Când se încheie mediilor elevilor în 2023, după greva profesorilor?

Author: Sara Andreescu
Actualizat: 14 iun 2023, 10:31

Perioada de încheiere a mediilor 2023 pentru elevii claselor terminale a fost prelungită până la data de 16 iunie

Sursa: freepik.com

Care este data până la care profesorii trebuie să încheie mediile elevilor în 2023? Anul școlar 2022-2023 nu se va prelungi în urma grevei profesorilor.

Perioada de încheiere a mediilor 2023 pentru elevii claselor terminale a fost prelungită până la data de 16 iunie, în urma grevei profesorilor. Elevii claselor a VIII-a și a XII-a ar fi trebuit să aibă situaţiile şcolare încheiate pe 13 iunie.

Când se încheie mediile elevilor în 2023

Anul școlar 2022-2023 nu se va prelungi după data de 16 iunie
[Sursa: freepik.com]

Data până la care profesorii trebuie să încheie mediile elevilor în 2023 este data de 16 ani, inclusiv pentru elevii claselor terminale, a căror situație școlară ar fi trebuit încheiată la data de 13 iunie.

Tot până pe 16 iunie se vor prelungi înscrierile la examenele naţionale- Bacalaureat 2023 şi Evaluarea Naţională 2023.

Măsurile au fost adoptate potrivit unui ordin de ministru care a modificat calendarul anului școlar 2022-2023, publicat luni în Monitorul Oficial.

Ordinul ministrului educației nr. 3.505/2022 privind structura anului școlar 2022—2023 a fost, practic, modificat și completat astfel:

„La articolul 1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: „(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), pentru anul școlar 2022—2023, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, situația școlară a elevilor se poate încheia până la data de 16 iunie 2023 .”

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

La articolul 1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins: „(4) Prin derogare de la prevederile alin. (2), pentru anul școlar 2022—2023, pentru clasa a VIII-a, situația școlară a elevilor se poate încheia până la data de 16 iunie 2023 .”

Citește și: Încheierea mediilor în 2023: Se modifică numărul de note pe care un elev trebuie să îl aibă! Decizia de ultimă oră a Ministerului Educației

Anul școlar 2022-2023 nu se prelungește în urma grevei profesorilor 

Anul școlar 2022-2023 nu se va prelungi după data de 16 iunie, dată la care este programată încheierea cursurilor pentru elevi, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca. Ministrul a menționat că această decizie este benefică și pentru elevii din clasele terminale, pentru care ar fi nevoie amânarea examenlor, dacă s-ar prelungi anul școlar 

„Trebuie să ne aducem aminte că motivul pentru care școala se termină în jur de 15 iunie, urmată de examenele naționale, într-un calendar destul de strâns, este legat de modul în care se desfășoară activitatea de învățământ în toată țara, atunci când temperaturile cresc. Pentru binele nostru, al tuturor, și mai ales pentru binele copiilor, este bine ca perioada cu temperaturi ridicate să nu fie o perioadă în care se desfășoară activități școlare, mai ales acolo unde infrastructura nu permite răcirea temperaturilor în școli. Din acest motiv, din nou, pentru binele elevilor, este bine să rămânem în calendarul școlar asumat”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, potrivit HotNews.ro

Citește și: Sfârșitul anului școlar 2023: Pe ce dată intră elevii în vacanța de vară?