Care este cea mai apropiată stațiune din Grecia. Ajungi din București în doar 7 ore

Author: Raluca Ionita
Actualizat: 20 mai 2021, 11:54

Grecia este una dintre destinațiile preferate ale românilor, mai ales pentru că drumul nu este foarte lung. Noi vă spunem care este cea mai apropiată stațiune, în care veți ajunge din București în doar 7 ore.

Vine vara, s-a deschis sezonul estival, iar Grecia își așteaptă turiștii cu brațele deschise. În ultimii ani, superbele plaje ale grecilor au devenit preferatele românilor, atunci când vine vorba despre concediul de vară. Un mare avantaj este și acela că din România în Grecia drumul nu este foarte lung și poate fi parcurs și cu mașina. 

Cea mai apropiată stațiune din Grecia

Dacă și dumneavoastră vă numărați printre românii care s-au îndrăgostit de plajele grecești, de ospitalitatea grecilor și de peisajele care vă taie răsuflarea, atunci cu siguranță v-ați planificat deja un concediu în această țară. 

În cazul în care nu vreți sau nu aveți posibilitatea să mergeți cu avionul, și mașina personală reprezintă o variantă la îndemână. Și ca să fie și mai simplu, ideal ar fi să alegeți cea mai apropiată stațiune a Greciei. 

Este vorba despre Limenas, capitala insulei Thassos. Dacă plecați din București, în doar 7 ore veți ajunge în acest paradis cu vegetație deasă, cu munți plini de pini si cu nenumărate plantații de măslini. 

Traseul pe care trebuie să îl urmați este: București – Giurgiu – Ruse – Biala – Veliko Tarnovo – Gurkovo – Stara Zagora – Dimitrovgrad – Haskovo – Kardzali- Makaza – Komotini – Keramoti.

Aveți de parcurs aproximativ 700 de km cu mașina și încă 8 km între oraș și țărmul grecesc, pe care îi veți face cu ferryboat-ul, în 30 de minute. 

Ce puteți face în Limenas

Odată ajunși în acest oraș care îmbină modernul cu tradițiile păstrate intacte, nu aveți decât să vă bucurați liniștiți de tot ce vă oferă Grecia. Palmieri, leandri, măslini, faleze unde găsiți deja celebrele taverne grecești, străduțe micuțe și pline cu suveniruri, dar și neobositele și blândele pisici, care se plimbă în voie printre turiști. 

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Și plajele din Limenas se vor ridica, fără îndoială, la nivelul așteptărilor. Cele mai apreciate sunt Limanaki Beach, Makryammos Beach, Agios Vasileios Beach, Tarsanas Beach, Glyfada Beach sau Papalimani Beach. 

Avantajul acestora este că au dușuri, toalete, dar și cabine în care vă puteți schimba, dacă nu vreți să faceți asta direct pe plajă. Dacă nu sunteți un mare fan al soarelui puternic de vară, aveți la dispoziție și porțiuni cu umbră, datorită pinilor de pe insulă. 

La doar 20 de km de Limenas se află una dintre cele mai frumoase plaje din Thassos, Paradise Beach. Aici veți găsi un nisip extrem de fin, dar și stânci abrupte. 

Și Golden Beach trebuie vizitată măcar o dată, datorită nisipului auriu și a apei de smarald. De altfel, Thassos este recunoscută ca fiind ”Insula se Smarald” a Greciei. 

În cazul în care vă plictisiți de plajă, în Limenas veți găsi ceva de făcut. Vechiul oraș, cu tot cu centrul cultural, o să vă capteze atenția. 

Puteți vizita și Muzeul Arheologic din Limenas, care o să vă poarte prin întreaga istorie a insulei. Tot aici puteți descoperi și ruinele templului lui Apollo, templul Afroditei, Sanctuarul lui Dionis, Porțile lui Zeus și ale Herei, dar și altarul zeului Pan.

Bineînțeles că pe seară vă puteți relaxa la taverne, la restaurante sau pe terasele barurilor. Grecii sunt recunoscuți pentru ospitalitatea cu care își tratează turiștii, așa că nu aveți motive de îngrijorare. 

 

Taguri: