Când are loc nunta Mariei Constantin cu logodnicul ei, Robert: „Sunt împlinită. Am tot ceea ce îmi doresc”. Artista a spus data exactă

Autor: Andreea Buinoschi
Actualizat: 09 mai 2023, 12:23

Una din melodiile compuse va reprezenta coloana sonoră a invitațiilor care urmează să fie trimise

Sursa: Instagram

Maria Constantin și Robert Stoica vor face nunta în luna august a acestui an, iar emoțiile încep să fie din ce în ce mai mari. Artista a început pregătirile și, așa cum era de așteptat, își pune amprenta personală, în special când vine vorba de propriile melodii.

Maria Constantin este în culmea fericirii, căci se anunță o mare nuntă în această vară. Artista își va uni destinul cu cel al lui Robert Stoica, după ce a suferit unele eșecuri pe plan sentimental. A avut răbdare, a fost încrezătoare și iată că viața i-a scos în cale persoana de care avea nevoie!

Maria Constantin face nuntă în luna august

Ziua de 4 august va deveni cea mai frumoasă zi din viața Mariei Constantin, căci va face nunta cu Robert Stoica. Pregătirile sunt în toi, iar una dintre melodiile compuse de ea va reprezenta chiar coloana sonoră a invitațiilor care urmează să fie trimise.

„Acum, pot spune că sunt fericită, sunt împlinită, sunt echilibrată, am tot ceea ce îmi doresc”, a spus Maria Constantin, adăugând că Robert Stoica, logodnicul său, este „jumătatea” ei.

„Este piesa compusă de mine pentru el, bineînțeles, și melodie, și text și, de asemenea, am zis că această piesă o să fie, cumva, coloana sonoră de pe invitațiile noastre.

Citește și: Maria Constantin se pregătește de nuntă! Artista și iubitul ei, Robert Stoica, au fixat data marelui eveniment

Va fi o invitație digitală și, atunci când o vor deschide oamenii, va cânta această melodie și bineînțeles că am compus-o, de fapt, pentru evenimentele la care o să cânt, pentru valsul mirilor, pentru toți mirii

de anul ăsta”, a mai spus artista, în cadrul emisiunii „Duet cu Alexandra”, difuzată pe canalul de YouTube theXclusive.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Maria Constantin regretă lipsa timpului dedicat familiei

Deși, acum, susține că viața i-a oferit tot ceea ce și-a dorit mereu, Maria Constantin are unele regrete legate atât de viața profesională, cât și de cea personală. Artista și-ar fi dorit să petreacă mai mult timp alături de tatăl ei, pe care viața i l-a luat prea devreme.

„Îmi pare foarte rău, pentru că nu am petrecut mai mult timp alături de tatăl meu, asta este pe plan personal, fiindcă tatăl meu s-a stins din viață acum șapte ani de zile și pentru că eu, mai mereu, fiind pe drumuri, mergând la concerte, la evenimente, nu am petrecut suficient de mult timp și Dumnezeu nu mi-a lăsat această oportunitate, să petrec mai mult timp cu el”, a mai precizat aceasta.

În schimb, când vine vorba de regretele profesionale, aceasta nu a putut urma cursurile Conservatorului la vremea la care ar fi trebuit, deoarece situația economică a familiei nu i-a permis acest lucru, dar, dacă ar putea să dea timpul înapoi, ar alege să facă acest pas mai devreme.

Citește și: Maria Constantin și Robert Stoica și-au ales nașii de nuntă! Este vorba despre un cunoscut cuplu din showbiz: ”Ei sunt prietenii noștri”

„Din punct de vedere al carierei muzicale, regret că nu am făcut Conservatorul atunci, după ce am terminat liceul și asta s-a întâmplat datorită faptului că ai mei nu au avut o situație financiară foarte bună și, de aceea, m-am apucat să cânt muzică populară, pentru că aveam nevoie de partea financiară”.