Care este codul vestimentar pentru o inmormantare?

Author: Bogdan Mihai Webeditor: Silviu Bunea
Actualizat: 12 apr 2018, 12:02

Alegerea hainelor pentru un eveniment este in general o misiune daca nu complicata, cel putin una complexa.

Acest lucru se explica prin faptul ca trebuie sa tinem cont de foarte multe detalii, incepand de la tipul evenimentului, ora acestuia, locatia in care se va desfasura si asa mai departe. Cu toate ca putem avea mai multe optiuni la indemana, este destul de delicat sa facem alegerea potrivita. 

Cand vine vorba insa de a participa la o inmormantare, desi lucrurile ar putea parea ca se complica si mai mult, in esenta sunt destul de simple.

Acesta este si cuvantul de ordine: simplitatea! Cu alte cuvinte, in asemenea situatii se impune un cod vestimentar bine delimitat, universal valabil, pe care daca il respectam nu avem cum sa dam gres, indiferent de inmormantarea la care mergem. 

Chiar daca in ziua de azi exista tot mai multe firme de servicii funerare ce se ocupa de organizarea ceremoniei de inmormantare pana in cel mai mic detaliu, modul in care participantii la nefericitul eveniment se imbraca ramane la latitudinea acestora. Astfel, este de datoria lor sa arate respect pentru persoana decedata, prin codul vestimentar specific. De aceea, trebuie sa fim prudenti si sa tinem cont de urmatoarele indicatii:

Pentru domni

De obicei se recomanda un costum negru, bleumarin sau gri, accesorizat cu o cravata in aceeasi nuanta. Daca nu doriti totusi sa fiti prea formal imbracat, facand nota discordanta cu restul participantilor la inmormantare, puteti alege o pereche clasica de pantaloni negri, alaturi de o camasa inchisa la culoare.

Doar in cazul unui sacou negru camasa poate fi alba, insotita de o cravata neagra. De asemenea, daca renuntati la costum, puteti opta si pentru o jacheta de culoare inchisa. In ceea ce priveste incaltamintea, se recomanda pantofi negri, iar sosetele trebuie sa fie la fel.

Sfatul nostru este ca, inainte de a alege cu ce sa va imbracati la un astfel de eveniment, sa intrebati familia indoliata daca se potriveste codul vestimentar formal sau casual. In orice caz, regula de baza este sa alegeti haine cat mai simple, in culori cat mai inchise. 

Pentru doamne

In primul rand, rochia sau fusta aleasa trebuie sa aiba o lungime decenta si sa nu fie prea scurta, pentru a nu atrage atentia! La fel ca si in cazul barbatilor, cea mai indicata alegere pentru femei o reprezinta piesele vestimentare simple si de culoare inchisa, mai formale sau mai casual, in functie de solemnitatea ceremoniei.

Spre exemplu, pentru o tinuta ca la carte se recomanda o rochie cu lungimea pana la genunchi, care sa nu fie mulata sau accesorizata cu elemente stralucitoare. Accesoriile precum palarii sau umbrele negre sunt specifice, de asemenea, stilului formal. Iar pentru o tinuta mai relaxata, se poate opta pentru o fusta neagra combinata cu o camasa de culoare inchisa.

Ca alternativa casual, sunt potriviti si pantalonii. In ceea ce priveste insa incaltamintea, se recomanda doar pantofi fara tocuri inalte, deoarece traseul parcurs prin cimitir poate fi dificil pe alocuri. Cat despre bijuterii, acestea nu trebuie sa iasa in evidenta prin culoare sau marime.

Atentie! Codul vestimentar prezentat mai sus, atat pentru domni, cat si pentru doamne, este specific doar inmormantarilor crestin-ortodoxe. In alte culturi, nu este permis ca doamnele sa poarte pantaloni sau sa aiba capul descoperit, pe cand in unele traditii doliul nu este reprezentat de nuantele inchise, precum negru. 

 

Taguri:

Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.