Postul Paștelui ține 40 de zile, iar de-a lungul acestei perioade, credincioșii trebuie să nu consume produse ,,de dulce", mai exact carne, ouă, lapte, unt, smântână și pește. Iată când este următoarea zi cu dezlegare la Peşte din Postul Paştelui 2023 .
Citește și: 3 rețete de dulciuri de post. Te vor ajuta să treci mai ușor prin perioada Postului de Paște 2023
Când e următoarea zi cu dezlegare la Peşte din Postul Paştelui 2023
Postul Paștelui este unul aspru și de-a lungul acestei perioade sunt mai puține zile în care credincioșii se pot bucura de consumul peștelui. Pe perioada celor 7 săptămâni în care se ține Postul Paștelui, credincioșii pot consuma doar de două ori carne de pește, mai exact pe 25 martie 2023, de Buna Vestire, dar și pe 9 aprilie, în Duminica Floriilor.
Urătoarea zi în care oamenii pot consuma pește, în perioada postului de Paște, este la data de 9 aprilie, atunci când se sărbătoresc Floriile sau intrarea Domnului în Ierusalim. Acesta a intrat pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măslin şi de finic, fiind aclamat de mii de oameni asemenea unui împărat „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”.
Zilele cu dezlegare la pește au o însemnătate specială, acestea fiind privite ca o celebrare a Mântuitorului.
Iisus Hristos și-a ales apostolii dintre pescari, iar literele acestui cuvânt în limba greacă ICHTIS reprezintă iniţialele expresiei „Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul”, astfel având o mare însemnătate pentru creștinism.Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Rețetă de pește la cuptor
Ingrediente:
- 1.5 kg peşte proaspăt
- 1 lămâie
- 4-5 linguri ulei
- 200 ml vin alb
- 1-2 cepe
- 3-4 căţei de usturoi
- 1-2 foi dafin
- 1 lingura pastă de roşii
- sare, piper
- piper boabe
Mod de preparare:
Primul pas pentru prepararea acestei rețete este curățarea peștelui de solzi, branhii şi intestine. Se spală foarte bine cu apă rece, se tapotează cu șervețele uscate și se crestează la 1-2 cm, după care îl asezonăm cu sare și piper se stropeşte cu zeamă de lămâie şi se lasă la rece timp de 15 minute.
Următorul pas pentru acest preparat este tăierea usturoiului și a cepei, în bucăți mai mari, după care se pun într-o tavă unsă cu ulei. Deasupra acestora vom pune bucăţile de peşte, care se stropesc cu ulei. În acest moment va trebui să adăugăm vinul, sucul de roşii diluat cu puţină apă, câteva boabe de piper, sare şi foaia de dafin.
Toată compoziția se pune în cuptorul încins şi se lasă timp de 50-60 de minute, iar ocazional, se scoate peștele din cuptor pentru a fi stropit cu sosul din tavă, iar dacă este nevoie putem să adăugăm câteva linguri cu apă.
Surse: libertatea.ro, unica.ro