Când se trece pe sub masă și ce semnificație are această tradiție creștină?

Autor: Sara Andreescu
Actualizat: 11 ian 2024, 02:15

Când se trece pe sub masa de Paște 2023 și ce semnificație are acest obicei.

În Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor 2023 se scoate Sfântul Epitaf din Altar și se așează pe o masă mai înaltă ce simbolizează mormântul Mântuitorului. Creștinii trec pe sub masă de trei ori, în amintirea celor trei zile în care trupul lui Hristos a stat în mormânt. Ce semnifiație are trecere pe sub masă de Paște 2023?

Când se trece pe sub masa de Paște 2023 

Creștinii trec pe sub masa de Paște anul aceta pe data de 14 aprilie, în Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor 2023, atunci când în biserici se scoate Sfântul Epitaf, confecționat din pânză de in sau de mătase, pe care se află imprimată, pictată sau brodată icoana Punerii în mormânt a Mântuitorului.

După slujba Ceasurilor Împărătești, în Vinerea Mare, în toate bisericile se săvârșeste „Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf”.

În cadrul acestei slujbe speciale se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf. El este așezat pe o masă mai înaltă, care închipuie Mormântul Domnului. La rândul lui, Sfântul Epitaf aduce aminte de fapta de miloștenie a Drepților Iosif din Arimateea și Nicodim, care, coborând de pe Cruce trupul Domnului Iisus, l-au pregâtit pentru îngropare, mai înainte de a-L așeza în mormânt.

Sfântul Epitaf folosit la trecerea pe sub masă se folosește numai în Vinerea Pătimirilor.

În fața lui se cântă Prohodul Domnului, iar apoi se înconjoară biserica cu el în procesiune, simbolizând trupul mort al Domnului, credincioșii luând astfel parte în mod tainic la evenimentul Înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos. Epitaful va fi așezat pe Sfânta Masă din Altar, unde rămâne până la Înălțarea Domnului. Ridicarea Epitafului de pe Sfânta Masă, în miercurea din ajunul Înălţării, simbolizează Înălţarea la cer a Mântuitorului. 

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Când începe Săptămâna Patimilor 2023 și ce trebuie să faci în fiecare zi?

Ce simbolizează trecere pe sub masă în Săptămâna Mare 

În ceea ce privește semnificația pe care o are trecerea pe sub masă, acest obicei are legătură cu punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos și învierea Lui a treia zi. 

În Sfânta și Marea Vineri se face pomenirea „Sfintelor și Mântuitoarelor și înfricoșătoarelor Patimi ale Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, adică: lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele,

oțetul, piroanele, sulița, crucea și moartea. 

Prezența mormântului Domnului și a Crucii Sale în mijlocul bisericii ne învață că, până să ajungă la Înviere, credincioșii trebuie să participe în chip simbolic și la Patimile, moartea și îngroparea Mântuitorului. Coborâm împreună cu El în moarte, pentru că în noaptea Învierii să și înviem împreună cu El. 

Așa cum Hristos a trecut prin mormânt, pentru a Se pogorî în iad, cu scopul de a-i învia pe toți Drepții care așteptau încă împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu, tot așa, credincioșii trebuie să moară și să treacă prin mormânt, pentru

a putea învia împreună cu Hristos și a dobândi viața cea veșnică în Împărăția Sa. 

Sursa: creștinortodox.ro