruce însemnând Moise cu toiagul, Marea Roşie o a despărţit lui Israel celui ce cu piciorul o a trecut; iar de-a curmezişul lovind-o, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, înscriind deasupra nebiruita armă. Pentru aceasta, lui Hristos, Dumnezeul nostru, să-I cântăm, că S-a preaslăvit.
Cântarea a 3-a
Irmos: Tu eşti Întărirea...
Stih: Sfinte Apostole Matia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Împuternicindu-te, înţelepte, cu voirea cea începătoare de viaţă, ai putut răpi jafurile celui puternic şi a robi cu darul.
Stih: Sfinte Apostole Matia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iubind pe Învăţătorul şi slujind voinţei Lui celei Atotfăcătoare, izbăveşte de înşelăciune pe oameni, vrednicule de minune.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe tine care împlineşti sfântă ceata ucenicilor, cea cu numărul de doisprezece, Duhul Cel Atoatefăcător te-a ales pe tine, de Dumnezeu grăitorule.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Avându-te pe tine Ajutătoare şi Folositoare, nu mă înspăimântez de năvălirile vrăjmaşilor, ci şi biruiesc cetele lor, Preacurată.
Catavasie
Toiagul spre închipuirea Tainei se primeşte, căci cu odrăslire a ales preot; iar Bisericii, celei mai înainte neroditoare, acum a înflorit Lemnul Crucii, spre putere şi spre întărire.
Cântarea a 4-a
Irmos: Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale...
Stih: Sfinte Apostole Matia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
O Fire a Dumnezeirii, o Împărăţie şi o Domnie vestind, preafericite, ai vânat adunările limbilor.
Stih: Sfinte Apostole Matia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Adusu-te-a pe tine Domnul la marea vieţii ca pe un cal ce tulbură apele cele amare ale mulţimii de zei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu cuvântul cel Dumnezeiesc ai ogorât inimile cele înţelenite şi ai făcut să strălucească dreapta credinţă şi cunoştinţa adevărului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Odorul Fecioriei şi Locaşul Firii Celei Neîncăpute, luminează sufletul meu cel întunecat cu multe patimi.
Catavasie
Auzit-am, Doamne, Taina rânduielii Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.
Cântarea a 5-a
Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...
Stih: Sfinte Apostole Matia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Via Cea Adevărată te-a întins ca pe o viţă mult roditoare pe tine, care lucrezi strugurele cel ce drege vinul cel mântuitor, pe care cei cuprinşi de necunoştinţă bându-l, fericite, au lepădat beţia înşelăciunii.
Stih: Sfinte Apostole Matia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai împlinind ceata cea fericită a celor doisprezece ucenici, din care ridicându-şi călcâiul asupra lui Hristos şi lepădându-se pe sine, vânzătorul şi-a dobândit sugrumarea cea amară, grăitorule de taine, Sfinte Matia, Apostole.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară. Cum arată calendarul pensiilor pentru luna decembrie
Sare Dumnezeiască ai fost pus în lume, Fericite Apostole; iar prin învăţăturile cele dulci ai curăţit putrejunea înşelăciunii, ai gonit bolile şi ai izgonit neputinţele sufletelor şi ale trupurilor, Prealăudate Apostole Matia.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prin Preacurată naşterea ta, Dumnezeiască Mireasă, de hainele cele urâte şi de omorârea cea de demult a fost dezbrăcat Adam, Fecioară şi a fost îmbrăcat cu veşmânt cu adevărat Sfânt, care nicidecum nu se întinează de patimi.
Catavasie
O, de trei ori Fericite Lemn, pe care s-a Răstignit Hristos, Împăratul şi Domnul. Prin care a căzut cel ce a înşelat cu lemnul, biruit fiind de Cel Ce S-a pironit pe tine cu trupul, Dumnezeu, Care dă pace sufletelor noastre.
Cântarea a 6-a
Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...
Stih: Sfinte Apostole Matia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndumnezeindu-te cu unirea cea Dumnezeiască, te-ai făcut dumnezeu după dar; şi primind de la Dumnezeu Razele cele cu întâia lucrare, ai luminat pe credincioşi şi pământul de negura idolilor l-ai curăţit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Iată ţie ucenicului ţi se dă toată proorocia sfinţilor prooroci; că te-ai făcut însuţi văzător şi slujitor, Sfinte Matia, următor şi Apostol al Celui Ce de demult a fost vestit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Noi, credincioşii, te numim pe tine, Fecioară, Sfinţire Înţelegătoare şi Neatinsă Curăţie, Sfeşnic de aur şi Masă Însufleţită, care ai purtat Pâinea Vieţii.
Catavasie
În pântecele fiarei celei din apă, Iona palmele întinzându-şi în chipul Crucii, mântuitoarea Patimă mai înainte o a închipuit lămurit, de unde a treia zi ieşind, a însemnat Învierea cea mai presus de lume, a lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce S-a Răstignit cu trupul şi cu Învierea cea de a treia zi lumea a luminat.
CONDAC
Glasul al 4-lea
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Ca un soare cu raze luminoase, în toată lumea ieşind vestirea ta, a luminat Biserica păgânilor cu darul, purtătorule de minuni, Sfinte Matia, Apostole.
Cântarea a 7-a
Irmos: Tinerii evreieşti...
Stih: Sfinte Apostole Matia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu măiestria înţelepciunii cuvintelor tale, mărite, ai uscat revărsarea înşelăciunii şi cu pârâul desfătării, ai adăpat pe cei ce cu credinţă cântă: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Măiestriile vrăjmaşului prin Preaputernica Tărie a lui Dumnezeu au slăbit; şi în faţa călătoriei tale, Apostole, munţii şi dealurile necredinţei s-au sfărâmat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Iată Fecioara, despre care a vorbit marele Isaia, prin Duhul a zămislit pe Dumnezeu în pântece şi-L naşte. Aceluia Îi cântăm: Doamne, Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Catavasie
Nebuna poruncă a tiranului celui păgân, pe popoare le-a tulburat, suflând cu îngrozire şi cu hulă urâtă lui Dumnezeu; însă pe cei trei tineri nu i-a înfricoşat mânia cea de fiară, nici focul cel mistuitor; ci cu Duh de rouă aducător, ce împotrivă răsufla, înăuntrul focului fiind, cântau: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a
Irmos: De şapte ori cuptorul...
Stih: Sfinte Apostole Matia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcându-te gură lui Dumnezeu, ai răpit, înţelepte, din gâtul omorâtorului de oameni, pe cei pe care îi înghiţise şi îi făcuse mâncare a răutăţii sale; şi prin baia naşterii de a doua, i-ai adus Domnului pe aceştia care neîncetat cântă: popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii
Stih: Sfinte Apostole Matia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcându-te căruţă Cuvântu lui lui Dumnezeu, ai sfărâmat osiile înşelăciunii şi carele răutăţii; iar stâlpii şi capiştile idolilor, cu Dumnezeiască Putere, din rădăcină le-ai surpat; şi ai făcut biserici Treimii pe cei ce cântă: popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Sfântul Matia Preaînţeleptul s-a arătat cer cuvântător care vesteşte Slava Cea Negrăită a lui Dumnezeu Unul-Născut, fulger al Darului, vânător al celor rătăciţi, sfeşnic al Luminoasei Raze Dumnezeieşti, tăinuitor al celor negrăite. Pe acesta întru veselie cu un glas să-l lăudăm.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mai presus de fire ai zămislit şi mai presus de cuvânt ai născut pe Ziditorul firii omeneşti, pe Cel Ce S-a făcut Om şi nu S-a despărţit de Tatăl, Stăpână Curată. Aceluia Îi cântă toată făptura: tineri, binecuvântaţi, preoţi, lăudaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
Catavasie
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Binecuvântaţi, tineri, cei întocmai cu numărul Treimii, pe Făcătorul Dumnezeu Părintele; lăudaţi pe Cuvântul Cel Ce S-a pogorât şi focul în rouă l-a prefăcut; şi preaînălţaţi pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viaţă tuturor întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Înfricoşatu-s-a tot auzul...
Stih: Sfinte Apostole Matia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prieten te-a numit pe tine Mântuitorul, ca pe unul ce slujeai poruncilor Lui, Apostole fericite şi moştenitor al Împărăţiei Sale; iar la înfricoşătoarei zi ce va să fie, împreună şezător, Sfinte Matia Preaînţelepte, împlinirea douăsprezecimii ucenicilor.
Stih: Sfinte Apostole Matia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Trecând cu ajutorul Crucii marea vieţii cea tulbure, ai ajuns la limanul odihnei şi la dorirea cea desăvârşită, fericite. Iar acum, bucurându-te, stai înaintea Iubitorului de oameni, împreună cu ceata Apostolilor, rugându-te pentru noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătatu-s-a limba ta, înţelepte, sfeşnic adevărat cu raze de aur, cu Lumina Duhului Cea Strălucitoare arzând învăţăturile cele rele şi stingând focul cel străin şi strălucind lumină celor ce dormeau în întunericul necunoştinţei.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Tu Singură între femei, Mireasă a lui Dumnezeu, ai făcut să înceteze blestemul celor întâi zidiţi, ca Una ce ai născut cuprins în Trup pe Cel Nescris împrejur şi ai înnoit hotarele firii; iar cu mijlocirea ta cea preamărită, ai unit cele ce mai înainte erau despărţite.
Catavasie
Rai de Taină eşti, Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, prin Care Lemnul Crucii, cel de viaţă purtător, în pământ a fost sădit. Pentru aceasta, acum înălţat fiind, închinându-ne lui, pe tine te mărim.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobia: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Cu strălucirile cuvintelor tale cele Dumnezeieşti, ai ars înşelăciunea celor vicleni şi pe credincioşi ai luminat a cânta venirea în Trup a Stăpânului tuturor şi ai râvnit patimii Lui celei Dumnezeieşti. Pentru aceasta, adunându-ne, cu veselie săvârşim sfinţită pomenirea ta şi cu un glas grăim către tine: Sfinte Matia, Apostole, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...
Suindu-Te cu ucenicii în munte şi întru Slava Tatălui strălucind, împreună cu Moise, a stat înaintea Ta şi Ilie; căci Legea şi proorocii ca lui Dumnezeu slujesc Ţie, a Cărui şi firească Fiinţă de Fiu Părintele mărturisind-o, Te-a numit Fiu pe Tine. Pe Acela Îl lăudăm împreună cu Tine şi cu Duhul Sfânt.