Miercuri, 21 februarie 2024, a avut loc o ședință în care s-a discutat calendarul oficial al alegerilor pentru anul acesta electoral, iar președinții PNL și PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, au anunțat data aleasă pentru alegerile parlamentare și nu numai. Anul 2024 este primul an electoral în care cele patru alegeri au loc la o diferență de doar câteva luni. Iată care este data la care vor avea loc alegerile parlamentare.
Când vor avea loc alegerile parlamentare din 2024
Primele alegeri ce vor da startul anului electoral 2024 vor fi alegerile locale și cele europarlamentare, ce sunt comasate, astfel încât ambele vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Următoarele alegeri vor fi cele prezidențiale, iar acestea vor avea loc în luna septembrie, într-o perioadă care urmează să fie stabilită. Anul electoral 2024 se va încheia în luna decembrie, atunci când românii vor merge la vot pentru a pune ștampila pentru alegerile parlamentare, la data de 8 decembrie 2024.
Citește și: Când au loc următoarele alegeri în România?
”Am hotărât ca în cursul lunii septembrie să avem alegerile prezidențiale, primele date sunt, nu este foarte greu, 1-15, 8-22 sau sfârșitul lunii septembrie.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Una dintre aceste trei variante va fi aleasă. Consider că cea de mijloc, pentru că pe 15 septembrie încep școlile și să nu încurcăm desfășurarea activității copiilor, 8-22 ar fi cea mai potrivită și data de 8 decembrie pentru alegerile generale”, a spus Marcel Ciolacu
Alegerile parlamentare se desfășoară în baza unui sistem de reprezentare proporțională, astfel fiecare candidat independent sau partid, care prezintă anumite opțiuni fie politice, culturale, religioase sau etnice, își poate declara candidatura.
În funcție de procentul de voturi pe care l-a obținut în fiecare circumscripție electorală sunt atribuite mandatele parlamentare fiecărui partid politic care a participat la alegeri.De ce documente avem nevoie când mergem la vot?
Oamenii ce își doresc să meargă la alegerile parlamentare ce au loc la data de 8 decembrie 2024, trebuie să fie cetățeni români, care să aibă domiciliul sau reședința în România.
Pentru a își exercita dreptul la vot pentru alegerile parlamentare de la data de 8 decembrie 2024, românii trebuie să prezinte cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.
Documentul pe baza căruia cetățenii României își vor exercita dreptul la vot trebuie să fie valabile în ziua votării.Românii pot veni să voteze și dacă au pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar, însă doar în cazurile în care aceștia votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România. La alegerile parlamentare din anul 2024 pot vota și românii ce au vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv.