Calendarul vacanțelor școlare din 2025. Vacanța de iarnă se termină pe 7 ianuarie

Autor: Bianca Vidoi

Calendarul vacanțelor școlare din 2025

Sursa: Unsplash

Mai sunt aproximativ trei săptămâni până elevii încep școala, iar acesta este calendarul complet al vacanțelor din anul școlar 2024 - 2025.

Vacanța de vară se apropie de final, iar elevii încep deja primele pregătiri pentru noul an școlar, notându-și astfel și toate vacanțele pe care le au pe parcursul acestuia. Structura anului școlar 2024- 2025 rămâne similară cu cea de anul trecut, astfel va fi împărțită în 5 module, ce vor fi separate de vacanțe. Iată care este calendarul vacanțelor școlare din 2025.

Vacanța de iarnă se termină pe 7 ianuarie 2025

Deși vacanța de vară nu s-a terminat încă, elevii și părinții acestora caută calendarul anului școlar 2024- 2025 pentru a vedea care sunt vacanțele de care se vor bucura pe parcursul anului. Calendarul școlar realizat de Ministerul Educației îi poate ajuta pe părinți și elevi să își programeze excursiile în funcție de perioada de vacanță de la școală.

Vacanța de iarnă este una dintre cele mai așteptate de către elevi, ținând cont că atunci se bucură de Crăciun și Revelion, perioadă în care petrec mai mult timp alături de familie și prieteni.

Vacanța de iarnă începe la data de 21 decembrie 2024 și se încheie la data de 7 ianuarie 2025, iar cu ajutorul acesteia se marchează și finalul modulului doi de școală și începerea modulului trei.

Vacanța de primăvară începe pe data de 18 aprilie 2025

Vacanța de primăvară este cea ce cuprinde Paștele ortodox, dar și Paștele catolic, deoarece în anul 2025 acestea se celebrează în aceeași zi, mai exact la data de 20 aprilie.

Elevii se vor bucura de o vacanță de primăvară de mai mult de o săptămână, începând cu data de 18 aprilie 2025, până la data de 27 aprilie 2027.

Citește și: Telefoanele confiscate de la elevi, în timpul orelor de curs, le vor fi restituite doar părinților

Această vacanță va marca începutul ultimului modul al anului școlar 2024- 2025, urmând ca finalul acestuia să aibă loc la data de 21 iunie 2025, atunci când elevii se vor bucura de vacanța de vară, potrivit edupedu.ro.

Toate vacanțele școlare din 2025

Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: VIDEO Ar mai îmbrăca Oana Niculescu Mizil rochia de mireasă pentru a doua oară? „Sunt o femeie tânără, în putere, o femeie căreia îi place și viața.”

Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;

Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;

Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;

Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și

cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;

Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;

Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;

Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

 


Episodul 51 al serialului turcesc “Vinovați de iubire” este difuzat la Kanal D joi,11 septembrie 2024. Îl poți urmări și online, live pe kanald.ro.