Armin Nicoară și fratele său au avut parte de o copilărie lipsită de afecțiunea tatălui și de prezența fizică a ambilor părinți. Petrică Nicoară și Armina Nicoară plecau la diferite evenimente, iar unele dintre ele aveau loc tocmai în America, atunci când trebuiau să stea departe de copii chiar și trei, patru luni.
Armin Nicoară, traumatizat de lipsa părinților, în copilărie
Armin Nicoară și fratele lui au trebuit să se acomodeze cu ideea că nu petrec alături de părinți atât timp cât ar trebui, încă de la o vârstă extrem de fragedă. Saxofonistul încă își amintește momentele în care nu se putea dezlipi de părinții lui și aștepta ca aceștia să se întoarcă acasă.
„Noi eram foarte mici, aveam 7, 8 ani pe atunci. Taică-miu, când a plecat cu maică-mea trei luni de acasă, pentru noi a fost infernal.
Aveam niște traume. Când pleca noaptea, țin minte, pe la trei noaptea, venea microbuz să îi ducă la aeropot, nu ne reveneam. O săptămână, două săptămâni, plângeam întruna. Tot timpul se întâmpla. Ei plecau iarna și urma ziua lui frate-miu”, a povestit acesta, în cadrul emisiunii „În Oglindă”, difuzată pe canalul de YouTube theXclusive.
Petrică și Armina Nicoară păstrau legătura cu cei doi băieți ai lor și niciodată nu se întorceau cu mâna goală, dar lucrurile materiale nu i-au mai încântat și tot ce voiau era ca părinții să le fie alături din toate punctele de vedere.
„Ne suna pe fix, era tragic. Tot timpul am zis «Nu mai vrem să mai plece mama, tata în America, nu mai contează, orice ar fi. Poate să vină cu cadouri, poate să vină cu orice, dar să nu mai plece de lângă noi »”, a mai povestit artistul.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Armin Nicoară a simțit cel mai mult iubirea mamei
Deoarece Petrică Nicoară era extrem de solicitat din punt de vedere profesional, singurul părinte pe care îl avea aproape era mama sa, atunci când nu era și ea plecată din țară. Nu de puține ori, s-a simțit abandonat, iar aceste traume încă le poartă în sufletul său la aproape 28 de ani.
„Mama îmi era alături la maxim. Mama, cumva, a pus o barieră spre toată lumea. Cumva, dacă cineva avea ceva cu noi, dacă se întâmpla ceva, mama era prima. Tata, din cauză că era mai mul timplicat în viața muzicală, nu avea timpul necesar să petreacă mai mult timp cu noi.
Când plecau în America, să rămâi fără părinți era infernal de greu. Acum văd un moment, da momentul este tragic. Când stăteam cu fratele meu la poartă, dar vedeam cum pleacă mama, tata de acasă, bunica se chinuia să ne bage în casă.(...) Și acum văd cum stătea la poartă, de mână, amândoi.(...) Aveam o durere infernal de mare.
Senzația era de abandon. Când eram mic, ziceam «Pe noi nu ne iubește. Așa gândeam, eram mic»”, i-a mai mărturisit acesta lui Mihai Ghiță.