Când ar putea ajunge noua tulpină Covid în România! „Este o chestiune de zile” Ce spun medicii despre această variantă și cât de contagioasă este

Author: Laura Macovei
Actualizat: 01 oct 2024, 10:40

Cu toate că XEC se răspândește rapid, specialiștii consideră că nu trebuie să ne alarmăm

Sursa: PixaBay

Odată cu sosirea sezonului rece, virusurile încep să circule din nou intens, iar o nouă variantă de Covid, denumită XEC, face deja ravagii în Europa. Medicii estimează că această tulpină extrem de contagioasă ar putea ajunge în România în doar câteva zile.

Cu toate că XEC se răspândește rapid, specialiștii consideră că nu trebuie să ne alarmăm.

Citește și: Criza Medicamentelor în România: Cauze, Efecte și Posibile Rezolvări

Când ajunge noua variantă de Covid în România

Noua variantă Covid XEC este un amestec între subvariante ale Omicron și a fost depistată pentru prima dată în Germania. De atunci, s-a răspândit rapid în alte țări europene, precum Marea Britanie, Danemarca, Franța, Irlanda, Suedia, Italia și Spania. Potrivit dr. Alexandru Coman, epidemiolog la Institutul Inimii din Cluj-Napoca și președintele Asociației pentru prevenirea și controlul infecțiilor, apariția acestei tulpini în România este doar o chestiune de timp.

„Dacă nu cumva chiar a ajuns și încă nu am aflat. Și nu știm pentru că simptomele sunt ușoare, iar oamenii nu se mai testează și nici nu se mai prezintă la medic”, a

transmis medicul pentru adevărul.ro. 

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Indexările și majorările vor dispărea odată cu anul 2025? Pensiile riscă să fie înghețate dacă se va adopta o anumită lege

Cât de periculoasă este noua tulpină

Într-un interviu recent, el a explicat că, deși varianta este foarte contagioasă, nu prezintă un risc mai mare de forme grave comparativ cu celelalte subvariante de Omicron. Totuși, medicul subliniază importanța monitorizării evoluției virusului și a respectării măsurilor de prevenție de bază.

[Sursa: PixaBay]

Un alt aspect pe care dr. Marinescu l-a menționat este lipsa testării pe scară largă. Din ce în ce mai puțini oameni se testează în mod regulat, ceea ce face mai dificilă identificarea rapidă a cazurilor și izolarea persoanelor infectate.

În acest context, medicii recomandă ca la primele simptome de răceală, să fie efectuate teste pentru a identifica dacă este vorba despre o infecție cu Covid sau alte virusuri respiratorii.

„Într-adevăr, pentru această tulpină nu există un vaccin în România. Însă, ca și în cazul gripei, există o oarecare acoperire, într-un procent mai mare sau mai mic. Să vă dau un exemplu: în cazul gripei, eficiența vaccinului este de 80-90%. Evident, dacă este destinat tulpinii care circulă în prezent.

Dacă nu, eficiența este mai scăzută. Pe același principiu funcționează și vaccinul anti Covid. Pe de altă parte, să nu uităm că noi ori ne-am vaccinat în anii trecuți, ori am trecut prin boală, cu ceva imunitate restantă am rămas. De aceea nici nu mai sunt spitalele pline cu pacienți. Pentru că receptivitatea populației este mult crescută”, continuă dr. Coman.