Calendarul ortodox pentru decembrie 2023: Urmează trei sărbători cu cruce roșie

Autor: Bianca Vidoi

Cele mai importante sărbători din luna decembrie a anului 2023

Sursa: Pexels.com

Luna decembrie reprezintă o perioadă cu o mare însemnătate pentru creștinii ortodocși, urmând trei mari sărbători cu cruce roșie.

Luna decembrie este prima din sezonul rece și ultima din anul 2023, iar credincioșii au parte de numeroase sărbători importante, printre care se numără și cea în care se celebrează Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Iată care sunt următoarele trei mari sărbători cu cruce roșie din luna decembrie a anului 2023.

Care sunt cele mai importante sărbători cu cruce roșie din calendarul ortodox

În luna decembrie sunt trecute patru sărbători cu o cruce roșie, prima fiind la data de 6 decembrie, atunci când a fost pomenit Sfântul Nicolae, moment așteptat cu nerăbdare de cei

mici, așteptând cu sufletul la gură cadoul venit din partea lui Moș Nicolae. La sfârșitul lunii decembrie urmează trei mari sărbători trecute cu o cruce roșie, acestea fiind consecutive.

Cea mai mare sărbătoare religioasă a anului din calendarul ortodox este celebrată la data de 25 decembrie, zi trecută cu o cruce roșie și reprezintă ziua în care este celebrată Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos sau Crăciunul, așa cum este cunoscută sărbătoarea.

Soborul Maicii Domnului este următoarea sărbătoare trecută cu o cruce roșie în calendarul ortodox, fiind prăznuită la data de 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun.

Citește și: Zile cu dezlegare la pește în Postul Crăciunului 2023. Când se pot bucura creștinii de acest aliment, înainte de Nașterea Domnului?

Ultima sărbătoare cu cruce roșie din calendarul ortodox al anului 2023 este celebrată la data de 27 decembrie, atunci când este pomenit Sfântul Ștefan, zi în care toși românii ce îi poartă numele sfântului, dar și alte

derivate ale acestuia, își celebrează onomastica, potrivit crestinortodox.ro.

Calendarul ortodox pentru luna decembrie a anului 2023

1 V Sfântul Proroc Naum; Sfântul Cuvios Filaret cel Milostiv Ap. I Timotei 4, 4-8; 16 Ev. Luca 16, 15-18; 17, 1-4 (Tedeum)

2 S Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul; Sfântul Proroc Avacum; Sfântul Ierarh Solomon, Arhiepiscopul EfesuluiSfântul Chiril Fileotul; Sfânta Muceniță Miropi; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Stareța” (Gherontissa) Ap. Galateni 3, 8-12 Ev.

Luca 9, 57-62

3 D  ✝) Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica; Sfântul Sfințit Mucenic Teodor, Arhiepiscopul Alexandriei; Sfântul Proroc Sofonie
✝) Duminica a 31-a după Rusalii (Vindecarea orbului din Ierihon) Ap. I Timotei 1, 15-17 Ev. Luca 18, 35-43 glas 1, voscr. 4

4 L ✝ Sfânta Mare Muceniță Varvara; Sfântul Cuvios Ioan Damaschin Ap. I Timotei 5, 1-10 Ev. Luca 17, 20-25

5 M Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit; Sfântul Cuvios Mucenic Cosma Athonitul; Sfântul Cuvios Nectarie; Sfântul Mucenic Anastasie Ap.

I Timotei 5, 11-21 Ev. Luca 17, 26-37

6 M ✝) Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Ap. Evrei 13, 17-21 Ev. Luca 6, 17-23

7 J  ✝) Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș; Sfântul Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Vladimir-Seligersk Ap. I Timotei 6, 17-21 Ev. Luca 18, 31-34

8 V Sfântul Cuvios Patapie; Înainte-prăznuirea Sfintei Ana; Sfântul Ierarh Sofronie, Episcopul Ciprului; Sfântul Apostol Onisifor; Sfântul Apostol Tihic; Sfântul Apostol Cezar Ap.

II Timotei 1, 1-2; 8-18 Ev. Luca 19, 12-28

9 S Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana; Sfânta Prorociță Ana, mama Prorocului Samuel; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Bucurie neașteptată” Ap. Galateni 5, 22-26; 6, 1-2 Ev. Luca 10, 19-21

10 D Sfântul Mucenic Evgraf; Sfântul Mucenic Ermoghen; Sfântul Mucenic Mina
✝) Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove) Ap. Efeseni 6, 10-17 Ev. Luca 13, 10-17 glas 2, voscr. 5

11 L Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul; Sfântul Cuvios Luca cel Nou Ap. II Timotei 2, 20-26 Ev. Luca 19, 37-44

12 M  ✝) Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei; Sfântul Ierarh Alexandru, Arhiepiscopul Ierusalimului; Sfântul Mucenic Sinet Ap. II Timotei 3, 16-17; 4, 1-4 Ev. Luca 19, 45-48

13 M  ✝) Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei✝ Sfântul Mare Mucenic Orest ✝ Sfântul Mare Mucenic Mardarie ✝ Sfântul Mare Mucenic Evghenie ✝ Sfântul Mare Mucenic Auxentie ✝ Sfântul Mare Mucenic Eustratie; Sfânta Muceniță Lucia, fecioara; Sfântul Cuvios Gherman de Alaska; Sfânta Cuvioasă Otilia Ap. II Timotei 4, 9-22 Ev. Luca 20, 1-8

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

14 J Sfântul Mucenic Arian; Sfântul Mucenic Calinic; Sfântul Mucenic Evhie; Sfântul Mucenic Levchie; Sfântul Mucenic Apolonie; Sfântul Mucenic Tirs; Sfântul Mucenic Filimon Ap. Tit 1, 5-14 Ev. Luca 20, 9-18

Citește și: Rugăciunea de mulțumire pe care să o rostește înainte de Crăciun

15 V Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei; Sfântul Cuvios Pavel; Sfânta Muceniță Suzana; Sfânta Muceniță Antia Ap. Tit 1, 15-16; 2, 1-10 Ev. Luca 20, 19-26

16 S Sfânta Teofana Împărăteasa; Sfântul Proroc Agheu; Sfântul Mucenic Marin Ap. Efeseni 1, 16-23 Ev. Luca 12, 32-40

17 D Sfântul Proroc Daniel și Sfinții trei tineri Anania, Azaria și Misail; Sfântul Dionisie din Zakynthos; Sfinții Cuvioși Atanasie, Nicolae și Antonie, ctitorii Mănăstirii Vatoped; Sfântul Mucenic Avacum, diaconul
✝) Duminica a 28-a după Rusalii (a Sfinților Strămoși – Pilda celor poftiți la cină) Ap. Coloseni 3, 4-11 Ev. Luca 14, 16-24 glas 3, voscr. 6

18 L  ✝) Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, Sfântul Mucenic Sebastian, Sfântul Ierarh Modest (Patriarhul Ierusalimului), Sfânta Muceniță Zoe Ap. Evrei 3, 5-11; 17-19 Ev. Luca 20, 27-44

19 M Sfântul Mucenic Bonifatie, Sfântul Mucenic Trifon, Sfânta Cuvioasă Aglaia, Sfântul Ierarh Grichentie, Episcopul Etiopiei Ap. Evrei 4, 1-13 Ev. Luca 21, 12-19 

20 M Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei, Sfântul Ioan de Kronstadt, Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Novgorod, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Salvatoarea de la înec” Ap. Evrei 5, 11-14; 6, 1-8 Ev. Luca 21, 5-8; 10-11; 20-24

21 J Sfânta Muceniță Iuliana din Nicomidia, Sfântul Ierarh Petru, Mitropolitul Moscovei, Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului, Sfântul Mucenic Temistocle Ap. Evrei 7, 1-6 Ev. Luca 21, 28-33

22 V   ✝) Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, Sfânta Mare Muceniță Anastasia, Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului, Sfânta Muceniță Teodota Romana, Sfântul Mucenic Hrisogon  (Zi aliturgică)

23 S Sfântul Nifon, Episcop de Constanțiana, Sfinții 10 Mucenici din Creta, Sfântul Cuvios NaumÎnainte-prăznuirea Naşterii Domnului, Sfântul Ierarh Pavel, Arhiepiscopul Neocezareei, Sâmbăta dinaintea Naşterii Domnului Ap. Efeseni 2, 11-13 Ev. Luca 13, 19-29

24 D Sfânta Muceniță Eugenia, Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului
✝) Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului), (Ajunul Crăciunului) Ap. Evrei 11, 9-10; 32-40 Ev. Matei 1, 1-25 (Genealogia Mântuitorului)glas 4, voscr. 7

25 L (✝) Nașterea Domnului (Crăciunul) Ap. Galateni 4, 4-7 Ev. Matei 2, 1-12

26 M ✝) Soborul Maicii Domnului✝) Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana, Sfântul Mucenic Eftimie, Episcopul Sardelor, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Ostrobramsk- Vilnius”, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Betleemita, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele...”, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Trei Bucurii”, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Milostiva”;Ap. Evrei 2, 11-18 Ev. Matei 2, 13-23

27 M ✝ Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, Sfântul Cuvios Teodor Mărturisitorul Ap. Evrei 10, 1-18 Ev. Marcu 8, 30-34 (Harți)

28 J Sfântul Simon Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Simonos Petras, Sfinții 20.000 de Mucenici arși în Nicomidia, Sfântul Sfinţit Mucenic Glicherie preotul, Sfântul și Dreptul Iosif, Logodnicul Sfintei Fecioare Maria, Ap. Evrei 10, 35-39; 11, 1-7 Ev. Marcu 9, 10-15

29 V Sfinții 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod, Sfântul Cuvios Marcel, Sfântul Cuvios Tadeu Ap. Evrei 11, 8-16 Ev. Marcu 9, 33-41 (Harți)

30 S Sfânta Muceniță Anisia fecioara, Sfântul Cuvios Leon, arhimandritul Sfânta Cuvioasă Teodora din Cezareea Sfântul Cuvios Zotic; Sâmbăta după Naşterea Domnului, Ap. Efeseni 5, 1-8 Ev. Luca 14, 1-11

31 D Sfântul Mucenic Hermes, Sfânta Cuvioasă Melania Romana, Odovania praznicului Naşterii Domnului
✝) Duminica după Nașterea Domnului (a Sfinților Iosif Logodnicul, David Prorocul și Iacob, ruda Domnului. Fuga în Egipt) (Slujba în noaptea trecerii dintre ani) Ap. Galateni 1, 11-19 Ev. Matei 2, 13-23 glas 5, voscr. 8