Caner Cindoruk a fascinat publicul cu rolul principal Volkan din serialul Infidelul, încă de la primele episoade difuzate. De-a lungul celor două decenii de activitate pe platourile de filmare, actorul a dovedit un talent deosebit, o carismă aparte și o dăruire uriaș pentru profesie, în toate rolurile jucate magistral în multe producții de mare succes. De curând, Caner Cindoruk a publicat pe contul lui de socializare câteva imagini în care apare cu un look schimbat, deoarece noul rol în care a fost distribuit i-a impus această transformare.
Caner Cindoruk, protagonistul serialului Infidelul, schimbare uluitoare de look, pentru noul proiect în care joacă
Caner Cindoruk are 42 de ani, însă cu toate acestea continuă să fie la fel de atrăgător și chipeș de parcă timpul nu ar fi trecut și peste aspectul lui fizic. Chiar dacă s-a născut într-o familie destul de numeroasă și cu slabe posibilități materiale, Caner Cindoruk s-a zbătut mult pentru a reuși să ajungă ceea ce și-a dorit pe plan profesional și să guste celebritatea.
După absolvirea Facultății de Teatru, din cadrul Universității din Adana, orașul natal, Caner a debutat pe scenă Teatrului de Stat și în anul 2006 a fost remarcat de o mare casă de producție care i-a propus să joace primul lui rol într-un serial de televiziune, intitulat Beynelmilel.
Dovedind un talent uluitor, Caner a început să primească din ce în ce mai multe propuneri de a jucat în noi seriale și filme artistice de excepție, ajungând în doar câțiva ani unul dintre cei mai apreciați actori ai generației sale.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
La scurtă vreme după încheierea filmărilor pentru serialul Infidelul, care de asemenea i-a adus o mare reușită în carieră, Caner Cindoruk a fost cooptat în distribuția producției Exilul albastru, în care o are drept partenera de platou pe superbă actrița Damla Sonmez, în vârstă de 35 de ani.