Care este însemnătatea zilei de Sfântul Vasile

Autor: Elena Padure

În prima zi din Noul An, românii îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare. Viaţa Sfântului este deosebit de importantă în tradiţia bisericească.

În prima zi a noului an, peste 530.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Există mai multe superstiţii asociate cu praznicul Sfântului Vasile, menite să ne aducă bunăstare în 2021.

Viaţa Sfântului Vasile cel Mare

Sfântul Vasile s-a născut în Cezareea Capadochiei, în vremea împăratului Constantin din părinţi credincioşi şi înstăriţi, Emilia şi Vasile. El a trăit între anii 330 şi 379,  tatăl său fiind dascăl în cetate.

Sfântului Vasile cel Mare era iubitor de învăţătură şi cu dar pentru învăţământ. Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit cunoştinţele în şcolile din Cezareea, Bizanţ şi Atena. În cele din urmă l-a cunoscut pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă prietenie. Între scrierile sale se numără „Liturghia Sfântului Vasile cel Mare”.

Sfântul Vasile este primul ierarh care a întemeiat atât biserici, cât şi aziluri şi spitale pentru săraci, o leprozerie, dar şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor.

El a murit în ziua de 1 ianuarie a anului 379, înainte să împlinească 50 de ani.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Câţi Români îşi serbează onomastica pe 1 ianuarie

Numele Vasile este foarte popular, mai ales în ţara noastră. Acesta provine din cuvântul grecesc „basileios”, care la rândul lui înseamnă „rege”, „împărat”, „bazileu”.

De pranicul Sfântului Vasile cel Mare, peste 530.000 de români îşi sărbătoresc onomastica vineri.

Potrivit datelor de la Direcţia de evidenţa persoanei, este vorba despre 452.144 de bărbaţi şi 80.619

femei. Cel mai des întâlnit prenume în rândul bărbaţilor este Vasile- purtat de 431.390 de persoane. Din acestea derivă şi: Sica/Sică- 382 de persoane, Sile- 439, Silica/Silică- 227, Vasi- 120, Vasilica/Vasilică- 20.407. În ceea ce priveşte femeile, cel mai des întâlnit este prenumele Vasilica- 77.469, cu derivatele: Sica- 862 de persoane, Silica- 519, Vasi- 24, Vasila- 370, Vasilca- 1.375. 

Obiceiuri de Sfântul Vasile 

Totodată, în prima zi a noului an, se mai păstrează obiceiul colindatului cu o căpăţână de porc, împodobită cu panglici şi mărgele. Tradiţia este denumită „Colindul cu Vasilica” (Siva). Apoi, colindătorii se despart, iar din capul porcului fac un prânz, pentru ca obiceiul să fie închis.

Citeste si: Noi restricții după sărbătorile de iarnă? Răspunsul lui Raed Arafat

Alt obicei este cel al Dezlegării Anului. Este o urare care are ca scop înlăturarea forţelor malefice: seceta, tăciunele de grâu, insectele şi animalele dăunătoare recoltei.

Citeste si: Ce să nu faci de 1 ianuarie: tradiții și superstiții pentru prima zi a Noului An