Casa Națională de Pensii Publice a făcut anunțul oficial referitor la plata pensiilor pentru luna septembrie. Mai exact, reprezentanții autorităților au precizat că operațiunile care țin de achitarea drepturilor de pensie pentru luna septembrie a anului 2020 au fost încheiate, ceea ce înseamnă că pensiile vor fi livrate în perioada imediat următoare.
Data exactă când vor fi livrate pensiile în luna septembrie
Casa Națională de Pensii Publice a precizat, printr-un comunicat de presă postat pe site-ul oficial, că atât documentele de plată, cât și cele de informare a plății pensiei au fost expediate către Poșta Română. Având în vedere acest lucru, pensiile vor fi livrate la domiciliul pensionarilor în perioada 1-15 septembrie, iar același interval de timp se va respecta și pentru plățile restante.
Citeste si: Legea Pensiilor 2020 se schimbă! Cum poți cumpăra vechime ca să ieși mai repede la pensie
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
În cazul în care pensionarii nu sunt găsiți la domiciliu între 1 și 15 septembrie, atunci, aceștia își pot ridica drepturile bănești și documentul de plată de la ghişeele poştale. Cu toate acestea, pensionarii trebuie să știe că pot face acest lucru doar în termen de 2 zile lucrătoare de la ultima zi de plată a lunii septembrie.
Pensionarii care încasează pensia pe card trebuie să știe că banii vor fi virați în conturile lor pe data de 14 septembrie, iar documentul de informare le va fi livrat la domiciliu între 1 și 15 septembrie.
Citeste si: E oficial! Se schimbă vârsta de pensionare pentru acești români! Klaus Iohannis dă explicații
Schimbări importante începând cu data de 1 septembrie 2020. Ce se întâmplă cu punctul de pensie?
Casa Națională de Pensii Publice a mai făcut un anunț important referitor la valoarea punctului de pensie care, începând cu data de 1 septembrie 2020, va fi de 1.442
Citeste si: Categoria de persoane care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani