Caner Cindoruk se numără printre cei mai carismatici și talentați actori ai momentului în Turcia. În cei douăzeci de ani de carieră, chipesul actor a reușit să fascineze publicul cu talentul lui desăvârșit și s-a făcut rapid remarcat și în străinătate. Cel mai recent rol care i-a adus poate cel mai mare succes din carieră a fost cel jucat în serialul Infidelul, în care a avut-o drept partenera de platou pe celebra actrița Cansu Dere.
Caner Cindoruk, protagonistul serialului Infidelul, apariție de senzație alături de două colege superbe pe platourile de filmare ale noului lor proiect
Caner Cindoruk s-a născut în anul 1980, în orașul Adana, unde a crescut și a studiat alături de frații săi.
În anul 2006, tânărul actor a fost remarcat și apreciat de o mare casă de producție din Turcia și la scurt timp a fost cooptat în distribuția unui serial de televiziune, Beynelmilel, care a însemnat rolul lui de debut.
Caner a dovedit un talent uluitor și o pasiune nebună pentru actorie și a început să primească din ce în ce mai multe roluri în seriale și filme de excepție care i-au adus mari reușite și celebritatea mult râvnită. În anul 2020 a fost cooptat să joace în serialul Infidelul, în rolul principal Volkan, care a însemnat unul dintre cele mai mari succese ale carierei sale.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Anul trecut, la scurtă vreme după încheierea proiectului Infidelul, Caner Cindoruk a fost din nou cooptat într-un proiect promițător, în care are alături noi colegi renumiți. De curând, Caner a reluat filmările împreună cu colegii săi, pentru producția Exilul albastru și a ținut să le împărtășească și fanilor săi din mediul online câteva imagini de pe platouri. Carismaticul actor și-a făcut apariția între cele două colege superbe: Gökçe Eyüboğlu și Ayça Erturan și părea extrem de încântat și fericit să le aibă alături.