Care este dieta de toamnă a Mihaelei Bilic? Alimentele ce nu trebuie să lipsească din farfurie

Author: Bianca Vidoi

Care este dieta de toamnă a Mihaelei Bilic?

Sursa: Unsplash

Toamna este cel mai așteptat anotimp din an, iar acest lucru este datorat multitudinii de fructe și legume proaspete pe care le găsim în piețe și magazine.

Este foarte important ca în această perioadă a anului să consumăm foarte multe fructe și legume, mai exact foarte multe vitamine în starea lor naturală, astfel încât să ne pregătim organismul pentru rezonul rece.

Citește și: Cum depozităm corect legumele?

Care este dieta de toamnă a Mihaelei Bilic?

Mihaela Bilic este una dintre cele mai cunoscute nutriționiste din țară, iar aceasta a dezvăluit care este dieta de toamnă perfectă pentru a ne pregăti organismul pentru sezonul rece.

Pentru a avea o farfurie ideală pentru toamnă trebuie ca jumătate din aceasta să fie plină cu legume și un sfert să conțină produse făinoase. 

Este important să alegem produsele ideale pentru o masă, astfel încât să nu ne îngrijorăm că putem să punem câteva kilograme în plus pe noi. Cantitatea de legume pe care o alegem este cea care face diferența, nu avem nevoie de mai mult de o mână de orez, paste, cartofi fierți sau chiar de leguminoase boabe sunt bogate în proteine și amidon, precum fasole boabe, mazăre, linte, năut pentru ca o

masă să fie consistentă.

Citește și: Durere in partea dreapta a corpului – cauze si remedii

„Aceste proteine vegetale și acest tip de amidon sunt extrem de hrănitoare și nu ne pun silueta în pericol. La fel și toate aceste rădăcinoase, sfeclă, morcov, țelină sunt pline de vitamine, fibre și minerale. Prin urmare, în farfuria ideală, „jumătate sunt legume, un sfert amidon, produsul făinos și un sfert trebuie să fie proteinele de calitate înaltă: carne pește, ou, o bucățică de brânză”, a declarat Mihaela Bilic, potrivit romaniatv.net

Citește și: Cea mai delicioasă rețetă de zacuscă. Ai nevoie doar de 5 ingrediente

Ce fructe de toamnă ne îngrașă?

Toamna este anotimpul fructelor proaspete din livezile gospodarilor din România, însă există câteva fructe de toamnă ce ne pot face să punem câteva kilograme în plus, chiar în zona abdomenului, zonă în care putem scăpa de grăsime mai greu.

Este vorba despre prune și struguri, fructe ce au foarte multe beneficii pentru sănătatea noastră, însă care au și un conținut mare de zahăr.

Este important ca aceste fructe să fie consumate într-o cantitate mică, altfel acestea se transformă în alcool în ficat și pot să ne îngrașe. „Zahărul din fructe, adică fructoza, se transformă în alcool prin fermentație. Și asta se întâmplă fie în butoi, fie în ficatul nostru… asta pentru cine nu știe că fructele mâncate în exces îngrașă și fac grăsime pe burtă”, a adăugat Mihaela Bilic, potrivit fanatik.ro

Citește și: Cele mai nesănătoase alimente procesate pe care trebuie să le eviți neapărat