Pe lângă factorii de risc clasici: fumat, expunere la azbest şi radon, specialiştii au indentificat şi alte substanţe care pot avea un rol important în apariţia cancerului.
Acestea sunt beriliu, cupru, nichel şi cadminiu. În plus, se pare că şi infecţia cuvirusul HIV poate predispune la apariţia acestui tip de cancer. Substanţele nocive pot interacţiona cu materialul genetic şi pot determina apariţia mutaţiilor în anumite gene. Prin agresarea permanentă şi prin susţinerea leziunilor genetice induse, în timp celulele încep să îşi modifice comportamentul şi încep să scape de sub controlul organismului.
Proliferarea lor devine aberantă, moartea celulară nu se mai produce în mod natural şi astfel începe să se dezvolte în parenchimul pulmonar tumora propriu-zisă. În funcţie de cât de modificate sunt celulele, ele pot să străbată bariere vasculare şi să pătrundă în torentul sangvin, iar de aici pot fi apoi însămânţate oriunde în organism. Metastazarea este un proces propriu neoplaziilor (tumorile benigne nu metastazează).
Dezvoltarea tumorii poate fi simptomatică sau nu, poate fi mai lentă sau mai rapidă.
Cancerul pulmonar rămâne pe locuri fruntaşe în clasamentul celor mai periculoase cancere care afectează bărbaţii, fiind depăşit doar de către cancerul de prostată. Mortalitatea crescută şi morbidităţile asociate lui sunt principalele motive pentru care specialiştii consideră cancerul pulmonar drept o afecţiune incurabilă şi adesea fatală în timp scurt.
Studiile demonstrează faptul că doar 14% dintre pacienţii diagnosticaţi cu o astfel de afecţiune vor supravieţui o perioadă mai lungă de 5 ani.Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12