Moșii de vară 2021 reprezintă ziua dedicată pomenirii morților, motiv pentru care această sărbătoare mai este cunoscută și sub denumirea de Sâmbăta Morților. În anul 2021, Moșii de vară pică pe data de 19 iunie, înainte cu o zi de Rusalii 2021, o altă sărbătoare care are o importanță majoră pentru credincioși. Iată ce se împarte de Moșii de vară și ce tradiții și superstiții se leagă de această sărbătoare.
Ce dăm de pomană de Moșii de vară 2021?
De Sâmbăta Morților sau Moșii de vară, credincioșii își aduc aminte de toți cei adormiți și obișnuiesc să dea de pomană diverse alimente, în memoria acestora. Tradiția spune că este bine ca de Moșii de vară să se împartă mâncare caldă, în vase de lut noi și care au fost cumpărate special pentru această ocazie.
Astfel, de Moșii de vară se împart sarmale, plăcinte, orez cu lapte, fructe, colivă, colaci, friptură, însă alegerea aparține persoanei care alege să facă parastasul. Tot în Sâmbăta Morților se dau de pomană căni noi, umplute cu vin sau apă, iar o superstiție veche spune că este bine ca toarta acestora să fie împodobită cu flori și cireșe.
Indiferent de ceea ce aleg să dea de pomană de Moșii de vară, este foarte important ca persoanele care fac parastasul să împartă și câte o lumânare aprinsă, pentru sufletul celor adormiți.Citeste si: Când pică Moşii de vară şi ce se dă de pomană în această zi? Tradiții și obiceiuri de Sâmbăta Morților
Cei care vor să dea de pomană de Moșii de vară 2021 trebuie să știe că de preferat ar fi să împartă bucatele unor străini sau unor persoane sărmane. Există o regulă care spune că nu este indicat să se dea de pomană celor care fac parte din familie.
Tradiții și obiceiuri de Moșii de vară 2021
Moșii de vară 2021 pică înainte de Rusalii, iar în Sâmbăta Morților, în toate bisericile ortodoxe se oficiază Sfinte Liturghii și slujbe de pomenire pentru cei adormiți.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Din generație în generație s-au transmis diferite tradiții și obiceiuri care au legătură cu Moșii de vară. Credincioșii obișnuiesc nu doar să dea de pomană diferite alimente pentru cei adormiți, ci să meargă și la cimitir pentru a curăța mormitele celor dragi
și a le împodobi cu flori de tei și frunze de nuc. De Sâmbăta Morților se crede că toți morții de duc pe Valea cu Dor, acesta fiind locul unde cei adormiți găsesc bucatele pe care cei dragi le-au dat de pomană în memoria lor. Cei care nu găsesc nimic de pomană se întorc în morminte luând cu ei florile de tei.O superstiție veche spune că de Moșii de vară femeile nu trebuie să muncească, astfel că bucatele care se dau de pomană ar trebui pregătite cu câteva zile înainte. Se crede că femeile care muncesc de Sâmbăta Morților vor atrage energiile negative și nu vor mai avea spor la munca tot anul. Având în vedere că nu se muncește în ziua pomenirii morților, se spune că în această zi femeile nu ar trebui să spele rufe.
Din bătrâni se crede că femeile nu ar trebui să coasă sau să toarcă de Moșii de vară, în caz contrar, colacii dați de poamnă nu vor ajunge la cei adormiți.
Cei care merg la biserică de Moșii de vară 2021 ar trebui să aducă acasă frunze de nuc și ramuri de tei sfințite, iar toate acestea ar trebui puse la icoane pentru a alunga spiritele rele și a proteja casa.
Se spune că este semn bun dacă vremea este urâtă și plouă de Moșii de vară. Ploaia anunță un an bun, cu o recoltă bogată.
Citeste si: Află: Ce tradiții și obiceiuri respectă credincioșii de Rusalii 2021