Care a fost cauza morții Reginei Elisabeta a II-a. Iată ce scrie în certificatul de deces

Author: Alina Petre
Actualizat: 29 iun 2023, 04:25

Regina Elisabeta a II-a

A fost publicat joi certificatul de deces al reginei Elisabeta a II-a. Care a fost cauza oficială a morții suvaranei.

Marea Britanie a publicat joi certificatul de deces al Reginei Elisabeta a II-a, acesta arătând că publicul britanic a fost informat despre moartea reginei în vârstă de 96 de ani la 3 ore după ce aceasta s-a stins din viață.

Citeste si: Cum arată mormântul Reginei Elisabeta a II-a. Fosta suverană a fost coborâtă în Cripta Regală de la Castelul Windsor

S-a aflat cauza oficială a morții a Reginei Elisabeta a II-a

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit, joi 8 septembrie, la 96 de ani, după 70 de ani de domnie. A fost o veste care a venit pe neașteptate, la sfârșitul unei zile în care a existat o succesiune dramatică de evenimente.

În timpul domniei sale de 70 de ani, Regina Elisabeta a II-a a numit 15 prim-miniștri britanici, s-a întâlnit cu 12 președinți americani, și-a împrumutat numele pentru peste 600 de organizații caritabile și a deținut peste 40

de câini din rasa Pembrokeshire Welsh Corgi.

Împreună cu Prințul Philip, care i-a stat alături până la decesul din 2021, Elisabeta a II-a a fost martoră la evoluția Marii Britanii de la o putere imperială în declin la o țară multiculturală, care îmbrățișează schimbarea.

Circumstanțele unice ale domniei sale fac puțin probabil ca un eveniment de acest gen să se mai repete.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire

Ce scrie în certificatul de deces al Reginei Elisabeta a II-a

În certificatul de deces cauza morții este „vârsta înaintată”. Acesta a fost înregistrat de către fiica reginei, prințesa Anna, pe 16 septembrie.

Certificatul a fost publicat de către Arhivele Naționale din Scoția, acesta notând că regina Elisabeta s-a stins din viață pașnic la ora 15:10, ora locală, în data de 8 septembrie la Castelul Balmoral, potrivit Reuters.

Anterior, la ora 12:30, Palatul Buckingham a comunicat că medicii sunt îngrijorați de starea de sănătate a reginei și că ea va rămâne sub supraveghere medicală.

Membrii familiei regale au fost chemați la Balmoral, decesul reginei fiind anunțat la ora 18:30.

Regina Elisabeta a II-a și-a îndeplinit ultima îndatorire oficială, numirea lui Liz Truss în funcția de premier, cu doar două zile înainte, când au fost realizate și ultimele imagini oficiale cu fosta suverană.

Noul monarh, Regele Charles al III-lea, este, așadar, moștenitorul care a așteptat cel mai mult ca să urce pe tronul Marii Britanii. La 73 de ani, el este, totodată, regele care preia Coroana la vârsta cea mai înaintată din istoria Marii Britanii.

Citeste si: Regina Elisabeta a II-a și-a încheiat ultima călătorie. Sicriul a fost depus în cripta regală a Castelului Windsor. O eră s-a încheiat în Regatul Unit