Când se trece pe sub masă de Paște 2023?

Author: Cristina Mocanu

În Săptămâna Mare la biserică se țin slujbele Deniilor, dar care este ziua în creștinii ortodocși trec pe sub Sfântul Epitaf?

Sursa: pixabay.com

În Săptămâna Mare la biserică se țin slujbele Deniilor, dar care este ziua în creștinii ortodocși trec pe sub Sfântul Epitaf?

Potrivit tradiției ortodoxe, în fiecare an, î n Vinerea Mare, coborâm în mormânt, împreună cu Hristos, pentru ca, mai apoi, să și înviem împreuna cu El.

Când se trece pe sub masă în Săptămâna Patimilor?

În Vinerea Mare, se spune că ortodocșii coboară în mormânt, împreună cu Hristos, pentru ca, mai apoi, să învie împreuna cu El. Această coborâre și ridicare din groapa morții se face în chip simbolic, prin trecerea pe sub masa aflată în mijlocul bisericii, pe care stă întins trupul mort al lui Iisus Hristos, întipărit pe Sfântul Epitaf.

Citește și: Miercurea Mare 2023: Ce nu ai voie să faci în această zi? Este mare păcat!

În Vinerea Mare a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos. Potrivit tradiției, în Vinerea Mare nu se face treabă în casă, iar persoanele credincioase țin post negru.

În Vinerea Mare se scoate Sfântul Epitaf din Altar și se așează pe o masă mai înaltă ce simbolizează mormântul Mântuitorului.

Încă de dimineață, credincioșii vin la biserică cu flori pentru Iisus. În acest moment ei sărută Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce ce sunt așezate pe Sfântul Epitaf, după care trec de trei ori pe sub masă.

Unii credincioși trec pe sub masă o singură dată, închipuind unicitatea Jertfei lui Iisus Hristos, în timp ce alții trec pe sub masă de trei ori, în amintirea celor trei zile în care trupul lui Hristos a stat în mormânt.

Înainte de a trece pe sub masă, creștinii sărută Evanghelia și Sfânta Cruce. În fața mesei se află Sfânta Cruce, care este scoasă din altar, așezată sub policandru cu o zi în urmă, în cadrul Deniei din Joia Mare.

Pentru toți creștinii, trecerea pe sub masa din Vinerea Mare este un moment care îi apropie de Dumnezeu, încununând perioada postului și a rugăciunilor.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citește și: La ce oră încep Deniile din Săptămâna Mare 2023?

Ce nu aveți voie să faceți în Vinerea Mare?

În Vinerea Mare, se spune că ortodocșii coboară în mormânt, împreună cu Hristos, pentru ca, mai apoi, să învie împreuna cu El.
[Sursa: pixabay.com]

Potrivit unor tradiții și obiceiurilor în Vinerea Mare oamenii nu se spală în Vinerea Mare.

De asemenea, în această zi nu este bine să mănânci urzici și nu e bine să fie folosit oțetul, pentru că pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oțet.

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare

În acestă zi de vineri, seara se cântă Prohodul şi se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf, care simbolizează trupul Mântuitorului. După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne până la Înălțare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt.

La terminarea slujbei de seară din Vinerea Mare,  femeile obișnuiesc să meargă la morminte, unde aprind lumânări şi-şi jelesc morţii. La sfârșitul slujbei, preotul împarte uneori florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac. În trecut, lumea pleca acasă cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle şi morţii de venirea zilelor mari.

Aceștia ocoleau casa de trei ori şi, atunci când intrau, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereți sau doar la grinda de la intrare şi păstrau lumânarea pentru vremuri negre.

Tot tradiţia spune că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi mănos, iar daca nu, nu va fi roditor. Unii consideră că, dacă se scufundă în apă rece de trei ori în această zi, vor fi sănătoși tot anul.

Sursă: creștinortodox.ro