Cansu Dere, eroina serialului Infidelul, prima apariție în public, după patru luni de absența! „Sper că ne așteaptă pe toți zile mai bune!” Iată cum arată acum celebra actriță și cum a fost surprinsă într-un cartier exclusivist din Istanbul!

Autor: Daniela Iliuta
Actualizat: 01 apr 2023, 16:18
video Foto(5)

Celebra Cansu Dere și-a făcut, în sfârșit, apariția în public, după o absență de patru luni, în care fanii ei s-au îngrijorat teribil! „M-am recuperat, pot să merg!” Iată cât de schimbată este și cum a fost surprinsă în cartierul exclusivist din Istanbul, unde s-a mutat recent!

Cansu Dere are 42 de ani și face parte din categoria celor mai apreciate actrițe ale momentului în Turcia. Talentată actrița a fascinat publicul încă de la primele sale roluri interpretate magistral în producții de excepție, care i-au adus mari reușite și au propulsat-o pe cele mai înalte culmi ale succesului. Pe lângă activitatea sa impresionantă în domeniul actoriei, Cansu Dere a început să cocheteze și cu modelingul de la o vârstă fragedă și a devenit de-a lungul anilor unul dintre cele mai bine cotate fotomodele din Turcia.


Telespectatorii din România au cunoscut-o pe superba actriță încă din anul 2012, când a jucat în producția fenomen Ezel, iar ulterior au avut ocazia s-o revadă în distribuția serialului Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii și în anul 2022, în serialul Infidelul, care de asemenea a însemnat o altă mare reușită a carierei sale.

Cansu Dere, eroina serialului Infidelul, prima apariție în public, după patru luni de absența! Iată cum arată acum celebra actrița

După devastatoarele cutremure din Turcia, celebra Cansu Dere nu a mai fost deloc activă în mediul online, motiv pentru care fanii ei s-au îngrijorat teribil și au așteptat cu nerăbdare un semn totul este în regulă. De curând, o renumită jurnalistă din Turcia a anunțat că îndrăgita actriță s-a confruntat cu o problemă medicală destul de gravă ce nu i-a permis să iasă din casă o lungă perioadă, însă în prezent se simte bine.

Citește și: Cansu Dere, eroina serialului Infidelul, decizie radicală în privința carierei sale! Iată ce planuri are talentata actriță!

Actrița a declarat prin intermediul unei conversații telefonice faptul că a suferit un accident în casă, la nivelul unui călcâi și a fost nevoită să stea imobilizată o perioada până când țesutul osos i s-a refăcut complet și a menționat că nu și-a dorit să îngrijoreze pe nimeni cu dispariția ei din spațiul public.

„Nu am vrut să îngrijorez pe nimeni! Oricum nu sunt un om care folosește mult rețelele sociale! De asemenea, vreau să folosesc Instagram că un album în care împărtășesc momentele mele de bucurie!”, a spus Cansu Dere, potrivit birsenaltuntas.com

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Zilele trecute, Cansu Dere a fost văzută pentru prima dată în public după patru luni de absența. Actrița a fost văzut și fotografiată de jurnaliști în cartierul exclusivist Etiler din Istanbul, acolo s-a mutat recent. Cu zâmbetul pe buze și cu mult optimism în privire, Cansu a transmis și cele mai bune gânduri pentru oamenii care au fost afectați de cumplitele cutremure în Turcia.

„Sper că ne așteaptă pe toți zile mai bune! Toată lumea merită să fie mai fericită!”, a

spus Cansu Dere.

Cansu Dere le-a amintit jurnaliștilor că a lipsit atât de multă vreme deoarece a suferit un accident în propria locuința și a fost operată la călcâi, după care a avut nevoie de multe zile de recuperare fizică.

„M-am recuperat, pot să merg! Nu am putut călca pe el timp de o lună! Totul va fi bine! A fost o perioadă plictisitoare!”, a mai adăugat celebra actrița Cansu Dere, potrivit gecce.com

Citește și: Primele vești despre celebra Cansu Dere, eroina serialului Infidelul! „Nu am vrut să îngrijorez pe nimeni” Iată care a fost motivul tăcerii sale din ultima perioadă! O renumită jurnalistă din Turcia a reușit să afle ce anume i s-a întâmplat de fapt!