Când va reveni Simona Halep pe terenul de tenis. “ Vreau să resimt energia publicului”. Sportiva a anunțat deja prima competiție la care va participa

Autor: Diana Bostan

Simona Halep a anunțat primul turneu la care va participa

Sursa: Instagram:Simona Halep

Simona Halep a obținut o victorie importantă la TAS, suspendarea sa fiind redusă la doar nouă luni. Recent, sportiva a dezvăluit când va reveni pe terenul de tenis.

După o perioadă dificilă de un an și jumătate în care Simona Halep a fost nevoită să se retragă de pe terenul de tenis, victoria obținută la TAS a devenit una dintre cele mai semnificative pentru ea. În cadrul apariției unei emisiuni TV, dubla campioană de Grand Slam a dezvăluit că va reveni în curând pe teren, mai precis, în această lună, la Miami Open. 

Simona Halep va reveni pe terenul de tenis în această lună

După audieri intense la TAS, Simona Halep a obținut o victorie în procesul împotriva ITIA, iar suspendarea ei a fost redusă de la 4 ani la doar 9 luni. Astfel că, întoarcerea pe terenul de tenis este posibilă mai repede decât se aștepta.

Cu cea mai mare victorie din cariera sa obținută în lupta cu TAS, Simona Halep se pregătește de o revenire triumfală pe terenul de tenis la Miami Open, turneu ce va avea loc chiar în această lună.

În cadrul unui interviu, Simona Halep a dezvăluit faptul că organizatorii Miami Open i-au oferit un wild card, fără ca aceasta să-l ceară, lucru ce a bucurat-o enorm pe sportivă și i-a oferit încredere.

După turneul de la Miami, sportiva își va lua o perioadă de timp pentru a alege echipa, dorința ei fiind aceea de a găsi persoanele potrivite cu care să lucreze și care să o ajute să ajungă cât mai sus.

Chiar și așa, Simona Halep susține că nu rezultatele contează, ci să fie din nou înconjurată de oameni și să simtă energia publicului.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A avut foarte multe momente când s-a simțit rău, dar mama mereu a fost lângă el.”

Citește și: Medicul Simonei Halep acuză laboratorul din România! Greșeala colosală care îi putea distruge cariera: „E extrem de grav!”

”Peste două săptămâni. Cei de la Miami, în clipa în care a ieşit decizia, mi-au oferit un wild card, fără pe care eu să-l cer. Fără ca eu să cer. Fără ca eu rog pe cineva să întrebe pentru mine. Am un sparring din Portugalia care o să vina cu mine la Miami.

După miami o să-mi iau timp şi o să aleg persoanele pe care le consider potrivite pentru mine. În acest moment, rezultatul nu există pentru mine. Vreau doar să resimt energia publicului. Să resimt bucuria de a fi pe teren, indiferent de rezultat. Este o bucurie să revin înapoi.”,  a spus Simona Halep, în cadrul unei emisiuni TV și preluat de observatornews.

TAS i-a redus suspendarea Simonei Halep de la 4 ani la 9 luni

Simona Halep a primit o veste extraordinară în urma deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), care a redus pedeapsa aplicată de ITIA la doar 9 luni. Audierile, desfășurate în perioada 7-9 februarie, au condus la această hotărâre oficială, care este acum definitivă.

Sportiva din Constanța fusese suspendată provizoriu încă din octombrie 2022 și nu a mai participat la competiții timp de 17 luni. Cu reducerea suspendării la 9 luni, Simona Halep poate reveni pe teren mai devreme decât era planificat inițial, următoarea competiție la care poate participa fiind Miami Open, programată între 19-31 martie.

Citește și: Cum a reacționat Toni Iuruc, fostul soț al Simonei Halep, după ce sportiva a avut câștig de cauză la TAS: “Așa cum am spus din urmă cu doi ani”

Deși inițial pedeapsa se întindea pe o perioadă de 4 ani, decizia TAS a adus o rază de speranță pentru fanii Simonei Halep, iar aceasta poate să-și reia activitatea sportivă mai curând decât se aștepta. Ultimul său meci oficial a avut loc pe 29 august 2022, la US Open, în turul 1.