Estonia va intra în carantină totală, timp de o lună. Măsura vine ca răspuns la propagarea rapidă a tulpinii britanice a virusului COVID-19 pe teritoriul țării. Autoritățile speră că această inițiativă va combate răspândirea virusului în umătoarea perioadă. Anunţul a fost făcut luni seara, de şefa guvernului din Estonia Kaja Kallas.
Ce restricții vor fi impuse de carantina totală
Restaurantele, cafenelele şi comercianţii cu amănuntul își vor sista activitatea în Estonia, timp de o lună.
" Situaţia legată de COVID-19 este extrem de critică în Estonia. De aceea necesită să fie soluţionată rapid. Am decis instituirea unei carantine la nivelul ţării", a afirmat premierul Kallas în timpul unei intervenții televizate.
De asemenea, vor fi interzise activităţile sportive în spaţii închise, în conformitate cu noile reguli care intră în vigoare începând de joi.
Ce a declarat premierul din Estonia cu privire la lockdown
Conform premierului din Estonia, noile restricţii sunt legate de propagarea rapidă a variantei britanice a COVID-19. Această tulpină a fost detectată recent în 98% din probele analizate.
"Totul se face cu scopul reducerii contactelor şi ruperii lanţului de infectare", a adăugat ea.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
În ciuda faptului că are doar 1,9 milioane de locuitori, Estonia, înregistrează una dintre cele mai mari rate de infecţii în Europa, potrivit Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC). Din 23 februarie, aici au fost înregistrate peste 1.000 de cazuri zilnic.
Guvernul de la Tallin a înăsprit restricţiile, pentru a răspunde la creşterea drastică a numărului de contaminări, comparativ cu ţările vecine, Lituania şi Letonia.
Citeste si: NU se mai iese din case după ora 22:00? Ce reguli vor trebui să respecte românii începând de MIERCURI
Bilanțul infectărilor cu Coronavirus în România
În România, în ultimele 24 de ore au fost depistate 4.989 de cazuri noi de Covid-19, din 35.619 teste efectuate. De asemenea, a crescut numărul pacienților aflați în stare gravă, la ATI, din cauza infecțiilor cu Covid-19, fiind în prezent 1.126
de persoane în această situație.În ultimele 24 de ore, alți 93 de români infectați cu SarS-Cov 2 au decedat.
România a ajuns la 835.552 de cazuri confirmate de Covid-19 de la începutul pandemiei, iar 767.219 de pacienți au fost declarați vindecați. Până acum, 21.056 de persoane au decedat din cauza SarS-Cov 2.
În scenariul roșu rămân București și cele 4 județe aflate deja în această situație: Ilfov, Brașov, Cluj și Timiș.
Citeste si: Bilanț coronavirus 9 martie: Numărul cazurilor noi explodează! Crește și numărul pacienților de la ATI!