Cansu Dere, actrița care o interpretează magistral pe Asy, în serialul “Infidelul”, care va avea premiera la Kanal D pe 17 august, este una dintre cele mai cuceritoare figuri ale televiziunii din Turcia şi nu numai, precum și una dintre cele mai populare actrițe prin aparițiile sale în producții de succes precum „Mama” („Anne”), „Sila”, „Ezel”, “Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii” (Muhteşem Yüzyıl) și, mai recent „Infidelul”(„Sadakatsiz”), serialul care va avea premiera pe 17 august, la Kanal D.
Cansu Dere, actrița principala din serialul “Infidelul” a trecut prin experiența trădării în dragoste
Înainte de a se dedica total actoriei, frumoasa vedetă avea o cu totul altă traiectorie profesională planificată; a studiat Arheologia la Universitatea din Istanbul timp de doi ani. Cansu Dere îşi dorea a să devină arheolog până când a fost invitată de o agenție de modele să participe la Miss Turcia în 2000.
Cariera sa a fost marcată și de premii pentru rolurile interpretate; în 2018, a primit distinctia de Cea mai bună actrița, de către Yildiz Technical University. De asemenea, anul trecut, Cansu Dere a fost premiată de aceeași organizație primind titlul de “Cea mai bună actrița în rol feminin”, grație interpretarii impresionante a personajului Asya, în serialul “Infidelul”.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Viața bate filmul; Cansu Dere a mărturisea pentru o publicație că sentimentul de a fi înșelată în dragoste nu îi este străin, aceasta a trăit pe propria piele adevărata dramă de a afla că a fost trădată în iubire. Personajul pe care îl interpretează în “Infidelul” este marcat de această dramă.
“A fi înșelat nu este o situație cu care nu ești familiarizat. Minciuna este ceva atât de urât încât nu vreau să am un mincinos în viața mea. De fapt, cu cât iese mai repede din viața mea, cu atât mai bine, după părerea mea ”, mărturisea Cansu Dere pentru “InStyle”.
Pe Cansu Dere, telespectatorii o pot urmări din 17 august, în serialul “Infidelul”, ce va fi difuzat de miercuri până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D. Aceasta o va interpreta pe Asya, o femeie care a primit tot ce și-a dorit de la viață: frumusețe, carieră, un copil și un soț perfect. Destinul i se va schimba însă radical atunci când trădarea îşi face apariţa în viața sa.