Începând de anul viitor, românii ar putea călători în Statele Unite fără a mai avea nevoie de viză pentru sejururi de până la 90 de zile. Programul Visa Waiver ar putea deveni operațional în anul 2025, conform lui Kathleen Kavalec, ambasadorul Statelor Unite în România.
România a îndeplinit toate condițiile necesare pentru a face parte din programul Visa Waiver
Ultima cerință, reducerea ratei de refuz a vizelor pentru români sub 3%, a fost îndeplinită.
„Astăzi este o zi mare, o zi pe care am aşteptat-o multă, multă vreme: de astăzi, România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver. Ieri, s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiție pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută.
Trecerea pragului de 3% la rata de refuz a vizelor a fost o cerință esențială în procesul de aderare la program. Pe lângă această cerință, România a trebuit să îndeplinească o serie de criterii tehnice și de securitate. România, Bulgaria și Cipru sunt ultimele trei state din Uniunea Europeană care încă necesită viză pentru a călători în Statele Unite, însă acest lucru se va schimba în curând pentru România.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Ce a spus ambasadorul Statelor Unite în România despre ridicarea vizelor în România
După o întâlnire pe care Kathleen Kavalec a avut-o marți după-amiază cu premierul Marcel Ciolacu, ea a precizat că vor avea loc consultări suplimentare între Guvernul României și Guvernul SUA, în următoarele luni, pentru a verifica implementarea măsurilor de securitate agreate anterior. Aceasta a subliniat că, în cazul în care Guvernul SUA va aproba includerea României în program, va urma o perioadă de pregătiri și schimb de informații înainte de aplicarea efectivă a noilor reglementări privind călătoriile.
Kathleen Kavalec a menționat că România mai are de parcurs câțiva pași în ceea ce privește securitatea și schimbul de informații, iar unele acorduri importante în acest sens au fost deja semnate. Aceste măsuri sunt esențiale pentru asigurarea unei aderări de succes la programul Visa Waiver.
„Datele privind rata de refuz al vizelor sunt de obicei publicate cel târziu în ianuarie. În cazul în care toate condițiile în pregătire decurg cu succes, programul ar putea intra în vigoare cândva în 2025”, a spus ambasadorul Statelor Unite în România, după întâlnirea cu Marcel Ciolacu.