Care este cel mai bun serial turcesc din toate timpurile. A fost urmărit de 500 de milioane de oameni din toată lumea

Author: Bianca Vidoi

A fost urmărit de 500 de milioane de oameni din toată lumea

Sursa: Facebook Magnificent Century

Serialele turcești au câștigat aprecierea oamenilor de pe întreg globul, însă există unul ce este considerat cel mai bun serial turcesc din toate timpurile.

Drama, emoția, dar și întorsăturile de situație sunt cele trei elemente ce caracterizează cel mai bine serialele turcești, ce au luat cu asalt întreg globul pământesc. În trecut telenovelele spaniole erau cele ce le captau atenția oamenilor, însă cu pași mici, dar siguri, serialele turcești au început să devină tot mai populare. Iată care este cel mai bun serial turcesc din toate timpurile, ce a fost urmărit de peste 500 de milioane de oameni din toată lumea.

Magnificent Century este considerat cel mai bun serial turcesc din toate timpurile

Turcia este pe locul doi după Statele Unite ale Americii în distribuția TV la nivel mondial, iar serialele turcești au ajutat în acest sens, găsind audiențe uriașe în Rusia, China, Coreea și America Latină. De-a lungul anilor, industria cinematografică din Turcia și-a format un public stabil, ce așteaptă cu nerăbdare noi seriale care să îi lase cu sufletul la gură, precum a făcut Magnificent Century, în perioada anilor 2011- 2014.

Magnificent Century este considerat cel mai bun serial turcesc din toate timpurile, fiind văzut de peste 500 de milioane de persoane de pe întreg globul. Acest serial a apărut în anul 2011 și este un serial istoric, bazat pe viața lui Suleyman Magnificul, al 10-lea sultan otoman, în perioada în care acesta se afla la conducere, în timpul secolului al XVI-lea.

Care este cel mai bun serial turcesc din toate timpurile
[Sursa: Facebook Magnificent Century]

Citește și: Cele mai bune seriale turcești care se difuzează în 2024 la Kanal D

La vârsta de 26 de ani, când a preluat conducerea, acesta își începe și povestea de dragoste cu Hürrem, una dintre femeile superbe ce se aflau în haremul său. Tânăra are o poveste deosebită, fiind din Crimeea, pe care o chema Aleksandra Lisovska. Aceasta a fost transportată la palatul său din Istanbul împreună cu alți sclavi pentru haremul său.

La început, Hürrem detestă fiecare loc în care se află și fiecare interacțiune pe care o are cu oamenii ce au răpit-o, iar în secret aceasta își dorește să urmeze calea familiei ei, mai exact moartea, însă totul se schimbă când se îndrăgostește de sultan. 

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Această poveste de dragoste dintre cei doi nu este acceptată de apropiații sultanului, mai exact de mama primului său născut și de consilierul acestuia, moment în care totul se schimbă. Acest serial turcesc urmărește și ascendența lui Suleyman Magnificul, dar prezintă și detalii din viața sa personală, legate adesea de toate problemele și geloziile de care era înconjurat acesta, de cele mai multe ori fără să știe, potrivit theguardian.com

Forbidden Love și Endless Love, alte seriale turcești de mare succes

Forbidden Love reprezintă un alt serial de succes pe care milioane de oameni l-au văzut în ultimii ani. Acesta reprezintă o adaptare modernă a romanului clasic scris de către Halit Ziya Ușaklıgil. Cea mai mare parte a acțiunii are loc în gospodăria Ziyagil, iar capul familiei este Adnan, un om de afaceri bogat care trăiește într-un conac istoric de când soția sa a decedat în urmă cu 10 ani. Cum marea lui iubire a decedat, acesta își concentrează acum atenția asupra fiicei sale, Nihai și a fiului său, Bülent.

Alături de aceștia stă și nepotul său orfan, pe care îl susține în ceea ce își dorește în viață, frecventând facultatea. Bihter este norocoasa femeie ce îl face pe Adnan să simtă fiorii dragostei, urmând să se căsătorească, însă totul începe să se complice atunci când Behlül și Bihter se îndrăgostesc cu disperare unul de celălalt după scurt timp.

Forbidden Love și Endless Love, alte seriale turcești de mare succes
[Sursa: Pexels.com]

Endless Love este o altă producție cinematografică de succes, ce se concentrează pe deciziile grele pe care trebuie să le ia o tânără pentru a își face familia fericită. O tânără este forțată să renunțe la viața ei amoroasă de dragul familiei sale. Cinci ani mai târziu, cei doi se reîntâlnesc în sfârșit și sunt, evident, încă îndrăgostiți unul de celălalt. Cu toate acestea, ei nu pot fi împreună, deoarece ea este acum căsătorită cu un bărbat fără scrupule care nu are limite în ceea ce ar putea face, în timp ce el este căsătorit și a devenit tătic.