Marile festivaluri precum Untold și Neversea vor putea fi organizate de la 1 iunie, când va fi prima etapă de ridicare a unor restricții, însă cu o condiție, potrivit lui Dan Barna.
Când vor putea fi organizate Untold și Neversea?
Întrebat dacă data de 1 iunie va aduce noi relaxări pentru români, Barna a răspuns: "Da, vine cu încă nişte relaxări pentru că cifrele referitoare la răspândirea pandemiei şi la numărul de persoane afectate continuă să se îmbunăţească şi ăsta e un lucru bun şi e o veste foarte bună".
Întrebat despre redeschiderea marilor evenimente în acestă vară, precum festivalurile Untold și Neversea, vicepremierul a răspuns că odată cu noile relaxări vor putea fi organizate evenimente cu un număr mare de participanți, însă doar
"Una dintre relaxări este cea pe care am susţinut-o şi eu de câteva zile, aceea legată de posibilitatea de a avea concerte, festivaluri, evenimente cu număr mare de oameni, nu doar cu acele limitări care există în prezent, condiţia fiind ca acele persoane să fie vaccinate.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Mai mult, Dan Barna a precizat că există și un un acord de la CNSU în acest sens: "În momentul de faţă avem un acord dinspre CNSU şi va fi şi în şedinţa de Guvern de astăzi această reglementare care permite un număr mare, un număr practic limitat la capacitatea firească a spaţiului, dar condiţia este ca persoanele respective să fie vaccinate", a mai anunţat Dan Barna.
Noi relaxări de la 1 iunie
Pe 15 mai, România a eliminat purtarea măştii de protecţie în aer liber, iar în şedinţa de Guvern de joi după-amiază Executivul ar putea să decidă măsurile de relaxare ce urmează a fi aplicate de la 1 iunie.
"Am prezentat un calendar al relaxărilor- 1 iunie, 1 iulie, 1 august. Ne ţinem de acest calendar. În şedinţa următoare de Guvern- cred că şedinţa o să fie joi sau vineri- vom avea măsurile pentru 1 iunie. Dacă este nevoie să ajustăm şi pentru celelalte perioade, vom ajusta acum. Am avut discuţii cu cei care sunt afectaţi direct, vom îmbunătăţi unele dintre măsuri în funcţie de aceste discuţii", a afirmat Florin Cîţu, marţi, înaintea şedinţei conducerii PNL.
Citeste si: Când vor avea loc Untold și Neversea? Florin Cîțu a făcut anunțul mult așteptat de tineri
"Obiectivul campaniei de vaccinare e acela de a elimina pandemia, avem cifre foarte bune privind rata de pozitivare. Accelerarea campaniei de vaccinare din ultima perioadă a avut rezultate, valul 3 a dispărut. Nu avem niciun motiv să nu mergem cu măsurile de relaxare mai departe", a continuat Florin Cîțu.
Premierul a spus miercuri seară că e într-o competiție cu Emil Boc privind cine va organiza primul un mare festival în funcție de rata de vaccinare: "Eu vreau să fie Summer Well la București, el vrea să fie Untold la Cluj, dar București este acum peste Cluj la rata de vaccinare."