Calendarul ortodox pentru aprilie 2024: Pe ce dată se sărbătorește Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile?

Autor: Denisa Irimia

Ce sarbatori cu cruce rosie sunt in aprilie

Sursa: freepik

A venit a patra lună din anul 2024, iar în calendarul creștin ortodox pentru aprilie 2024 sunt înscrise sărbători importante pentru credincioși, marcate cu o cruce roșie.

În anul 2024, luna aprilie marchează sărbători importante pentru credincioși, indicate în calendar cu o cruce roșie sau neagră. Iată calendarul ortodox pentru luna aprilie a anului 2024.

Citește și: Sf. Gheorghe în 2024: Pe ce dată pică în acest an sărbătoarea

Câte sărbători cu cruce roșie sunt în calendarul ortodox pentru luna aprilie 2024

Luna aprilie este cunoscută și sub numele de Prier, iar în această perioadă credincioșii țin post în timpul Postului Paștelui.

Acesta este privit ca fiind cel mai aspru și cel mai lung post din calendarul ortodox. Totuși, credincioșii se bucură și de ocaziile în care primesc dezlegare la consumul de pește.

Una dintre acestea are loc la data de 25 martie, când se sărbătorește Buna Vestire, iar următoarea este la data de 28 aprilie, când este celebrată Duminica Floriilor.

Prima sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox al lunii aprilie este sărbătorită la data de 11 aprilie, când credincioșii îl pomenesc pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica.

Următoarea sărbătoare importantă notată cu o cruce roșie în calendarul ortodox este la data de 23 aprilie, când este celebrat Sfântul Mucenic Gheorghe.

Cu toate că cele două sărbători sunt notate cu o cruce roșie în calendar, credincioșii nu primesc dezlegare la consumul de pește decât la data de 28 aprilie 2024, când este sărbătorită Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile.

În calendarul ortodox, alături de sărbătorile marcate cu o cruce roșie, există și sărbători notate cu o cruce neagră, semnificând importanța lor.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Prima sărbătoare notată astfel în luna a patra cade pe data de 6 aprilie, când credincioșii îl cinstesc pe Sfântul Eutihie, patriarhul Constantinopolului. În această zi, credincioșii au și dezlegare la consumul de vin și ulei.

Pe data de 12 aprilie, se amintește de Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, iar pe 14 aprilie de Sfântul Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin. Ambele zile sunt marcate în calendar cu o cruce neagră.

În calendarul ortodox, o altă zi semnificativă marcată cu o cruce neagră este 20 aprilie, când este sărbătorit Sfântul Teotim, Episcopul Tomisului. În această zi, credincioșilor li se permite consumul de ulei și vin.

La sfîârșitul lunii, zilele marcate cu o cruce neagră în calendarul ortodox sunt pe 24 aprilie, când sunt sărbătoriți Sfinții Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici și Iosif din Maramureș, precum și Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin de la Durostorum.

Pe 25 aprilie, credincioșii prăznuiesc Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, Sfântul Evanghelist Marcu, iar pe 26 aprilie sunt celebrați Sfântul Mucenic Vasile, Episcopul Amasiei, și Sfinții Mucenici Chiril, Chindeu și Tasie din Axiopolis. Toate aceste zile sunt însemnate în calendar cu o cruce neagră.

Citește și: Când se întorc elevii la școală după vacanța de iarnă 2023-2024

Rugăciunea pe care să o rostim în Postul Paștelui

„Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”