Sunt români care au optat ca pensia să le fie adusă de către poștaș, în timp ce alți pensionari au ales plata pensiei pe card. Care este data la care le intră pensia românilor pe card?
Data la care intră pensie românilor pe card în luna noiembrie 2023
Data la care pensionarii români primesc pensia în luna noiembrie 2023 diferă în funcție de modul în care aceștia au ales să le fie livrați banii.
Astfel, plata drepturilor de pensie pentru luna octombrie prin Poșta Romana se face în perioada 1-15 a lunii noiembrie, la domiciliul pensionarilor.
Persoanele care nu sunt găsite la domiciliu, drepturile bănești și documentul de plată pot fi ridicate de la ghișeele poștale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.
De asemenea, în ceea ce privește pensionarii care au ales plata în cont curent sau pe card, aceștia trebuie să știe că pensia pentru luna octombrie va intra pe card în jurul datei de 13 noiembrie.
Citește și: Anunț pentru pensionari: Aceste bilete se pot ridica până la 23 octombrie de la Casa de Pensii
Ce se va întâmpla cu pensia începând cu 2024?
Odată cu intrarea în vigoare a noii Legi 127/2019, care va aduce o serie de modificări semnificative în sistemul de pensii din România, ar urma ca pensiile românilor să fie majorate.Se știe faptul că această lege a fost aprobată în Parlamentul României, în urmă cu patru ani și ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024.
Un pas major important îl reprezintă recalcularea pensiei minime.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Odată cu intrarea în vigoare a noii legi, se așteaptă, totuși, o creștere semnificativă a pensiei minime.
De menționat este faptul, că în momentul de față, aceasta este 1.125 de lei, iar odată cu aplicarea noii legi, aceasta ar urma să crească cu cel puțin 17,3%. Potrivit datelor oferite de către Institutul Național de Statistică, numărul total al beneficiarilor acestei prevederi a fost de 1,147 milioane de persoane în trimestrul II al anului 2023.
Creșterea ar urma să aducă un mare beneficiu pentru aceste persoane, care vor avea o pensie mai mare și astfel își vor putea susține cu ușurință traiul.
Românii născuți în intervalul aprilie 1945- septembrie 1946 și care s-au pensionat între septembrie 2008 și iulie 2010 vor beneficia de o creștere a pensiei de aproximativ 30%. De asemenea, cei născuți între mai și septembrie 1948 și care s-au pensionat între octombrie 2012 și martie 2013 vor înregistra o creștere similară, de aproximativ 30%.
Pentru românii născuți în perioada iulie 1947- aprilie 1948 și care au ieșit la pensie între septembrie 2011 și septembrie 2012, majorarea va fi de aproximativ 15%. Această diferențiere se bazează pe stagiul de cotizare și vârsta la care asiguratul a ieșit la pensie.
Trebuie precizat faptul că recalcularea și majorarea pensiilor reprezintă un pas important pentru îmbunătățirea nivelului de trai al pensionarilor din România și pentru corectarea inechităților existente în sistemul de pensii român.