La aproape o lună de când a fost arestat, Tribunalul din Brașov a luat decizia prelungirii arestului preventiv în cazul milionarului Călin Donca. Acesta va mai sta încă 30 de zile în spatele gratiilor.
Călin Donca rămâne în spatele gratiilor încă 30 de zile
Călin Donca a fost arestat pentru construirea a unui grup infracțional organizat, delapidare, evaziune fiscală, înșelăciune și manipularea pieței de capital.
„Admite propunerea D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Braşov relativ la inculpații Donca Oncioiu Călin şi Buzatu Ileana-Oana. În baza dispoziţiilor art 234 şi urm Cod Procedură Penală prelungeşte măsura arestării preventive a inculpaților: Donca Oncioiu Călin şi Buzatu Ileana-Oana, pe o perioadă de 30 de zile pentru fiecare dintre inculpaţii indicaţi respectiv, începând cu data de 19.10.2023,
Afacerile milionarului continuă să prospere
Deși după gratii, planurile milionarului Călin Donca nu se opresc. Recent, echipa sa a postat un filmuleț pe mai multe platforme de social media în care pun în practică p roiectul parcului fotovoltaic despre care acesta a vorbit în ultima perioadă.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
„Bine ați venit în viitorul energiei. Suntem bucuroși să vă prezentăm parcul fotovoltaic în construcție: S6, 7, 8, 9 și 10. Un loc unde visele devin realitate și viitorul strălucește mai luminos ca niciodată. Echipele noastre lucrează zilnic cu drag și spor spre finalizarea lui. Aici, puterea soarelui urmează să fie transformată în electricitate, cu ajutorul celor mai avansate panouri solare, care au una dintre cele mai ridicate eficiențe de pe piață.
Fiecare zi petrecută aici aduce o schimbare pozitivă în lumea noastră și în viitorul nostru energetic. Împreună facem o lume mai verde și mai sănătoasă pentru generațiile viitoare.
Mulțumim pentru încrederea voastră și pentru că faceți parte din această revoluție solară. Împreună putem să ne bucurăm de un viitor luminos și sustenabil,” a fost mesajul transmis în filmarea cu parcul fotovoltaic.