Care este data la care pensionarii din România își vor primi pensia în octombrie 2023? Un ajutor financiar se va acorda în luna octombrie pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000
Când intră pensiile pe card în octombrie 2023
Data la care pensionarii români primesc pensia în octombrie 2023 diferă în funcție de modul în care au ales să le fie livrați banii. Astfel, plata drepturilor de pensie pentru luna octombrie prin Poșta Română se face în perioada 1-15, la domiciliul pensionarilor.
Pentru cei care nu sunt găsiți la domiciliu, drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.
În ceea ce privește pensionarii care au ales plata în cont curent sau pe card, aceștia trebuie să știe că pensia pentru luna octombrie va intra pe card în data de 12, cel târziu pe 13.
Ajutor financiar în octombrie pentru pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 3000 de lei
Potrivit OUG 168/8 decembrie 2022, în anul 2023 se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000
lei, astfel:a) în cuantum de 1.000 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv;
b) în cuantum de 800 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv;
c) în cuantum de 600 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Acest ajutor financiar se plătește în două tranșe, în lunile ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023, astfel:
a) în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv;
b) în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv;
c) în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv.
A doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei pe lună va fi livrată în octombrie împreună cu pensiile, așa cum prevede OUG nr. 168/2022. În acest sens, deja au fost tipărite tichetele care vor ajunge în cel mai scurt timp la beneficiari, a anunțat marți Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Citește și: Data până la care pot fi plătite facturile cu cardul de energie în 2023: Banii neutilizați se pierd
Ajutorul financiar se plătește, din oficiu, prin casele teritoriale de pensii/casele sectoriale de pensii, și se suportă din bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații.
Citește și: Pensia minimă va crește cu aproximativ 150 de lei. Toate pensiile vor fi recalculate în 2024