Data când pică Moșii de vară 2022. Care este rugăciunea pe care trebuie să o rostească creștinii-ortodocși pentru iertarea păcatelor celor adormiți în sâmbăta morților.
Data când pică Moșii de vară 2022
11 iunie este data când pică Moșii de vară 2022.
Moșii de vară 2022, sărbătoare dedicată pomenirii morților, pică în sâmbăta de dinaintea Duminicii Rusaliilor. Creștinii ortodocși vor sărbători Moșii de vară 2022 pe data de 11 iunie cu o zi înainte de Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, cunoscută ca Sărbătoarea Rusaliilor.
Tradiţia spune că începând din Joia Mare din Săptămâna Patimilor şi până la Rusalii, cerul, raiul şi iadul sunt deschise.
La data când pică Moșii de vară 2022, credinţa creştină spune că este bine ca sufletele celor adormiţi să se întoarcă liniştite în mormintele din care au plecat şi să se împace cu această situaţie.
De aceea, rudele celor comemoraţi trebuie să le facă pomeni şi să respecte tradiţiile familiei.Citeste si: Ce este și când se sărbătorește Ispasul în 2022! Ce să nu faci de Ispas ca să nu îți piară sporul casei
Tot la data când pică Moșii de vară 2022, credincioșii trebuie să rostească rugăciunea pentru iertarea păcatelor celor adormiți.
Rugăciunea pentru iertarea păcatelor celor adormiți care se rostește în Sâmbăta Morților
La data când pică Moșii de vară 2022, creștinii ortodocși trebuie să rostească rugăciunea pentru iertarea păcatelor celor adormiți care se spune în Sâmbăta Morților.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
„Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta credință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gândul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea și suspinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.
Dăruiește-le lor și nouă Împărăția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veșnice și desfătarea vieții Tale celei nesfârșite și fericite.
Citeste si: Până când se spune „Hristos s-a Înălțat”. Ce spune Biserica Ortodoxă Română
Că Tu ești învierea și odihna adormiților robilor Tăi (numele), Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!„ Aceasta este rugăciunea pentru iertarea păcatelor și pentru mântuirea celor adormiți care se rostește la data când pică Moșii de vară 2022 și anume 11 iunie.
Rugăciunea este raportarea omului la Dumnezeu, comuniunea și unirea cu El. Rugăciunea nu reprezintă o practică magică, ci o faptă a libertății. În vreme ce practica magică se face pentru a satisface voia omenească, indiferent dacă aceasta e în acord sau nu cu voia dumnezeiască, rugăciunea se face prin libera încredințare a omului voii lui Dumnezeu. Când rugaciunea nu se face în aceste condiții, ci urmărește înfăptuirea voii omului, reprezintă de fapt o practică magică.
Pentru a se apropia de Dumnezeu, omul trebuie să lase departe orice grijă lumească; trebuie să își desprindă mintea de făpturi și să și-o înalțe la Făcătorul lor. Și ca să izbutească aceasta, e nevoie să își pună în lucru acea lucrare specială a minții, care se numește atenție sau luare aminte.
Sursa: creștinortodox.ro; doxologia.ro